ZF Transilvania

Negocieri pentru o investiţie italiană de 50 mil. euro într-o fabrică de cozonaci la Cluj

Negocieri pentru o investiţie italiană de 50 mil. euro pentru o fabrică de cozonaci la Cluj

Autor: Laurentiu Cotu

12.09.2012, 11:17 2508

Compania italiană Battistero S.p.A., producătorul celebrelor panettone Besana, intenţionează să investească 50 mil. euro într-o unitate de producţie, în parcul industrial Tetarom III din Jucu, unde vor lucra peste 500 de oameni, conform conducerii companiei Tetarom. Pentru realizarea acestui proiect italienii au nevoie de 28 de hectare în parcul industrial de la Jucu, unde până anul trecut a funcţionat fabrica de telefoane Nokia.

''Negocierile cu producătorul italian Battistero sunt avansate, astfel că, într-o perioadă de aproximativ 2 luni cred că vom putea semna contractul. Italienii au făcut câteva vizite la Cluj şi s-au arătat încântaţi de oportunităţile oferite'', a declarat pentru ZF Transilvania Viorel Găvrea, directorul general Tetarom.

În momentul de faţă există la Cluj o companiei înregistrată sub numele Battistero Bakery, încă din data de 13 august 2012. Compania Battistero S.p.A, cu sediul în Parma, Italia, a fost înfiinţată în anul 1975, fiind celebră pentru sortimentele de prăjituri produse. În anul 1993 Battistero a cumpărat faimosul brand Besana, panettone tradiţional din Milano.

Până în prezet, în parcul Tetarom III din Jucu şi-au anunţat intenţia de a investi şi germanii de la Bosch şi italienii de la De'Longhi.

Bosch a demarat deja o investiţie de 77 mil. euro ce prevede construcţia unui centru de producţie pentru fabricarea şi dezvoltarea de unităţi electronice de comandă destinate industriei auto. Fabrica celor celor de la Bosch va fi dezvoltată pe o suprafaţă de 38.000 mp, iar producţia ar trebui să înceapă la mijlocul lui 2013, conform planurilor anunţate de Bosch. Mai mult, până la finalul anului următor, Bosch spune că va angaja la Jucu 340 de persoane, atât în producţie, cât şi în domeniul dezvoltării.

De asemenea, grupul italian De'Longhi, cel care a preluat halele Nokia de la Jucu, a demarat deja lucările pentru unitatea de aparate electrocasnice şi electronice pe care intenţionează să o dezvolte aici. Planurile De'Longhi sunt de a angaja între 600 şI 1.000 de oameni, când fabrica de la Jucu va funcţiona la capacitate maximă. Investiţia în dotările cu echipamente ale fabricii se ridică la 30 mil. euro.

Investiţiile companiilor De'Longhi şi Bosch la Jucu, plus intenţia italienilor de la Battistero de a investi aici ar putea echilibra piaţa muncii din zonă, grav afectată după plecarea Nokia. Grupul finlandez Nokia a decis, la finele lunii septembrie 2011, să închidă fabrica de la Jucu, judeţul Cluj, în cadrul unui pro­gram de eficientizare şi reducere a costu­rilor. În urma plecării Nokia, un număr total de 2.200 angajaţi şi-au pierdut locurile de muncă.­ Grupul finlandez Nokia a început în luna februarie 2008 producţia de telefoane mobile la fabrica din Jucu, investiţia în fabrică ridicându-se la 60 mil. euro.

laurenţiu.cotu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO