ZF News

Dan Costescu, director general la CFR SA

Dan Costescu, director general la CFR SA

Autor: Ioan Dornescu

27.02.2015, 15:38 458

Costescu, 46 de ani, a fost numit director general al CFR în urma unui proces de selecţie desfăşurat în baza OUG 109/ 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi va prelua luni conducerea executivă a companiei, a anunţat CFR, într-un comunicat.

"Experienţa profesională, acumulată în cei peste 20 de ani de activitate în domenii precum management, dezvoltare de afaceri feroviare, conducere şi implementare de proiecte, consultanţă feroviară, cercetare sau academic, i-a permis ocuparea până în prezent a unor poziţii reprezentative în companii private sau de stat, din România şi Europa, din domenii precum industrie sau exploatare feroviară. A fost responsabil individual sau în echipe complexe, pentru strategiile de achiziţie, restructurare, repoziţionare pe piaţă sau integrare în structura dorită de acţionariat, ori autoritatea tutelară a unor companii precum: Romvag (România), Karsdorfer Eisenbahn – KEG/Cale Ferată Privată (Germania), Autoritatea Feroviară Română (AFER)", se arată într-un comunicat al CFR.

Noul şef al CFR SA a înfiinţat, dezvoltat şi condus companii de inginerie feroviară, precum Forschung Mess - und Daten-Technik Zentrum (Germania) şi Sistematic Engineering (România).

Ministerul Transporturilor a anunţat la 1 aprilie 2014 că Macarie Alexandru Moldovan, general adjunct la direcţia tehnică, a preluat interimar conducerea CFR SA. El îl înlocuise în această poziţie pe Ionel Voicu.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO