Ziarul de Duminică

1000 de ani de istorie veneţiană/ de Ziarul de duminică

1000 de ani de istorie veneţiană/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

10.04.2014, 23:54 88

Miercuri, 9 şi joi, 10 aprilie 2014, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Consulatul General al României la Trieste, în parteneriat cu Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia şi Istituto Veneto di Scienze, Lettere ed Arti, au organizat Congresul internaţional de studii veneţiene „Statul veneţian: 1000 de ani de explorare, expansiune şi integrare”.

Prima zi a lucrărilor s-a desfăşurat în Sala Marino Berengo a Universităţii Ca’ Foscari, iar cea de-a doua zi la Istituto Veneto di Scienze, Lettere ed Arti în Sala Portego de la Palazzo Franchetti.

Istoria milenară a statului veneţian, de la primul doge consemnat, Paoluccio Anafesto (697-717) până la dispariţia Republicii de pe harta politică a Europei la 1797, constituie un punct de plecare valabil pentru investigaţii ştiinţifice dintre cele mai diverse. Prin implicarea unor specialişti de marcă din mediul ştiinţific naţional şi internaţional (îndeosebi istorici, dar şi literaţi), evenimentul vine să contribuie la o imagine mai bună a culturii româneşti în străinătate tocmai prin acest tip de investigaţie care, depăşind cadrul restrâns al istoriei bilaterale româno-italiene, poate demonstra preocupările de istorie universală ale ştiinţei istorice româneşti.

Au participat cu comunicări: Manuela Dobre (Universitatea din Bucureşti), Şerban Marin (Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti & IRCCU, Veneţia), Nicola Bergamo (Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Parigi), Anastassia Kanellopoulou (University of Glasgow), Matteo Francesco Joachin Magnani (Maison Méditerranéenne de Sciences de l’Homme, Aix-en-Provence & Aix-Marseille Université), Alessandro Angelucci (Pontificia Universitas Antonianum, Roma), Antonella Parmeggiani (Universitatea din Bologna), Lorenzo M. Ciolfi (Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Parigi), Andrea Zinato (Universitatea din Verona), Gizella Nemeth & Adriano Papo (‘Sodalitas’ adriatico-danubiana, Duino Aurisina, Trieste), Marian Coman (Institutul de Istorie „N. Iorga”, Bucureşti), Dorit Raines (Universitatea Ca’ Foscari, Veneţia), Alberto Castaldini (Centrul de Studii Ebraice, Universitatea din Bucureşti), Alexandru Simon (Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj), Ovidiu Cristea (Institutul de Istorie „N. Iorga”, Bucureşti), Monica Fekete (Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj), Alessandra Mascia (Université de Fribourg – Miséricorde), Dana Caciur (Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia), Ovidiu Olar (Institutul de Istorie „N. Iorga”, Bucureşti), Aldo Ferrari (Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia), Andrei Pippidi (Universitatea din Bucureşti & Institutul de Studii Sud-Est Europene, Bucureşti), Gilberto Pizzamiglio (Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia), Florina Ciure (Muzeul „Ţării Crişurilor”, Oradea & IRCCU, Veneţia), Marcella Ferraccioli & Gianfranco Giraudo (Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia), Luigi Andrea Berto (Western Michigan University), Cristian Luca (IRCCU, Veneţia & Universitatea „Dunărea de Jos”, Galaţi).

Evenimentul s-a înscris în activitatea specifică tradiţiei ştiinţifice şi academice a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi este conform cu menirea originară a acestuia. Casa Română din Veneţia a fost fondată de marele istoric Nicolae Iorga pentru a facilita cercetătorilor români accesul la extraordinarul fond documentar existent în arhivele şi bibliotecile veneţiene – fond extrem de important pentru studiul civilizaţiei şi istoriei spaţiului românesc în context european – şi pentru a include rezultatele cercetărilor acestora în circuitul academic italian şi international.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO