ZF Transilvania

Investiţie de 16 mil. euro pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din judeţul Bihor

Investiţie de 16 mil. euro pentru dezvoltarea...

Autor: Laurentiu Cotu

11.05.2023, 18:44 1468

Consiliul Judeţean Bihor şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au încheiat un parteneriat pentru realizarea a două proiecte de infrastructură, ce presupun lărgirea de la două la patru benzi a unor sectoare de drum judeţean, investiţie estimată la 78,4 mil. lei (aproximativ 16 mil. euro).

Primul proiect prevede lărgirea la patru benzi pe un tronson de 3,7 km, cuprins între ieşirea din Episcopia Bihor şi intrarea în comuna Biharia, de unde va începe traseul Centurii Biharia. Valoarea totală estimată a acestu proiect este de 48,3 mil. lei, TVA inclus.

Cel de-al doilea sector de drum naţional care urmează să fie lărgit este pe DN 79. Acesta are o lungime de 1,8 km şi este cuprins între Aeroportul Oradea şi giraţia care va fi amenajată la intersecţia cu drumul spre localitatea Livada. Valoarea totală estimată a investiţiei este de peste 30 mil. lei, TVA inclus, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean Bihor. Proiectele tehnice ale celor două obiective de investiţii sunt realizate şi au obţinut avizele din comisiile CNAIR, urmând a fi depuse spre avizare în comisia tehnică a Ministerului Transporturilor.

’’La începutul lunii iunie ne propunem să dăm drumul la procedurile de licitaţie pentru selectarea unor constructori. Ne propunem ca din toamna acestui an să înceapă lucrările şi în vara anului viitor aceste două lărgiri să fie operaţionale. Ele vor fi importante pentru descărcarea traficului din zona Real-Episcopia, pentru reducerea numărului de accidente înspre Biharia şi pentru asigurarea unei conectări corespunzătoare atât cu Centura Biharia, cât şi cu drumul spre Livada’’, a declarat Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, într-un comunicat de presă.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO