Între cele peste şase sute de evenimente culturale ale Târgului de carte Gaudeamus sunt o mare mulţime de lansări, care de care mai atrăgătoare prin teme, produse, participanţi. Între ele se detaşează, veţi înţelege imediat de ce, o lansare care va avea loc sâmbătă, 21 noiembrie, ora 18, la standul editurii clujene Eikon:
Andreea Nanu – Cartea cuvintelor chivot, Editura Eikon
„Inima fiecărui om este un chivot de preţ în care se păstrează amintirile unei vieţi – precizează Andreea Nanu, autoare a unei tetralogii romaneşti atent comentată de critici şi care surprinde acum printr-un alt fel de proză. O zi obişnuită rămâne un abur uşor care se risipeşte odată cu asfinţitul sau dimpotrivă, poate să devină o salbă de „veşnicii” înţelese ca tot atâtea şanse de a eterniza o întâlnire neaşteptată, un peisaj frumos, un chip drag, graţie puterii transfiguratoare a Memoriei.”
De ce este această carte deosbită spune critiul literar Alex Ştefănescu, în prefaţă:
„Andreea Nanu face un gest nobil: îşi salvează – prin intermediul scrisului − amintirile din copilărie. Este o formă de a se împotrivi uitării şi mortificării. Este o acţiune antientropică, asemănătoare cu acţiunea însăşi de a trăi.
Să povesteşti ce s-a întâmplat cu ani în urmă în viaţa ta pare la îndemâna oricui. Cine îl citeşte pe Ion Creangă crede în mod naiv că şi el ar putea să istorisească tot felul de întâmplări din copilărie, unele chiar mai năstruşnice decât cele ale scriitorului originar din Humuleşti. Cine parcurge ciclul La Medeleni al lui Ionel Teodoreanu îşi închipuie, la fel, că şi el a trăit momente romantice din care ar putea face un best-seller pentru adolescenţi. Din păcate, viaţa demonstrează că foarte mulţi imitatori ai memorialiştilor celebri eşuează. Şi aceasta pentru că, mai mult decât ce povesteşti, contează cum povesteşti. Dacă nu ai talent, în zadar ai amintiri, fie ele şi senzaţionale.
Andreea Nanu face parte dintre foarte puţinii scriitori de azi care ştiu să povestească. Ea nu descrie cu o exactitate prozaică stări de lucruri de altădată şi nici nu inventează întâmplări care să o aşeze într-o lumină favorabilă, ci pune acele accente datorită cărora realitatea devine expresivă. Ca să desenezi o pădure nu trebuie să desenezi miile de copaci din componenţa ei; ar rezulta un fel de inventar grafic care n-ar emoţiona pe nimeni. Soluţia este să schiţezi patru-cinci arbori, inteligent întreţesuţi, care creează impresia de pădure.
Andreea Nanu exact aşa procedează. Aduce în prim-plan ceea ce este semnificativ, activează realitatea păstrată în memorie astfel încât să reverbereze în conştiinţa cititorilor. Ea intuieşte ce anume din experienţa ei poate avea ecou în mintea celorlaţi.
Practic, se realizează o colaborare, o comuniune sufletească prin care se reconstituie trecutul. Iar Andreea Nanu este – s-ar putea spune – o specialistă în comunicarea afectivă cu semenii (după cum reiese din cărţile ei anterioare). Ea îşi salvează amintirile din copilărie nu numai într-o carte, ci şi în miile de conştiinţe cărora li se adresează. Aşa se explică de ce cartea transmite şi un sentiment de apartenenţă la aceeaşi cultură. Dincolo de universalitatea copilăriei, datorită căreia toţi copiii din lume au ceva comun, există în cartea Andreei Nanu ceva greu de definit, inteligibil pentru români şi indescifrabil pentru străini, un specific românesc, constând într-o fel de voioşie din naştere, într-o vocaţie a bucuriei, într-o cuminţenie datorită căreia toate giumbuşlucurile, boroboaţele şi ghiduşiile rămân inocente, fără nimic pervers.
Faptele propriu-zise nu sunt senzaţionale. Senzaţională este în schimb această multiplicare a lor de către minţile cititorilor care se regăsesc în paginile memoriilor.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
