ZF Transilvania

Investiţie de peste 29 mil. euro pentru construirea unui campus şcolar pentru învăţământul dual la Oradea

Investiţie de peste 29 mil. euro pentru construirea unui...

Autor: Laurentiu Cotu

28.08.2023, 17:48 438

Consiliul Judeţean Bihor în parteneriat cu alte 17 instituţii publice locale şi companii private, implementează un proiect european de 147 mil. lei (peste 29 mil. euro), TVA inlcus, finanţat cu fonduri europene prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în vederea construirii unui campus şcolar pentru învăţământ dual. Contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Bihor la valoarea eligibilă a proiectului este de 20,8 mil. lei, fără TVA, reprezentând 20% din valoarea cheltuielilor eligibile. Campusul dual reprezintă un parteneriat între învăţământul preuniversitar, învăţământul universitar, autorităţile publice locale şi mediul privat, potrivit unui comunicat de presă al CJ Bihor.

’’Vedem practic cum ruta duală completă, adică apropierea şcolii de mediul privat, devine astăzi o realitate. Pentru noi este minunat că primul contract se poate semna în interiorul unui campus dual care este aproape gata. Aici este meritul autorităţilor publice locale din judeţul Bihor pentru faptul că mobilizarea a fost una deosebită, iar importantţa acestui subiect a fost înţeleasă cu mult înainte de lansarea liniei de finanţare dedicată. Peste 40% dintre elevii înscrişi în ruta duală în România se regăsesc în judeţul Bihor’’, a declarat Ligia Deca, ministrul Educaţiei, la evenimentul de semnare a contractului de finanţare a campusului şcolar pentru învăţământul dual, care a avut loc la Oradea.

Finanţarea este asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 15 -  Educaţie, Reforma 4 - Crearea unei rute profesionale complete pentru învăţământul tehnic superior. Prin acest program sunt alocate fonduri pentru înfiinţarea a 10 consorţii regionale, dezvoltarea şi dotarea a 10 campusuri profesionale integrate în toată ţara. Campusul şcolar pentru învăţământ dual, aflat în construcţie, este în imediata vecinătate a Universităţii Oradea şi a viitorului Parc Ştiinţific şi Tehnologic, un proiect realizat din fonduri europene de către Consiliul Judeţean Bihor.

Domeniile care vor putea fi studiate de elevii din clasa a IX-a sunt mecanică, construcţii, instalaţii şi lucrări publice, electromecanică, electronică şi automatizări şi chimie industrială. Elevii vor beneficia de o bursă lunară cuprinsă între 400 şi 1.000 de lei, cazare gratuită, trei mese pe zi şi decontarea transportului. În campus vor fi funcţionale laboratoare, ateliere de practică pentru diferite specializări, săli pentru învăţământul teoretic, un cămin pentru cazare cu o capacitate de 140 de locuri, o cantină, cabinete medicale, bazin de înot şi sală de sport. 

Consorţiul pentru realizarea campusului este format din 18 membri: Consiliul Judeţean Bihor (lider de proiect), primăria municipiului Oradea, Inspectoratul şcolar judeţean Bihor, Universitatea Oradea, cinci unităţi de învăţământ - Colegiul Tehnic Traian Vuia Oradea, Colegiul Tehnic Mihai Viteazul Oradea, Liceul Tehnologic Constantin Brâncuşi Oradea, Colegiul Tehnic Alexandru Roman Aleşd şi Liceul Tehnologic Unirea Ştei – şi nouă companii private şi asocialţii - Faist Mekatronic, Connectronics România, Vernicolor, Celestica, Purem Oradea, Nidec, Plexus Services RO, Asociaţia Bihor West Professional şi Asociaţia Firmelor Bihorene.

  

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO