- Dupa toate povestile pe care le auzeam mai ales de la colegii bucuresteni, cum ca au fost in Vest, ca au vandut tot si au castigat bine etc. etc., m-am gandit ca ar trebui sa incerc si eu. Nu aveam o idee premeditata de a pleca definitiv, de „a fugi", cum se spunea pe atunci. Sotia mea era stomatolog, de origine germana, si multi din prietenii nostri stomatologi alesesera aceasta solutie. Oricum, m-am hotarat sa-mi incerc norocul cu o expozitie in Germania. De ce tocmai aici, care nicidecum nu era tara visului meu de emigrare? Poate Noua Zeelanda, sau Franta… Pentru ca in 1973 am cunoscut un neamt din Braunschweig care facea curte unei fete din Cluj. Aprobarea de a se casatori si de a o scoate din tara a durat patru ani. Abia in 1977 au reusit sa indeplineasca toate formalitatile pentru a parasi Romania. M-am imprietenit cu acest om exceptional, Hans Joachim Grove, care mi-a cumparat tablouri, le-a dus in Germania si are cea mai completa colectie de pictura din perioada mea romaneasca, cca. 30-35 de lucrari.
- Erati, deci, cunoscut ….
- Pe acest fapt m-am bazat cand, prin 1982, l-am rugat sa se intereseze si sa obtina o invitatie din partea unei galerii din Germania, ca sa pot veni acolo si sa deschid o expozitie. Zis si facut. Grove vorbeste cu cea mai importanta Galerie de arta din Braunschweig, care isi da acordul pentru o expozitie in primavara urmatoare. Incep sa lucrez, sa adun lucrari, in vederea plecarii. Intre timp, grijuliu, depusesem si dosarul pentru obtinerea vizei, caci stiam ca o aprobare poate dura, daca o obtii!, luni de zile. Si acum intervine din nou destinul… Tovarasii de la judeteana de partid Cluj mi-au cerut sa execut o lucrare mare, un fel de alegorie cu Romania, poporul, Ceausescu etc. pentru aniversarea lui Ceausescu din ianuarie. De asemenea, cand am depus la Bucuresti, la Uniunea Artistilor Plastici dosarul cu viitoarea expozitie, m-am intalnit acolo cu unul din sefi, care mi-a spus: „Maniule, nu pleci pana nu ne faci un portret al lui Nicolae Ceausescu, pe care sa i-l oferim la aniversare."
Ce sa fac? Comenzile, care trebuiau sa fie gata prin 10 ianuarie, imi cam incurcau planurile deoarece lucram intens pentru expozitia din Germania. Asa ca am fost nevoit sa pictez in paralel. Oricum, am terminat la timp cele doua lucrari, am primit felicitari, numai ca, odata cu multumirile protocolare si strangerile calduroase de mana, am primit si instiintarea ca mi s-a aprobat negativ pasaportul pentru Germania. La inceput am fost resemnat. Apoi m-am enervat. Sotia m-a incurajat si mi-a spus: „Le-ai facut astora tabloul cu Ceausescu pentru care au fost laudati. Du-te acum la ei si cere-le, in compensatie, sa-ti dea pasaportul !"
Si m-am dus la secretarul cu propaganda, Ion Noja, pe care il stiam prieten cu noi, artistii. Aveam o afinitate umana speciala fata de el. Si i-am cerut sa ma ajute. M-a rugat sa am putina rabdare ca sa gaseasca 
momentul potrivit sa vorbeasca cu seful securitatii locale, de care depindea acordarea pasaportului. Imi amintesc ca in acele zile eram foarte emotionat. Simteam ca ma aflu in fata unei decizii care imi va schimba viata. Nu mai aveam rabdare sa astept. Trec doua saptamani si ma cheama Noja le el. Si-mi spune ca in dosarul meu erau doua puncte negre. Primul era legat de faptul ca, atunci cand fusesem in Austria, cerusem prelungire de viza. Cel de-al doilea se referea la relatiile mele… cu Ambasada Canadei de la Bucuresti.
momentul potrivit sa vorbeasca cu seful securitatii locale, de care depindea acordarea pasaportului. Imi amintesc ca in acele zile eram foarte emotionat. Simteam ca ma aflu in fata unei decizii care imi va schimba viata. Nu mai aveam rabdare sa astept. Trec doua saptamani si ma cheama Noja le el. Si-mi spune ca in dosarul meu erau doua puncte negre. Primul era legat de faptul ca, atunci cand fusesem in Austria, cerusem prelungire de viza. Cel de-al doilea se referea la relatiile mele… cu Ambasada Canadei de la Bucuresti. - Canada? !
- La fel m-am mirat si eu. Apoi, brusc, mi-am amintit ca in acel an, cu prilejul saptamanii culturale canadiene la Cluj, il cunoscusem pe ambasadorul Canadei, care m-a vizitat acasa, pe strada Donath, unde aveam si atelierul. Au oprit in fata blocului meu, spre mirarea vecinilor, trei Cadillac-uri mari, din care a coborat ambasadorul cu sotia si suita. Au ramas la noi la masa, am povestit, iar la plecare mi-a lasat cartea de vizita. Mi-a spus amical: „Vreau sa cumpar o lucrare de la dvs. Cand veniti prin Bucuresti, cautati-ma." Asa ca, la primul drum in capitala, atunci cand am depus dosarul expozitiei pentru Germania la UAP, m-am dus si pe la Ambasada Canadei. Acolo am aflat, cu regret, ca Excelenta Sa isi incheiase misiunea in Romania si plecase. Cand am iesit, am fost oprit de doi cetateni in civil, care mi-au cerut buletinul. Asta a fost tot. Suficient, insa, ca in dosarul meu sa apara consemnate legaturile cu Ambasada Canadei.
Nu stiu ce si cu cine a vorbit Noja, cert este ca m-a rechemat si mi-a spus laconic ca l-a convins pe seful securitatii locale sa-mi dea pasaportul. Asa ca in aprilie 1983 am plecat in Germania. Mi-am luat ramas bun de la sotie si de la fata, care m-au intrebat: „Nu-i asa ca te intorci ?" Sigur ca da, le-am raspuns, pentru ca realmente nu stiam ce ma asteapta acolo…
Am luat 32 de lucrari pe care le-am ambalat intr-o lada. Mai aveam doua valize si 120 de dolari (detaliu mentionat obligatoriu in pasaport!). Expozitia a fost vernisata pe 11 mai, asa ca am avut timp sa pictez si acolo. Trebuie sa recunosc ca am avut succes. Am vandut multe tablouri, castigasem bani, asa ca am inceput sa ma plimb prin Germania, pe la prieteni, ca sa vad cum mai e lumea. La Nurnberg, l-am cunoscut pe Directorul Muzeului Durer care vazuse fotografii cu panzele mele si care mi-a comandat o lucrare mare, 1m /1,5m. La respectivul muzeu exista o colectie de tablouri, avand ca tema Variatiuni pe tema Durer. Printre autori se numara Dali, Picasso… Mi-a spus ca pretul pe care Fundatia Durer il poate oferi este doar de… 10.000 marci. Am acceptat si iata-ma un artist cu nume in strainatate, avand si resursele financiare necesare pentru a porni la drum. Acesta a fost momentul cand am inceput sa ma gandesc serios sa raman in Germania. Asa se face ca, la finalul celor trei luni cat era valabila viza, m-am dus la autoritati si am declarat ca doresc sa raman. Am precizat ca sotia mea, aflata in Romania, este de etnie germana si formalitatie s-au simplificat. Si astfel a inceput un alt capitol al existentei mele.
- Ce pictati in acel moment? Ati continuat maniera artistica de succes verificata pana atunci?
