ZF Live

Habitat for Humanity: Prima măsură în criza francilor trebuie să fie identificarea celor care nu mai pot plăti ratele şi riscă să rămână pe drumuri

Autor: Roxana Rosu

21.01.2015, 00:05 140

Prima măsură luată de Ungaria în criza francilor elveţieni a fost segmentarea populaţiei pentru a vedea cine poate să mai plătească ratele la bancă şi cine riscă să fie evacuat din locuinţă, a declarat la ZF Live Mario DeMezzo, director general al organizaţiei neguvernamentale Habitat for Humanity. Următorul pas a fost înfiinţarea unei companii naţionale de gestionare a activelor care a cumpărat de la bănci 25.000 de credite de locuinţe neperformante, la 30% din valoarea iniţială. Aceste apartamente au dublat practic fondul de locuinţe al Ungariei peste noapte.

„Oamenii au rămas în casele respective, dar ca chiriaşi, plătind 1,5% din valoarea imobilului pe an, în rate lunare egale. A fost încheiat în acest sens un contract pe cinci ani, iar după această perioadă familia putea să cumpere apartamentul de la compania naţională la preţul la care aceasta l-a achiziţionat de la bancă”, a explicat Mario DeMezzo. În Ungaria existau în 2009 un număr de 150.000 de credite în franci elveţieni, nivel apropiat de cel din România, dar la o populaţie de numai 10 milioane de persoane. „În 2009, când a apărut problema cu oamenii care şi-au văzut ratele dublate şi proprietăţile devaluate, colegul de la Habitat for Humanity din Ungaria şi-a dat seama că trebuie găsită o soluţie pentru a asigura locuinţe accesibile.

Au avut loc întâlniri cu guvernul şi prima măsură a fost segmentarea populaţiei. Pentru că unii au luat un apartament, alţii au luat credit pentru a avea a treia casă, unii pot plăti, alţii nu”, a precizat Mario DeMezzo. În acel moment, autorităţile de la Budapesta şi-au dat seama că, în lipsa unei soluţii, se vor confrunta cu o problemă socială, pentru că cei care îşi vor pierde casele tot la guvern vor apela pentru ajutor. În acelaşi timp, băncile vor rămâne cu un fond de locuinţe cu care nu au ce face.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO