Ziarul de Duminică

Ana Blandiana la Festivalul literar al Sardiniei de la Gavoi/ Patricia Marinescu

Ana Blandiana la Festivalul literar al Sardiniei de la...

Autor: Ziarul de Duminica

02.07.2015, 23:55 38

Scriitoarea şi poeta Ana Blandiana este invitată, în perioada 2-5 iulie, alături de traducătorii Mauro Barindi şi Bruno Mazzoni, la a XII-a ediţie a Festivalului Literar al Sardiniei de la Gavoi, una dintre cele mai importante manifestări de profil din Italia. Aceasta reprezintă a cincea prezenţă a unui scriitor român la Festivalul de la Gavoi. Începând cu ediţia 2011, aici au fost prezenţi scriitorii Lucian Dan Teodorovici şi Dan Lungu, traducătoarea Ileana Maria Pop, poeta Ruxandra Cesereanu şi traducătorul Giovanni Magliocco, scriitorul Cezar Paul Bădescu şi traducătoarea Irina Ţurcanu.

Anul acesta, poeta Ana Blandiana, al cărei cel mai recent volum de poezii, „Patria mea A4”, a fost tradus în limba italiană de Mauro Barindi, cu o prefaţă de Dan Cepraga, o va întâlni, pe 4 iulie, de la orele 17.30, pe una dintre cele mai importante poete contemporane din Polonia, Ewa Lipska. La evenimentul literar moderat de Bruno Mazzoni, care va avea loc în aer liber, în piaţa Mesu Bidda din Gavoi, vor participa, alături de cele două poete, traducătorii Mauro Barindi şi Paweł Stasikowski.

„Patria mea este foaia de hârtie, în formatul său standard, A4, pe care o am în faţă atunci când scriu”, spune Ana Blandiana.

Ana Blandiana, pe numele său adevărat Otilia Valeria Coman, este poetă, prozatoare şi eseistă. Născută pe 25 martie 1942, este una dintre cele mai importante conştiinţe artistice şi civice din peisajul literaturii române contemporane. Autoare a paisprezece cărţi de poezie, două volume de povestiri fantastice, şapte eseuri şi un roman, este una dintre cele mai cunoscute poete din România pe plan internaţional – din opera sa fiind traduse 59 de cărţi, în 24 de  limbi.

Ana Blandiana a primit numeroase distincţii naţionale şi internaţionale, printre care premiul de poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1969), premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1982), premiul naţional de poezie „Mihai Eminescu” (1997), premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din România (2001), premiul „Gottfried von Herder” (Viena 1982), premiul internaţional de literatură Vilenica, premiul internaţional de poezie Camaiore (Italia 2005) şi premiul special de poezie „Giuseppe Acerbi” (Modena 2005).

După Revoluţia din 1989, Ana Blandiana a preluat preşedinţia PEN Club Român,  de a cărui reorganizare s-a ocupat în 1990. Este membră al Academiei Europene de Poezie (Luxemburg), a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé” (Paris, 1997) şi se află printre membrii fondatori ai Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO, Verona, 2001).

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia susţine participarea scriitoarei la festivalul organizat de Asociaţia Culturală „Isola delle storie”, cu sprijinul Regiunii Autonome a Sardiniei şi al Primăriei din Gavoi. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO