ZF Live

Dragoş Damian: România este o ţară de importuri în domeniul farmaceutic

Autor: Roxana Rosu

02.04.2015, 00:06 165
Doar 20% din consumul de medicamente provin din producţia locală, ceea ce face ca România să fie o ţară de importuri în domeniul farmaceutic, a declarat miercuri la ZF Live Dragoş Damian, director general al Terapia Ranbaxy.
 
„Trebuie schimbată taxa clawback, care este o frână pentru producători. Există facilităţi fiscale ca să investeşti local, dar tot ce primeşti de la stat cu o mână dai cu alta pe clawback. Nimeni nu e interesat să investească în România.”
 
El aminteşte că două unităţi de producţie din domeniu, Institutul Cantacuzino şi fabrica Europharm din Braşov, au fost deja închise.
 
Potrivit lui Dragoş Damian, veniturile companiilor reprezintă circa 70% din valoarea totală a pieţei farma, restul reprezentând taxa clawback. Anul trecut, piaţa de profil a fost evaluată la 12,3 mld. lei, în creştere cu 6,8%, pentru 2015 fiind estimată o valoare de 12,9 mld. lei, conform datelor Cegedim şi calculelor ZF.
 
„Anul trecut, statul a decontat pentru Terapia 25 de milioane de lei, din care, din cauza taxei, 20 de milioane de lei le-am dat înapoi la stat. Cifra de afaceri totală a companiei a fost de 500 de miloane de lei, din care 420 de milioane lei din vânzările interne, 300 milioane lei fiind medicamente cu prescripţie. Din această sumă, 40 de milioane de lei am plătit taxa clawback, cât ar reprezenta practic investiţia într-o fabrică nouă“, a spus Damian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO