O scenă cu trei personaje. Bărbaţi. Îmbrăcaţi în negru, impecabil. Doar câteva obiecte de mobilier pe "scena" ca o matrice, sau ca un "matrix", al unei întâmplări domestice, tapetată, în întregime, cu puf negru. Iar contrapunctul (vizual), elementul în jurul căruia se ţese intriga, năucitor contrastant în acest decor: o pânză albă, de un alb strălucitor, un "tablou". Valoros, conform criteriilor artei contemporane...
Piesa "Artă" (1994) cunoaşte un succes fulminant în Franţa şi în Statele Unite. Luciditate şi umor care intrigă. Primeşte pentru ea premiul Molière. Şi premiul Tony (considerat echivalentul Premiului Oscar în teatru), pentru cea mai bună piesă, la New York : pentru "Artă", în 1998, şi pentru "Doamne, ce măcel", în 2009.
Deşi piesa este un construct al unor teme simpliste şi evident comerciale (piaţa de artă şi cotaţiile artiştilor plastici), reluând, până la paradox, aserţiunea "orice poate fi artă", autoarea ironizează incendiar cultura radicală, infernalul "gust estetic" al (post)modernităţii, diatribele clişeelor valorizante, kitsch-ul sau neglijarea autenticului în artă, în favoarea unei mondenităţi derapante şi nesemnificante.
Un "tablou" (în fapt, o uriaşă pânză albă), achiziţionată pentru suma de 35.000 de euro, devine mobilul acţiunii, comprimată, de altfel, ca mişcare scenică, la vizualizarea discuţiei celor trei prieteni, pe marginea acestui eveniment. Ei sunt : Marc (Vlad Zamfirescu), Serge (Şerban Pavlu) şi Ivan (Gheorghe Ifrim).
Aşa cum, altădată, la vremea lor (sic), Manet, Rodin sau Picasso, împingeau limitele aventurii dincolo de certitudinea formelor picturale, dematerializau, demitizau şi transformau receptorii artei, artiştii de azi sunt supuşi canoanelor sau anticanoanelor prozaismului.
O secvenţă epicuriană, savuroasă din spectacol: în timpul unei discuţii epuizante despre arta contemporană, despre Seneca şi despre "deconstrucţie", întreruptă periodic de lamentaţiile lui Ivan , cu privire la iminenta sa căsătorie cu o femeie dominatoare , şi cu... familia acesteia, cei trei prieteni mănâncă, absenţi, dintr-un bol, măsline, privind la...vidul de semnificaţie al tabloului cu pricina. În timp ce concluzionează : "Să nu-ţi laşi niciodată prietenii nesupravegheaţi"...
Toată producţia, inteligentă şi barochistă, în regia lui Cristi Juncu (regizor şi dramaturg de talent), transpune spectacolul într-un spaţiu conceptual, abstract, în care "războiul gustului" pare o idilă continuă, într-o lume a manierismelor de tot felul.
Artă, de Yasmina Reza. Traducerea Violeta Popa. Teatrul Bulandra. Cu: Vlad Zamfirescu, Şerban Pavlu, Gheorghe Ifrim. Regia - Cristi Juncu. Scenografia - Cosmin Ardeleanu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
