Se vând din ce în ce mai multe flori. Vând ţigăncile din Balcani sau boutiques-urile din oraşele cosmopolite. Ce importanţă are de unde vine splendoarea atâtor specii colorate, parfumate, exotice sau modeste, buchete-bucheţele înfiorate deja de starea lor ezitantă, între viaţă şi moarte? Vaze cu flori, pahare oarecare, sticle, învelitori transparente, o floră înghesuită fără noimă, care populează tot mai multe bulevarde, puncte centrale, artere colaterale, zone pietonale sau curţile şcolilor şi nisipul deşertului. Sunt flori pentru morţi, pentru acei oameni vii şi sănătoşi în urmă cu câteva minute, retezaţi din cursul vieţii lor pe câmpul de luptă, acolo unde ei şi-ai lor, ei şi copiii, prietenii sau, pur şi simplu, convivii, făceau deja războiul, fără să o ştie. Bombele, pistoalele-mitralieră, tăişurile mortale, răpirile şi istoria în desfăşurare cheamă această moarte nesocotită, otrăvită, ieşită din lege.
Cealaltă moarte avea parcă un „echilibru” al său, oricât de tragică ar fi fost, o logică a dezastrului şi a durerii, pe care le provoca. Poate chiar nişte reguli câteodată. Cât de mare este oare revolta noastră împotriva bolii incurabile, a condiţiei umane, a limitelor noastre? Dar cât de clar ne este că tranşarea bucăţică cu bucăţică a omenirii întru pedepsirea ei nu este acelaşi lucru cu fatalitatea existenţială? Decimarea care pune flori pe străzi, în instituţii, în aeropoarte şi şcoli, cea care, în câteva secunde transformă cursul firesc al vieţii în parcuri ale războaielor nu povesteşte despre istoria omului pe pământ.
Războiul zilelor noastre pare să fie unul metastatic, ascuns, dar nimicitor, mărunţit şi imprevizibil, de nebănuit, lipsit de avertismente militare sau politice corecte, împrăştiat în orice parte a lumii şi la orice oră. E un război mondial microcelular, ca de laboratoare risipite în lungul şi în latul pământului, cu menirea de a demonstra oricui, de oriunde, noua moarte propusă omenirii: fără vinovaţi, semănată cu viteza fizicilor cosmice, provocată de sinucigaşi, la infinit repetabilă, fără sens, direcţie sau motivaţie, înafara fanatismului religios sub drapelul căruia evoluează. În urma unor asemenea acte, definitiv instalată, deşi omagiul florilor e copleşitor, rămâne groaza. A trăi sugrumat de frică în urma atentatelor teroriste este cea mai importantă redută cucerită de atacatori.
Zac pe jos petale, de obicei deasupra petelor mari de sânge uscat, deja amorţite, lipsite de vlagă, dar purtând în frumuseţea lor mesajul disperării unei omeniri. Lalele, liliac, o crenguţă-două de magnolie, un pumn de lavandă, garoafe. Aranjamente ciudate, nefireşti, care acoperă drumurile destinate paşilor, deschiderea stadioanelor, intrarea în locuri de învăţătură, sanctuare ale culturii, staţii de metrou, încăperi oarecare, magazine.
Ce e de făcut cu florile războiului? Apar tot mai multe flori, bine îngrijite, periodic schimbate cu cele proaspete, în diferite părţi ale oraşului, în tot mai multe oraşe, ţări, continente. Minunate flori luminate de pâlpâirea flăcării umplu pământul, care pare că tremură din ce în ce mai tare. În afara florilor care îşi cântă partitura, ce s-ar mai putea face?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
