ZF Live

ZF Live. Paul Dobrescu, profesor universitar SNSPA: Votanţii lui Trump sunt mai preocupaţi de starea economiei, în timp ce votanţii lui Biden se axează pe pandemie şi lupta împotriva virusului. „Cele două preocupări trebuie cuplate, nu poţi lupta contra pandemiei fără a avea o economie în marş”

Autor: Alexandra Matei

04.11.2020, 17:41 255

♦ Votul prin corespondenţă este un obstacol rămas în drumul către mandat al celor doi candidaţi, întrucât în unele state au existat foarte multe astfel de voturi, ale căror rezultate nu se cunosc deocamdată. ♦ Unele estimări, realizate în urma unor sondaje, arată că aproximativ 60% dintre aceste voturi ar merge în direcţia Biden şi 40%, în direcţia Trump.

Cursa pentru mandatul la preşedinţia SUA este strânsă, în prezent, profesorul Paul Dobrescu, din cadrul SNSPA, spunând că tendinţa îl avantajează pe Donald Trump, datorită preponderenţei voturilor în Texas şi Florida. Votanţii actualului preşedinte, arată nişte sondaje realizate de CNN, sunt mult mai preocupaţi de starea economiei, comparativ cu votanţii lui Biden, care pun în prim plan pandemia şi lupta împotriva coronavirusului.

„Cu toţii trebuie să ne preocupăm de pandemie, dar preocuparea fundamentală pentru aceasta înseamnă să construieşti o şansă în zona economiei. Cele două preocupări trebuie cuplate, nu poţi lupta contra pandemiei fără a avea o economie în marş”, spune Paul Dobrescu, profesor universitar SNSPA, în cadrul emisiunii online de business ZF Live.

Acesta susţine că încă mai este un obstacol de trecut, şi anume votul prin corespondenţă, întrucât în unele state au existat foarte multe astfel de voturi, ale căror rezultate nu se cunosc deocamdată. Trump se află, în prezent, la 55% din numărul total de voturi, adaugă el, fiind numărate doar 74% din total, dar încă există spaţiu de întoarcere pentru că nu sunt numărate toate voturile, iar cele prin corespondenţă vor avea un cuvânt important de spus.

Se estimează că cea mai mare parte a voturilor prin poştă, spune profesorul, cele făcute înainte de ziua alegerilor, aparţin democraţilor, estimări realizate în urma unor sondaje care arată că aproximativ 60% dintre aceste voturi ar merge în direcţia Biden şi 40%, în direcţia Trump.

Paul Dobrescu este de părerea că dacă aceste alegeri ar fi avut loc la începutul lunii ianuarie din acest an, Trump ar fi câştigat distanţat şi fără probleme, însă în situaţia actuală, mai sunt şi alte variabile care au intervenit, precum virusul, pandemia generată de acesta şi căderea economică a SUA. „În trimestrul 2, economia a căzut cam cu 30 de procente, însă în trimestrul 3 s-au orientat foarte mulţi bani către aceasta, ceea ce explică revenirea. Cercurile de afaceri şi cele antreprenoriale au optat pentru Trump, pentru că s-a produs o revenire economică, în trimestrul 3, bruscă şi total neaşteptată. Aşadar, mediul de afaceri a mers, în principal, cu Trump”, explică el.

Pe de altă parte, presa a fost contra lui Trump şi este în continuare, mai spune profesorul, inclusiv presa mainstream, şi nu se poate spune încă cine a câştigat, dar în condiţiile de faţă, Trump a obţinut cu siguranţă o victorie, pentru că a avut presa în contradictoriu, iar dacă ar pierde alegerile, ar fi la o distanţă foarte mică faţă de Biden.

Profesorul din cadrul SNSPA se aşteaptă la o perioadă foarte dură care va veni după alegeri. El susţine că organizarea individuală şi după propriile reglementări ale fiecărui stat dă naştere unor suspiciuni şi că, în domeniul alegerilor, trebuie ca SUA să facă pasul către organizare de tip federal.

Mai multe fenomene în SUA au avut un impact major asupra cetăţenilor şi a modului de trai, Paul Dobrescu amintind două dintre ele: accentuarea inegalităţii şi efectul reţelelor sociale. În primul caz, acest fenomen a generat nemulţumire încă din 2016, alegerea lui Trump fiind cea care a declanşat fenomenul. În ceea ce priveşte cel de-al doilea fenomen, profesorul susine că acesta generează un tip de atitudine care nu mai este deschisă faţă de opinia celuilalt, astfel creându-se două tabere distincte, fără a exista un minim consens.

Despre mandatul lui Trump de până acum, acesta spune că are şi o urmă de dezamăgire legată de activitatea preşedintelui, care deşi a îndeplinit multe dintre promisiuni, a dat dovadă de lipsă de viziune. El mai spune că actualul preşedinte este o persoană cu reflexe de om de afaceri, dar care are nevoie de mai multă constanţă în acţiunile sale. Mai mult, Paul Dobrescu crede că dacă Donald Trump va câştiga un nou mandat, principala lui problemă va fi refacerea cooperării cu UE, iar, pe de altă parte, principala problemă a Europei Occidentale va fi refacerea cooperării cu SUA.

„Noi acuzăm o rămânere în urmă, am devenit epicentrul pandemiei. Lucrul acesta nu va rămâne fără consecinţe economice, dar cred că trebuie să ne gândim şi la sistemele noastre politice şi la cele două democraţii mari ale lumii, UE şi SUA”

Paul Dobrescu este de părere că realegerea lui Donald Trump, din perspectiva României, ar putea fi mai bună şi întemeiază acest lucru pe un fapt foarte important în România, şi anume faptul că este prima dată, în ultimele luni, când cooperarea pe zona strategică este dublată şi de dimensiunea economică. În plus, el spune că întărirea dimensiunii economicce va face foarte mult bine parteneriatului dintre România şi SUA.

 
 
 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
AFACERI DE LA ZERO