ZF Transilvania

Pfizer cumpără o fabrică de suplimente alimentare din Cluj la pachet cu o companie daneză

Autor: Laurentiu Cotu

14.02.2011, 23:45 1316

Gigantul american Pfizer, cel mai mare producător de medicamentedin lume cu afaceri de 68 mld. dolari (50 mld. euro) în 2010, adevenit proprietarul unei fabrici de suplimente alimentare dinCluj, cu vânzări anuale de peste 5 mil. euro.

Fabrica Ferrosan din Cluj, care produce brandurile Multi Tabs(vitamine, minerale şi Omega 3), Bifiform (produse cu probiotice),Zinaxin (produse pentru îngrijirea articulaţiilor bolnave) a fostpreluată odată cu achiziţia firmei daneze Ferrosan ConsumerHealthcare, într-o tranzacţie realizată la nivel mondial. Ferrosana avut în 2009 afaceri de 150 mil. euro.

Tranzacţia, care urmează să fie finalizată în al doileatrimestru al anului, marchează intrarea Pfizer pe segmentul deproducţie al pieţei farma din România, unde până în momentul defaţă compania era prezentă doar ca importator de medicamente.Valoarea deal-ului nu a fost făcută publică.

În 2010, Pfizer s-a clasat pe locul trei în topul celor mai marijucători din piaţă locală de medicamente, cu vânzări de 628,1 mil.lei (150 mil. euro) şi o cotă de piaţă de 6,5%, potrivit datelorcompaniei de cercetare şi analiză de piaţă Cegedim. Pe primul locse află francezii de la Sanofi-Aventis, cu vânzări de 872,7milioane de lei (207 mil. euro), urmaţi de Hoffmann la Roche, carea ajuns la 872,1 milioane de lei (207 mil. euro).

"Ferrosan ne consolidează poziţia pe piaţa suplimenteloralimentare", a spus Paul Sturman, preşedinte al Pfizer ConsumerHealthcare. Pfizer are în portofoliu produse precum Viagra(medicament folosit în tratamentul disfuncţiilor erectile) sauSortis (cel mai bine vândut medicament din lume; este folosit întratamentul bolilor cardiovasculare).

Ferrosan este prezentă în România încă din 2007, când a cumpăratcompania farma Alsifcom Intermed, pentru care a plătit la acea dată3,5 mil. euro unicului acţionar Viorica Ilieş.

Istoria Ferrosan în România

Alsifcom Intermed a fost fondată în anul 1993 ca importator şidistribuitor de medicamente, aparatură şi consumabile pentruhemodializă, devenind din 2003 producător de medicamente.

Odată cu preluarea în 2007 a Alsifcom Intermed de către daneziide la Ferrosan Consumer Healthcare, numele companiei a fostschimbat în Ferrosan SRL, cu sediul în Cluj.

La momentul preluării Alsifcom Intermed, fabrica din Cluj-Napocaera singura facilitate de producţie pe care compania Ferrosan odeţinea în afara Danemarcei, compania daneză achiziţionând pe lângăactivele Alsifcom cu o suprafaţă de 1.500 mp şi un teren de 5.000mp, aflat în vecinătatea fabricii clujene.

Tot la acea dată, conducerea Ferrosan anunţa un program deinvestiţii de minimum 5 milioane de euro în dezvoltarea unui noupunct de producţie a produselor sterile pentru chirurgie laCluj.

Conform site-lui Ministerului Finanţelor Publice, în 2009compania Ferrosan SRL a realizat o cifră de afaceri de peste 21mil. lei (circa 5 mil. euro), pierderi de 2,3 mil. lei (0,5 mil.euro) şi a avut număr mediu de 63 de angajaţi.

Brandurile Ferrosan sunt Multi Tabs (vitamine, minerale şi Omega3 pentru adulţi, copii şi femei însărcinate), Bifiform (produse cuprobiotice pentru toate categoriile de vârstă), Zinaxin (produsepentru îngrijirea articulaţiilor bolnave).

Ce impact are în România

În ceea ce priveşte tranzacţia dintre Pfizer şi Ferrosan,aceasta vizează doar activitatea de producţie de suplimentealimentare, fără segmentul de dispozitive medicale, care va rămânesub controlul Altor, fond de private equity care controlează firmadaneză din 2005.

Prin preluarea Ferrosan, Pfizer se alătură mai multor giganţiinternaţionali care operează capacităţi de producţie în România.Astfel GlaxoSmithKline (GSK) are o fabrică la Braşov (Europharm),Sanofi-Aventis la Bucureşti (fosta Sicomed), Novartis la TârguMureş (prin intermediul Sandoz).

Cu excepţia GlaxoSmithKline, ceilalţi au intrat indirect, prinintermediul unor achiziţii internaţionale care au atins România. Pelângă piaţa locală, danezii de la Ferrosan mai sunt prezenţi înFinlanda, Norvegia, Polonia, Rusia, Suedia, Turcia, Ucraina, MareaBritanie, Brazilia şi SUA, iar în 2009 au înregistrat o cifră deafaceri de 150 mil. euro.

Piaţa autohtonă de medicamente se ridică anual la aproape 2 mld.euro, iar cei mai mari producători locali sunt Terapia Ranbaxy,Zentiva, Antibiotice, Actavis, Labormed, Gedeon Richter, Biofarm.Pe piaţa de medicamente activează şi importatori precumSanofi-Aventis, Roche, GSK, Pfizer, Novartis şi alţii.

A doua tranzacţie în patru ani

  • 2007: grupul danez Ferrosan cumpără de la Viorica Ilieş fabricaAlsifcom Intermed din Cluj-Napoca
  • 3,5 mil. euro a fost atunci valoarea tranzacţiei
  • 5 mil. euro a fost în 2009 cifra de afaceri a Ferrosan înRomânia, în timp ce rulajul total al grupului danez s-a ridicat la150 mil. euro
  • 63 de angajaţi avea în 2009 fabrica din Cluj. Ferrosan producebrandurile Multi Tabs, Bifiform sau Zinaxin.
  • 6,5% a fost anul trecut cota de piaţă a Pfizer în România,potrivit Cegedim, cotă care plasează compania pe locul trei întopul jucătorilor pe piaţa farma, după Sanofi-Aventis şi Hoffmannla Roche
  • 2011: Pfizer cumpără Ferrosan de la Fondul de Investiţii Altor,care va rămâne cu divizia de dispozitive medicale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO