MISTERELE CUVINTELOR

Arte marţiale/ de Alexandru Ciolan

10 mar 2011 Autor: Ziarul de Duminica

Singurul dicţionar general al limbii române în care îşi găsesc loc artele marţiale (definite, din păcate, greşit) este Marele dicţionar de neologisme (MDN), apărut la cumpăna dintre milenii. Să nu fi circulat până atunci, în română, sintagma? Din câte ştim noi, a circulat şi înainte de 1989, dar nu era foarte frecvent folosită, pentru simplul motiv că artele marţiale nu erau pe placul regimului comunist (de fapt, înainte de Revoluţie nu putem vorbi decât de judo, care din 1968 a avut chiar o Federaţie Naţională, şi, pentru uzul unui cerc restrâns, de karate, care şi-a avut însă prima federaţie după 1990).

Definiţia din MDN vorbeşte despre "discipline sportive de atac şi apărare, de origine japoneză (karate, aikido, judo, kendo), bazate pe un fond moral provenind de la samurai". Artele marţiale pot fi, ce-i drept, practicate, în zilele noastre, ca sporturi, dar nu sunt simple "discipline sportive". Apoi, nu toate artele marţiale sunt de origine japoneză, ci, mult mai larg, extrem-orientală (chineză, coreeană, tailandeză etc.). Iar "fondul moral provenind de la samurai" este de fapt un cod etic foarte strict, cu rădăcini în spiritualitatea orientală (confucianismul chinez, şintoismul japonez, budismul zen hindo-sino-nipon, taoismul chinez). (În paranteză fie spus, ştim care este sursa definiţiei din MDN a artelor: dicţionarele franţuzeşti…)

În franceză, unde se pare că ar trebui să căutăm originea sintagmei româneşti, dicţionarele spun că arts martiaux traduce engl. martial arts, creat prin 1933 pentru a desemna tehnicile nipone de luptă. "Arta" nu vizează în acest context o creaţie estetică, ci, în sensul original şi mult mai larg al termenului, o îndeletnicire, exercitarea unor abilităţi, iar adjectivul "marţial" vine din numele zeului roman al războiului, Marte. Arte marţiale, adică "sisteme orientale de luptă anterioare apariţiei armelor de foc", reprezintă traducerea, în primele dicţionare chinez/japonez-englez, de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, a unor ideograme pentru "arta războiului, artă militară", veche în spaţiul oriental cel puţin de la generalul Sun Tzu (544-496 î.e.n.). (Chiar şi un joc precum go, în care occidentalii văd un sport al minţii, este un joc de strategie militară, o artă marţială.)

Conceptul modern de arte marţiale s-a născut în sec. al XIX-lea, când şcolile tradiţionale au încetat să mai transmită cunoştinţele necesare pentru formarea unui samurai, de pildă (în Japonia a fost interzisă prin lege, în epoca Meiji, purtarea săbiei), iar vechile practici au început să fie private de chiar scopul lor belicos şi să devină căi (jap. do, prezent în judo, aikido, kendo etc.) de perfecţionare a sinelui, pentru a-l pune în armonie cu universul. S-a instaurat o fractură între artele marţiale tradiţionale (jap. koryu, chin. kuoshu) şi cele noi (jap. gendai, chin. wushu), practicate mai mult pentru menţinerea formei fizice şi mentale sau în scopuri competiţionale.

Din anii '50-'60 ai secolului trecut, judo şi karate au devenit sporturi larg cunoscute, născându-se şi primele Campionate Mondiale - de judo în 1956, de karate în 1970, judo fiind admis chiar, în 1964, ca disciplină olimpică. În anul 2000, a fost admis la Olimpiadă şi taekwondo, sport creat în 1955 de un general coreean. La succesul internaţional al artelor marţiale a contribuit, fără îndoială, şi cinematograful, care a făcut dintr-un Jackie Chan sau un Bruce Lee adevăraţi idoli.

O primă clasificare împarte artele marţiale în sisteme cu şi fără arme, dar există şi sisteme care se doresc complete - japonezul kenjutsu, de pildă.

O a doua clasificare ţine cont de caracterul educativ-formator al artelor marţiale (cele de tipul budo), în opoziţie cu artele marţiale de tipul jutsu, care sunt tehnici războinice, menite să asigure victoria.

După numărul de practicanţi la nivel mondial, pe primul loc se situează taekwondo (60 de milioane de practicanţi), apoi karate (50 de milioane) şi, mult în spate, judo (8 milioane). În ordinea aceasta ne vom şi ocupa, data viitoare, de ele.


Exemplificări şi datări pentru sensurile şi cuvintele noi din acest articol veţi găsi în ediţia a treia a DCR (Dicţionarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.

Cuvinte-cheie: arte marţiale, judo, karate, aikido, kendo, taekwondo


ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, Bucureşti). Filolog (absolvent de spaniolă-română al Universităţii Bucureşti). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista "Lumea" (1978-83), redactor la Editura Politică şi ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor şi administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător şi publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferinţe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătăreţu, Fărâmiţă Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul şi conservele de casă. Dorinţe: să aibă nepoţi. Are un nepot.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.03.2011

 
Cuvinte cheie:
Alexandru Ciolan
, arte marţiale
, judo
, karate
, aikido
, kendo
, taekwondo

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide