Pentru treizeci şi cinci de fete, Alegerea este o şansă unică în viaţă. Le oferă posibilitatea de a fi transportate, ca nişte cenuşărese, într-o lume a luxului şi strălucirii, a rochiilor elegante şi bijuteriilor sclipitoare. De a locui într-un palat şi de a lupta să cucerească inima unui prinţ. Pentru America Singer, să fie Aleasă e însă un adevărat coşmar, căci asta înseamnă să îşi părăsească familia şi pe omul iubit, pe Aspen, cel care face parte dintr-o castă inferioară.
Numai că, uneori, realitatea depăşeşte aşteptările şi, atunci când eroina noastră descoperă că Aspen o înşală şi că prinţul Maxon nu e, nici pe departe, snobul îngâmfat care i se păruse, totul se schimbă şi romantismul începe să plutească prin aer.
„Un roman în care reality show-ul îşi dă întâlnire cu un basm-distopie. Încântător, captivant şi plin de doza potrivită de pasiune!” – Kiersten White
„O poveste captivantă… Iubitorii cărţilor de dragoste vor fi fascinaţi de universul acestei Americi cu o istorie alternativă şi îşi vor dori ca romanul următor al acestei serii pline de glamour să fie deja publicat.” – School Library Journal
„Romanul de debut al lui Cass se citeşte pe nerăsuflate şi e mai puţin dur decât Jocurile Foamei. Iar acţiunea alertă îi face pe cititori să aştepte cu sufletul la gură continuarea.” – Booklist
*
* *
Eram atât de adâncită în gânduri, că nici măcar nu mi-am dat seama că nu eram singură până când prinţul Maxon nu a vorbit.
— Draga mea, eşti bine? m-a întrebat el.
— Nu sunt draga ta.
Mi-am înălţat capul şi m-am uitat urât. Nu cred că cineva putea să ia dispreţul din vocea şi privirea mea drept altceva.
— Te-am jignit cu ceva? Ţi-am oferit ceea ce-ţi doreai cel mai mult, nu?
Părea sincer nedumerit. Bănuiesc că se aştepta ca noi să-l adorăm şi să mulţumim cerului că există.
L-am privit lung, fără frică, cu toate că efectul era probabil atenuat de lacrimile care îmi brăzdau obrajii.
— Scuză-mă, dragă, dar ai de gând să continui să plângi? m-a întrebat el, părând foarte tulburat la acest gând.
— Nu-mi spune aşa! Îţi sunt dragă aşa cum îţi sunt şi celelalte treizeci şi patru de fete străine pe care le ţii aici în cuşcă.
S-a apropiat de mine, nepărând a fi ofensat de discursul meu dezlănţuit. Părea doar… îngrijorat. Expresia de pe chipul lui era interesantă.
Avea un mers graţios pentru un băiat şi părea extrem de liniştit în timp ce venea spre mine. Curajul meu s-a topit puţin când am realizat caraghioslâcul situaţiei. Era îmbrăcat în costumul lui apretat, iar eu mă făceam de râs şi eram şi pe jumătate dezbrăcată. Dacă rangul prinţului nu mă intimidase îndeajuns, comportamentul lui o făcea.
Probabil că avea multă experienţă cu oamenii nefericiţi; când mi-a răspuns, era incredibil de calm.
— Aceasta este o afirmaţie nedreaptă. Toate îmi sunteţi dragi. Trebuie doar să descopăr cine are să-mi fie cea mai dragă.
— Nu-mi spune că mereu vorbeşti atât de pompos.
A chicotit.
— Mi-e teamă că da. Îmi cer scuze, este produsul educaţiei mele.
— Educaţie, am bombănit eu, dându-mi ochii peste cap. Ridicol.
— Pardon?
— E ridicol! am strigat, recăpătându-mi o parte din curaj.
— Ce anume e ridicol?
— Această competiţie! Toată chestia asta. Nu ai iubit niciodată pe nimeni? Ăsta e felul în care vrei să-ţi alegi soţia? Chiar eşti atât de superficial?
Mi-am schimbat poziţia puţin. Maxon s-a aşezat pe bancă pentru ca eu să nu nevoită să mă răsucesc. Eram prea supărată pentru a fi recunoscătoare.
— Înţeleg că în ochii tăi toată această chestiune nu pare a fi nimic altceva decât un divertisment de doi bani. Dar eu trăiesc într-o lume unde sunt păzit tot timpul. Nu mă întâlnesc cu prea multe femei. Îmi petrec uneori timpul cu fiicele unor diplomaţi, dar de obicei nu avem prea multe subiecte de discuţie. E totuşi singurul moment când reuşim să vorbim aceeaşi limbă.
Maxon părea să creadă că făcuse o glumă bună şi a râs.
Eu nu eram amuzată. Şi-a dres vocea.
— Având în vedere această situaţie, n-am avut niciodată şansa de a mă îndrăgosti. Tu ai avut-o?
— Da, am spus pe negândite.
De îndată ce am rostit aceste cuvinte, îmi doream să le fi putut lua înapoi. Era un lucru personal şi nu trebuia să-l las să-şi vâre nasul.
— Atunci înseamnă că ai fost norocoasă.
Părea gelos.
Imaginaţi-vă! Singurul lucru care îmi oferea un avantaj în faţa prinţului din Illeá era exact ceea ce încercam să uit venind aici.
— Părinţii mei s-au căsătorit în acest fel şi sunt fericiţi.
Sper să găsesc şi eu fericirea într-o bună zi. Sper, de asemenea, să găsesc o femeie pe care toţi cei din Illeá să o poată iubi, cineva care să-mi fie alături şi care să poată purta o conversaţie cu ceilalţi şefi de stat. Cineva care se va împrieteni cu apropiaţii mei şi care-mi va fi confidentă.
Sunt pregătit să-mi găsesc soţia.
Tonul vocii lui m-a năucit. Nici urmă de sarcasm. Ceea ce pentru mine era doar o emisiune de divertisment însemna pentru el o şansă la fericire. Nu-şi putea permite luxul de a rata ocazia. Ei bine, poate că putea, dar ar fi fost jenant. Era disperat, dar optimist. Dispreţul meu pentru el începuse să scadă. Puţin.
— Chiar crezi că asta e o cuşcă? m-a întrebat.
Aveau o privire compătimitoare.
— Da, aşa cred. Vocea mi-era liniştită. Am adăugat repede:
Majestatea Voastră.
— Şi eu am simţit acest lucru de câteva ori. Dar trebuie să recunoşti, e o cuşcă foarte frumoasă.
— Pentru dumneavoastră. Umpleţi această cuşcă frumoasă cu treizeci şi patru de bărbaţi care trebuie să se lupte pentru acelaşi lucru. Atunci veţi vedea cât e de drăguţ.
A ridicat din sprâncene.
— Au existat dispute în legătură cu mine? Voi chiar nu înţelegeţi că eu voi fi cel care va face alegerea? a zis el râzând.
— De fapt, nu m-a exprimat corect. Se bat pentru două lucruri. Unele se luptă pentru Majestatea Voastră, iar altele pentru coroană. Şi deja ştiu ce să spună şi ce să facă, astfel încât să vă determine să le alegeţi.
— A, da. Bărbatul sau coroana. Mi-e teamă că unii nu pot face diferenţa.
A clătinat din cap.
— Mult noroc în această privinţă, am spus pe un ton sec.
A tăcut pentru o clipă din cauza sarcasmului din vocea mea. L-am privit cu coada ochiului, aşteptând să vorbească.
Fixa iarba din faţa lui, cu o expresie îngrijorată. Se părea că acest gând îl necăjea. A respirat adânc şi s-a întors spre mine.
— Tu pentru ce lupţi?
— Eu sunt aici din greşeală.
— Din greşeală?
— Da. Într-un fel. Ei bine, e o poveste lungă. Iar acum… sunt aici. Şi nu mă lupt. Planul meu este să mă bucur de mâncare până când mă daţi afară.
Auzind asta a râs cu poftă, încovoindu-se şi lovindu-şi genunchii cu palma. Era un amestec bizar de rigiditate şi calm.
— Ce eşti? m-a întrebat.
— Poftim?
— Doi? Trei?
Oare nu era atent chiar deloc?
— Cinci.
— A, da. În cazul acesta, probabil că mâncarea e un bun motiv pentru a rămâne. A râs din nou. Scuze, nu-ţi pot citi broşa pe întuneric.
— Eu sunt America.
— Ei bine, asta-i perfect.
Maxon a privit în jur şi a zâmbit. Ceva îl amuza.
— America, draga mea, sper din toată inima că vei găsi în cuşca asta ceva pentru care să merite să lupţi. După toate astea, nu-mi pot decât imagina cum ar fi să te văd că încerci cu adevărat.
S-a ridicat de pe bancă şi s-a ghemuit lângă mine.
Fragment din romanul Alegerea de Kiera Cass, în pregătire la Editura Leda. Traducere de Shauki Al-Gareeb
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