- In momentul cand am ajuns in Germania si am vazut ce se cere pe piata de arta, la marile targuri de la Basel sau Koln, m-am gandit: ce pot face eu cu pictura mea de tip hiper-realist…? Unii galeristi ma preveneau ca asa ceva nu se mai „poarta", ca va trebui sa ma aliniez modei abstracte…Nu i-am ascultat, desi in galerii si expozitii nu vedeam lucrari de genul celor realizate de mine. Cu timpul m-am lamurit ca nu
erau asemenea lucrari, deoarece nu erau artistii care sa le faca. De aceea m-am incapatanat si am pariat in continuare pe tipul de pictura realizata si pana atunci. In asta cred si asta trebuia sa fac.
erau asemenea lucrari, deoarece nu erau artistii care sa le faca. De aceea m-am incapatanat si am pariat in continuare pe tipul de pictura realizata si pana atunci. In asta cred si asta trebuia sa fac.- Ati marturisit de nenumarate ori paradoxala atractie pe care o simtiti atat pentru maestri flamanzi, dar si pentru suprarealismul lui Dali.
- Imi amintesc ca, in Germania multi ma intrebau: „Va place Dali, nu-i asa?" Da, raspundeam. Este cel mai mare artist al secolului XX, caci a avut forta de a reactualiza vechile cunostinte de pictura clasica, cum ar fi draperia pictata cu exactitate de hiper-realism. Nu vorbesc numai de originalitatea viziunii lui, ci si de executia artistica. Simteam, insa, ca in spatele acestor comentarii se ascundea o delicata obiectie la ceea ce lucram. Si atunci, sub presiunea unor asemenea remarci, a asocierii mele excesive cu suprarealismul, ca sa ma protejez cumva, am inceput sa renunt la viziunea tipic Dali. Deci am facut un fel de pact cu piata de arta, ca sa raman ceea ce am fost eu de la bun inceput, un realist pur si simplu.
- Cum ati defini acest realism?
- Nu e nevoie sa-l definesc eu, deoarece prietenul meu, pictorul Ovidiu Avram, a gasit o denominatiune perfecta pentru ceea ce fac. In prefata unui catalog aparut in 1991, el vorbeste de metarealism. Atunci cand s-a tiparit catalogul, tipografii nu s-au descurcat cu noul termen si au scris maternalism. Pe de alta parte, cu ocazia unei expozitii pe care am deschis-o la Cluj si Bucuresti in 1996, colegii bucuresteni m-au luat peste picior vorbind despre pictura lui Manualiu. Iar eu le-am replicat: cred ca pictura mea poate fi definita drept Maniu-erism.
- Ce cumparatori celebri v-au trecut pragul?
- Nu ii stiu pe toti, deoarece galeristul nu are obligatia sa imi dea lista cumparatorilor. Oricum, printre ei se numara printi, cineasti, arhitecti, bancheri, oameni politici si de afaceri. Din cei pe care ii stiu, i-as aminti pe fiul lui Deng Xiaoping care detine lantul de cazinouri-hoteluri din zona Singapore-Hong Kong-Macao, secretarul financiar al sultanului din Brunei, actorul Pierce Brosnan, Chairmanul unui mare Consortiu Arhitectural International din Alabama si multi altii, care ma cauta pe nmaniu@yahoo.fr In plus, vreau sa precizez ca lucrarile mele sunt prezente si in muzeele din Romania: la Cluj, Bucuresti si Galati. Apoi, la Muzeul Albrecht Durer din Nurnberg, Colectia de arta a concernului Volkswagen, Colectia de Arta Contemporana a Societatii de Asigurari Mannheimer, in colectii importante din Statele Unite, la Muzeul de Arta Fantastica de la Chateau Gruyere in Elvetia care a comandat la 12 artisti cate o lucrare reprezentand semnele zodiacale (prin tragere la sorti, mie mi-au revenit Gemenii).
Pictorul Nicolae Maniu cunostea de acum succesul. Vindea. Era invitat la marile expozitii. Si, totusi, ramasese un nemultumit. Motivul il veti afla in ultimul episod al acestui interviu, din numarul urmator.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
