Andronikos Falangas este un istoric grec specializat în istoriapostbizantină şi în relaţiile greco-române. Născut la Atena, astudiat istoria la universităţile din Bucureşti, Salonic şi Paris I(Panthéon-Sorbonne). Doctor în istorie (1992) la UniversitateaParis I, cu teza Les Grecs à la lumière des vieilles sourcesnarratives roumaines (XIVe-XVIe siècles). Numit, în 1993, membruextern al Institutului de Istorie «A.D. Xenopol» din Iaşi, din 2006face parte din colegiul de redacţie al publicaţiei «Studii şiMateriale de Istorie Medie», anuar al Institutului de Istorie«Nicolae Iorga» din Bucureşti. A predat la mai multe universităţişi la alte instituţii academice din Franţa, România, Cipru, Grecia,Israel şi SUA. În prezent trăieşte la Chicago. Autor al lucrărilorJacques Vassilikos-Despote (Despot Vodă). Un Grec, voïévode deMoldavie şi Présences grecques dans les Pays roumains (XIVe-XVIesiècles). Le témoignage des sources narratives roumaines, publicateîn 2009 la Editura Omonia din Bucureşti.
- Domnule profesor, la jumătatea anului trecut v-au apărut înRomânia două lucrări prezentate în «Ziarul de Duminică» sub titlul«Un panteon al grecilor în România». Prima este dedicată celuidintâi domn grec de pe tronul Moldovei. Ce aduce nou monografiadumneavoastră despre Despot Vodă? A doua lucrare apărută în Româniareprezintă o cercetare exhaustivă a cronicilor româneştireferitoare la prezenţa grecilor în Ţările Române de-a lungulsecolelor XIV-XVI. Aţi putea să refaceţi, pentru cititorul român,istoricul ei?
- Cercetarea sistematică a cronicilor româneşti referitoare lagreci a fost o idee veche, aparţinând dascălului meu de la ParisPetre Năsturel. Însă nici domnia-sa, nici eu nu ne-am imaginatamploarea unei asemenea întreprinderi. De la bun început, sub ochiimei s-a dezvăluit o lume întreagă. Pe zi ce trecea persoane noi,fiecare cu un farmec deosebit, se adăugau la catalogul lung alclericilor şi mirenilor de origine elenă care şi-au legat soarta depământul românesc: sfinţi, patriarhi, călugări, demnitari, soldaţi,neguţători. Am considerat că studiul acestor personaje era mai multdecât un bun subiect pentru o teză de doctorat, anume o datoriepentru un grec care îşi respectă trecutul. În acelaşi timp, am fostfermecat de stilul şi limba cronicarilor români. Aşadar, citireatextelor acestor vechi povestitori a devenit treptat o adevăratăpasiune. Lungii ani dedicaţi cercetării lor au marcat desăvârşireamea ca istoric şi, totodată, m-au făcut părtaş la culturaromânească şi iubitor înflăcărat al ei. În ce-l priveşte acum peDespot-Vodă, el a meritat o atenţie specială. Aventurier şi savant,reprezentant al lumii postbizantine şi adept al Reformei, apare cao personalitate complexă ce nu se poate compara cu nici un alt greccare a trăit în Ţările Române. Pe de altă parte, tumultuoasa sadomnie în Moldova este prezentată cu ură ori simpatie de către omulţime de izvoare care, prin contradicţiile lor, întunecă imagineaadevărată a primului domn grec. Sistematizarea acestui materialuriaş şi studiul lui aprofundat a dat naştere monografiei despreDespot. Tratarea exhaustivă şi critică a fenomenului Despotconsider că reprezintă noutatea acestei cărţi. În plus, o serie deconcluzii scot la iveală unele constatări noi, ca, de pildă,apariţia unui protonaţionalism grec exprimat, sute de ani înaintede mişcarea eteristă, de către Despot-Vodă şi alţi membri aidiasporei postbizantine.
- Doctoratul de la Paris v-a prilejuit cunoaşterea lumiiştiinţifice franceze, în rândul căreia aţi întâlnit şi specialiştiromâni. Ce amintiri vă leagă de anii petrecuţi acolo?
- Anii petrecuţi în Franţa, la Paris, sunt legaţi de ucenicia mealângă Profesorul Petre Năsturel, o personalitate de seamă adiasporei româneşti. L-am cunoscut la puţin timp după sosirea meala Paris şi această întâlnire mi-a pecetluit soarta ca istoric.Timp de şapte ani, mi-a condus îndeaproape elaborarea tezei dedoctorat, punându-mi la dispoziţie materialul bogat al biblioteciisale. Atât dânsul, cât răposata sa soţie, Tamara, mi-au arătatconstant un interes de-a dreptul părintesc şi apartamentul lor delângă Paris a devenit pentru mine un liman prielnic oricând măsimţeam copleşit de dificultăţile vieţii pariziene. Lungacolaborare cu Profesorul Năsturel mi-a oferit prilejul de acunoaşte de aproape şi alţi emigranţi, savanţi de renumeinternaţional şi, pe lângă dânşii, unii specialişti români careveneau din ţară, chiar înainte de răsturnarea regimului comunist.Însă amintirile mele din Franţa nu se leagă exclusiv deintelectualii români, ci de emigranţi mai puţin renumiţi care,imediat după Revoluţie, au dorit să aibă o viaţă mai bună înOccident. Încrederea şi prietenia lor m-a onorat şi mă gândescadesea la ei. Doctoratul la Paris m-a pus, în mod inevitabil, încontact cu frământările care au condiţionat viaţa intelectuală şipolitică din Franţa anilor 80 şi 90. Aş fi putut oare rămâneindiferent la efervescenţa culturală care se desfăşura cu atâtaavânt sub ochii mei? Însă influenţa Profesorului Năsturel a fostcea determinantă pentru formarea mea în calitate de cercetător,profesor şi gânditor. Această influenţă mi-a deschis calea spre opercepere adâncă a procesului istoric prin cercetarea exhaustivă aizvoarelor şi m-a învăţat să nu mă las amăgit de farmecul unorinterpretări generale promovate în Occident, dar puţin valabilepentru realitatea istorică din Sud-Estul european.
- Sunteţi un împătimit cercetător al relaţiilor greco-române.Deşi bibliografia domeniului este impresionantă, rămân încănumeroase aspecte care aşteaptă să fie elucidate. Care ar fi, înopinia dumneavoastră, astăzi, priorităţile domeniului?
- Aveţi dreptate, bibliografia domeniului este impresionantă şi seîmbogăţeste mereu. De altfel, specialiştii care se ocupă de acestdomeniu sunt nu numai productivi, ci şi serioşi. În plus, ogeneraţie de tineri istorici în România, Grecia şi Franţa aduce oviziune proaspătă asupra multiplelor aspecte ale relaţiilorgreco-române. Însă nici ei, nici dascălii lor nu s-au îndeletnicitcu studiul ultimului val de greci de pe pământul românesc. Şi, înopinia mea, acest din urmă val aşteaptă să fie elucidat. Este vorbade acei greci, bărbaţi şi femei, care, atraşi de ideologiacomunistă, au participat la războiul civil ce a devastat Grecia înanii 1947-49 şi care, după nimicirea forţelor comuniste, au găsitrefugiu în România. Condiţiile venirii lor într-o perioadă extremde grea pentru Grecia, integrarea lor în mediul românesc, modul lorde organizare şi opţiunile lor educative, raporturile cuautorităţile comuniste din România, Uniunea Sovietică şi alte ţări,conflictele politico-ideologice din sânul comunităţii lor suntsubiecte care merită interesul istoricului, mai ales că se găsescîncă supravieţuitori care ne pot oferi mărturia lor orală.
- Din 2008 predaţi istoria Bizanţului la Columbia College dinChicago. Cât de cunoscută este istoria României acolo? Dar istoriaGreciei moderne? Ce ar trebui să întreprindă cele două ţări pentrumai buna cunoaştere a istoriei şi civilizaţiei lor în afarahotarelor?
- Îmi este teamă că, în ce priveşte cunoaşterea trecutului românescde către majoritatea studenţilor, aceasta se limitează la persoanalui Vlad Ţepeş, aşa cum este ea deformată de Bram Stocker. Destuistudenţi au însă o imagine mult mai bogată despre trecutul Greciei,ceea ce nu este de mirare. Civilizaţia Greciei antice şi-a puspecetea pe cultura, ideologia politică, arta şi arhitecturaamericană şi îşi exercită farmecul până în zilele noastre. Pe dealtă parte, Chicago-ul adăposteşte o veche şi prosperă comunitategrecească activă în toate domeniile vieţii locale. Aceastăcomunitate a ştiut să-şi manifeste prezenţa şi să-şi promovezeistoria şi valorile. Mândria pentru ţara de baştină, atât decaracteristică pentru diaspora greacă din America, a contribuitmult la cunoaşterea elenismului modern de către cetăţenii dinChicago. Să nu uităm şi faptul că Grecia este o destinaţieturistică, atrăgând în fiecare vară mulţi turişti americani. Peplan academic, în ciuda crizei care afectează ştiinţele umaniste,literatura şi filozofia lumii elene au un loc de seamă în programulmai multor instituţii academice americane şi, într-o oarecaremăsură, sunt prezente şi patristica şi arta din epoca Bizanţului.Pe de altă parte, nu lipsesc acei donatori greci care sprijinămărinimos un număr de catedre de studii neoelene care promovează înSUA şi Canada cultura contemporană a elenismului. Aceastăefervescenţă de peste Atlantic ar putea fi emulată de către români.Trecutul românesc merită în America o prezentare mai largă şiobiectivă, detaşată de clişee negative. De pildă, proiectarea luiVlad Ţepeş ca un monstru sângeros de către românii înşişi pentrupromovarea unor interese comerciale este inadmisibilă. Mă revolt decâte ori intru prin magazine şi văd o sticlă de vin românesc, bunde-altfel, cu o etichetă care poartă un nume ridicol şi jignitor ca"Lacrima vampirului" etc. Cred că promovarea patrimoniului culturalde către o ţară necesită nu numai planificare şi fonduri, ci şimândrie şi respect de sine.
- Cunoaşteţi România înainte de 1989 - v-aţi făcut studiile laUniversitatea din Bucureşti -, iar după 1990 aţi revenit des cudiverse prilejuri. Cum vedeţi România ultimelor două decenii?
- Multe lucruri s-au schimbat. Bucureştii au devenit o metropolămodernă, cu clădiri înalte, bănci străine, firme internaţionale,cafenele luxoase, ambuteiaje nesfârşite. Societatea românească paremai deschisă. Instituţii culturale străine, manifestări de caracterinternaţional şi programe promovate de Uniunea Europeană sunt orealitate vizibilă în mediile urbane din România. De asemenea, seobservă o efervescenţă economică cu participarea mai multor băncişi întreprinderi străine. După o izolare de mai multe decenii,românul se integrează din ce în ce mai mult în lumea europeană şitotodată îşi demistifică realitatea. Pentru mulţi români,prosperitatea societăţii occidentale rămâne încă un vis îndepărtatşi dificultăţile vieţii cotidiene generează uneori un pesimism greude ascuns. Această stare de spirit combinată cu vechea mentalitatedin timpul lui Ceauşescu generează uneori exacerbarea unuinaţionalism depăşit şi idealizări nejustificate pentru trecutulcomunist. Din fericire, există o nouă generaţie bine educată şideschisă la minte, capabilă să ducă la bun sfârşit integrareaeuropeană. Doar să rămână în ţară!
- Aţi putea, în încheiere, să ne împărtăşiţi câteva dintreproiectele dumneavoastră de cercetare? Aveţi în vedere colaborareacu instituţii din România?
- Spaţiul românesc îmi rămâne mereu sursă de inspiraţie. Înmomentul de faţă sunt preocupat de mişcările religioase înTransilvania secolului al XVI-lea, fiind atras în mod deosebit depersonalitatea lui Iacob Paleolog, un umanist grec care a jucat unrol de seamă în cristalizarea doctrinei unitarianismului dincolo deCarpaţi. Interesul meu pentru acest personaj este incitat de lungamea îndeletnicire cu Despot-Vodă - a fost şi el grec, cărturar şipersonalitate a Reformei -, dar şi de existenţa pe continentulamerican a unei biserici unitariene, conştiente de rădăcinile eiardeleneşti. Un alt proiect demarat acum câtva timp vizeazăidentificarea unor trăsături caracteristice ale educaţiei grecilordin diaspora prin cercetarea paralelă a şcolilor greceşti dinRomânia şi America. Aş dori tare mult ca o serie dintre acestecercetări să se desfăşoare în colaborare cu una sau mai multeinstituţii din România. Înainte de a mă deplasa în America, am avutprilejul unor colaborări fructuoase cu un număr de universităţi şiinstitute de cercetare din ţară. România nu era prea departe deGrecia şi calitatea mea de universitar grec îmi dădea posibilitateasă încadrez, fie şi parţial, aceste relaţii într-un contexteuropean. Sper că într-un viitor apropiat se va găsi cadrul acelade colaborare care să-mi permită reînnodarea vechilor legături cuinstituţiile din ţară. În felul acesta aş putea vorbi în America şimai tare despre trecutul României şi bogatul ei patrimoniucultural.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
