Ziarul de Duminică

Arta seductiei (III)

21.01.2006, 20:17 78

Ca de fiecare data la finalul confesiunilor autentice, regret ca evocarile pe care tocmai le intrerup nu fac subiectul unui volum. Este si cazul lui Nicolae Aurel Alexi: artistul are un viu talent de povestitor. Astazi, la aproape saizeci de ani, Alexi asteapta ca viata sa-l provoace din nou. Este cadru universitar la Academia de Arte "Nicolae Grigorescu" si asta il mentine tanar, spune el. (Marcela Gheorghiu)



Trebuie sa recunosc ca, in materie de fete, am dat dovada de multa precocitate, interesul meu pentru sexul opus manifestandu-se de timpuriu. Tocmai ma trecusera in randul pionierilor (aici trebuie sa deschid o paranteza: m-am nascut intr-o atmosfera de familie anticomunista, am primit o educatie anticomunista dura, asa ca tata nu a fost deloc incantat de bucuria pe care am manifestat-o cand mi s-a legat la gat cravata rosie, pe vremea aceea fara tricolor) cand m-am trezit scriind scrisori de dragoste catre fete. Copilele erau mai mari decat mine - clasa a treia, a patra. O data, mama a gasit una dintre acele scrisori si a fost socata. Fiind o fiinta simpla, nu intelegea cum la o varsta atat de frageda puteam avea asemenea indeletniciri. Ulterior m-am gandit si eu la acest aspect si, in cele din urma, am ajuns la concluzia ca, probabil, voiam sa suplinesc complexul inaltimii, pe care aveam sa-l constientizez abia prin liceu. Una peste alta, m-am trezit ca ma comport ca un om mult mai in varsta decat eram si ca imi plac fetele (doamne, chiar imi placeau!). Acolo, in sat, obiceiul era sa curtezi o fata mergand la cinema. Nu intamplator: cand se stingea lumina, te faceai ca te uiti la film si o luai de mana sau ii puneai mana pe un picior. Dupa film, grozav era daca: 1) atunci cand o conduceai acasa pe ulita din sat, nu te atacau vecinii de pe ulita sau, daca te atacau, le faceai fata; si 2) apucai s-o pupi. Experientele de acest fel s-au soldat intotdeauna cu esecuri lamentabile. Am reusit sa fiu placut de fete pentru ca eram foarte inteligent, aveam haz... dar atat. Abia mai tarziu mi-am dat seama ca nu le atrageam. Fetele de varsta mea sau cu un an mai mari se uitau la baieti mai varstnici. Mi-a trebuit un timp ca sa inteleg chestia asta, anume ca noi ne maturizam mai greu decat ele, asa ca am parcurs un numar de drame sentimentale mai mult sau mai putin marturisite, legate de cateva fete din sat. Una dintre ele locuia cu familia, ca si mine, intr-o baraca. M-am indragostit de ea lulea. Era mai mica decat mine si aveam si eu un atu. Pe alta o placeau toti baietii, s-a dezvoltat foarte repede biologic si fiziologic si, desigur, a ales: s-a maritat repede.



Violent, agresiv, seducator

Prima mea aventura sexuala s-a consumat la varsta de 17 ani, cu cea de-a doua, devenita acum doamna; am trait experienta destul de tarziu daca ma gandesc la varsta la care isi incep azi tinerii viata sexuala. Eram elev de liceu, venisem acasa in vacanta, iar ea a venit la parinti la tara. Femeia nu imi mai spunea mare lucru, dupa cum nici actul in sine nu mi-a spus nimic si nici nu am inteles mare lucru din el. Mai intai ca eu eram la fel de scund, la fel de subtire, in timp ce doamna nascuse deja un copil, era o femeie matura, pe langa care m-am miscat intr-un anume fel si atat.

A urmat o lunga pauza in care am jucat rolul barbatului de succes pe langa colegii mei de liceu, din acelasi motiv al constientizarii complexelor mele. Am devenit violent, agresiv, fara scrupule in relatiile cu fetele. Sigur ca, pentru colegii mei, eram un fel de emblema a reusitei in relatia cu sexul opus. Erau baieti frumosi, inalti, care ma intrebau naiv cum sa procedeze cu fata X, iar eu le dadeam lectii; eram atotstiutor.

In parte nu era adevarat, in parte era. Din dorinta de a-mi depasi conditia, am constatat cat de usor este, abordand dintr-o alta perspectiva relatia cu fetele, sa ai succes. Era suficient sa fii inteligent, sa ai farmec, sa fii dur in conversatie, sa stii exact ce vrei de la ele.



Pragul de sus

Si in liceu am fost un fel de lider - enervant statut, pentru ca pe urma m-am invatat asa. Am fost un fel de sfatuitor, un fel de actor, dansatorul scolii, recitatorul scolii si toate astea mi-au dat un sentiment de siguranta fata de ceilalti. Pe multi dintre ei ii consideram sub nivelul meu. Am avut acces prea devreme la oamenii maturi, care m-au luat pe langa ei considerandu-ma genial. Am luat prea devreme nenumarate premii in tot felul de competitii. Am fost foarte bun la literatura, istorie, geografie, dar nu am fost deloc un elev-model. Am fost dat afara de cateva ori. Repet, eram violent pentru ca eram mic si voiam sa arat cat sunt de rau - si imi reusea.

Am avut mare noroc cu primul examen la facultate, care s-a soldat cu un esec rasunator.

Anul 1966, in care am sustinut eu examenul, a fost si anul in care s-a eliberat de sub comanda sovietica tot ceea ce insemna act cultural. Or, ceea ce produceam eu era de factura mai academica, extrem de bine facut, dar de sorginte sovietica. Nici nu putea fi altfel. Imi cumparam albumele de arta de la Libraria Rusa, unde vanzatoarele ma cunosteau si isi lasau vorba una alteia ca "daca vine ala mic, vezi ca i-am pus ceva sub tejghea". Nu aveam cum sa am alta cultura vizuala in afara de aceasta si de ceea ce imi dadea, pe sest, profesorul Ilie Marineanu. In afara academismului sovietic, aveam acces, cel mult, la impresionism, prin intermediul albumelor Skira, colectie cu regim oarecum underground. Sentimentul de eliberare care ii molipsise pe profesorii de la Institutul de Arte Plastice i-a trimis intr-un subiectivism firesc fata de tot ce nu mai semana cu scoala care fusese obligata sa faca numai ce era comandat. Pentru profesori, chiar si candidatii mai putin talentati, dar care nu stateau sub obrocul unor teme indicate de sus, reprezentau viitori artisti, "iata o viziune libera, pe acesta trebuie sa-l incurajam", in timp ce eu ilustram sistemul care ii frustrase pe ei atata timp.



"Sa nu spui nimanui..."

Dupa acest esec lamentabil, am reevaluat intreaga situatie, cautand sa inteleg de ce am fost respins. E limpede ca inca nu realizam ce s-a intamplat. M-am intors insa la Craiova si m-am angajat la ICIC. Am scris firme, am asezat vitrine, am umblat cu serviciul prin toata zona. Aveam 18 ani si jumatate si faceam naveta de la baraci la slujba si inapoi. Nu lucram singur, ci cu o echipa de vitrinieri. Interesanta experienta. Cu ei am inceput sa beau mai serios si m-am invatat la vodca cu limonada; tot cu ei am inteles eu mai bine cum e cu femeile, cu ei am inceput sa joc poker... Nu era nimic anormal in toate astea. Acesta era nivelul lor. La ICIC am reusit sa scap de doua ori de armata. A treia oara insa m-au luat. Am prins momentul invaziei sovietice in Cehoslovacia.

Nu mi-ar fi placut deloc sa nu fi avut viata pe care am avut-o. A fost o una extraordinar de grea, dar niciodata nu mi-a fost rusine nici de baracile in care locuiam, nici de conditia mea.

Apoi am reusit la facultate, la sectia design, si am crezut ca acolo e viitorul, dar am constatat curand ca nu faceam ce stiam eu ca este designul si m-am mutat la grafica, unde am nimerit peste un profesor de formatie militara, Gheorghe Ivancenco. Extrem de subiectiv, avea fetele lui pe care le sustinea si chiar a impartit grupa in doua - "prostii" si "desteptii". Dupa doi ani, a venit la clasa de "prosti" unde eram eu si a anuntat ca s-a eliberat un loc la clasa de "destepti" si ca "desteptele" isi manifestasera dorinta de a-l adduce acolo pe Xi. Nu stiu cine si-a stalcit limba spunandu-mi Xi. Dupa ce ca numele meu e scurt, dupa ce ca eu sunt scurt, il mai si prescurtau.

Cu Ivancenco nu am avut o relatie buna; am primit intotdeauna note mai mici decat majoritatea colegilor mei, bucuresteni "de familie". Cu toate acestea, simteam ca ma apreciaza. Mi s-a facut dreptate abia la licenta, cand am primit zece pe toata linia. Dupa absolvirea facultatii, Ivancenco m-a invitat la el acasa, unde mi-a facut o declaratie daramatoare. Mi-a spus ca am fost cel mai bun student al lui, ca tine foarte mult la mine... "Sa nu spui nimanui ca ti-am fost profesor, pentru ca n-o sa-ti prinda bine in viata".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO