Cum funcţionează textul literar? Prin ce mijloace îl emoţioneazăpe cititor? La aceste întrebări am să încerc să răspund în serialulde faţă.
Acesta este conceput sub forma unui dialog. Cele două personajeangajate într-o lungă discuţie în paginile lui sunt imaginare.Primul în ordinea venirii în scenă, să-i spunem domnul "Italice"(replicile sale sunt tipărite cu litere aplecate), este un tânărgeneric, care are încă multe de învăţat, dar care, în stilulbinecunoscut al tinerilor, contestă sau măcar pune sub semnulîndoielii adevărurile care i se transmit (spre deosebire însă demulţi tineri reali, el are fair-play şi o dorinţă reală de aînţelege). Al doilea, domnul "Drepte", este un iubitor deliteratură mai experimentat, dispus să asculte şi să examineze şiopinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn se deosebeştede specialiştii reali prin răbdarea de a explica pe înţelesuloricui ceea ce ştie). Subiectul discuţiei îl reprezintă, repet,mecanismul prin care se produce, cu ajutorul cuvintelor, emoţiaestetică.
- ...Spuneam, deci, că un consumator de artă, observând ce tehnicăaplică artistul pentru a-l emoţiona, află mai multe despre sine.Înţelege cum anume percepe el realitatea. Dacă, de pildă, pentrua-i sugera ideea de feminitate, un poet îi descrie diferitedantele, şi dacă aceste dantele chiar îi evocă o prezenţă feminină,va avea prilejul să-şi dea seama că în mintea sa femeia se asociazăcu materiile imaculate, vaporoase, delicate; va continua, poate, săse întrebe dacă această reprezentare a preluat-o de la alţii saudacă s-a constituit în urma unei experienţe personale; va încercasă afle ce alte elemente îi sugerează lui ideea de feminitate. Serealizează astfel un proces de conştientizare. De fapt valoareacognitivă a artei constă, mai mult chiar decât în adevărurileconcrete pe care le află un om despre realitatea înconjurătoare şidespre sine, în această intensificare a lucidităţii. Arta activeazăpermanent conştiinţa, întreţine claritatea gândirii.
- Asemenea teorii sunt bune pentru orele de dirigenţie. Înrealitate, arta nu stimulează deloc luciditatea, ci, dimpotrivă,reveria. Are chiar o componentă orgiastică. Thomas Mann a vorbit deun fel de "amnezie ideologică" pe care o provoacă muzica. Nu i-aivăzut niciodată pe spectatorii de film ieşind din întunericul săliide cinematograf afară, în plin soare? Nu le-ai remarcat expresiasomnambulică? Şi nu ţii minte cum reacţionezi tu însuţi cândasculţi o poezie? Eşti transportat, uneori chiar închizi ochii, casub efectul hipnozei...
- Acestea sunt manifestări exterioare. Despre matematică nu poţispune că are o componentă orgiastică şi totuşi matematicianul, cândse lasă absorbit de un calcul, capătă o mină absentă, pare dus înaltă lume. N-am să neg că receptarea creaţiei artistice presupune oanumită bucurie, dar de ce să o suspectăm? Crezi că luciditatea serealizează doar într-o dispoziţie sumbră? Aceasta este o vecheprejudecată, conform căreia tot ce este exuberant este şi neserios.Plăcerea de a recunoaşte obiectul imitaţiei, de a înţelege cât deingenios s-a dovedit a fi artistul şi, totodată, de a-ţi contemplapropria viaţă psihică echivalează, fără îndoială, cu o iluminareinterioară, poate chiar cu un fel de exaltare, dar acest procesridică fiinţa umană, nu o coboară.
Într-o singură privinţă ai dreptate. Uneori creaţia artistică teobligă, într-adevăr, să renunţi la luciditate, dar numai pentru aajunge la o luciditate de un grad mai mare. Trebuie să renunţipentru o clipă la gravitatea ta formală din viaţa de toate zilele,să intri în joc, şi drept urmare vei avea acces la înţelesuri cuadevărat grave. Aflându-te într-un tramvai în care oamenii seînghesuie grăbiţi şi zgomotoşi pari, desigur, ridicol dacă scoţidin servietă un aparat de radio, îţi înfunzi microreceptorul într-oureche şi începi să te laşi legănat de o muzică neauzită de cei dinjur. Dar, în realitate, cine este ridicol? Cine pluteşte în ceaţă?Cel care vociferează pentru că i s-a rupt un nasture? Sau tu, carete laşi cuprins de un fel de beţie a înţelegerii existenţei?
- Pui problema prea tranşant.
- Nu avem timp să o nuanţăm. Cât priveşte opinia lui Thomas Mann,aminteşte-ţi că a formulat-o într-un anumit context, pentru aevidenţia superioritatea literaturii faţă de muzică. Era oexagerare polemică. De fapt, şi în audierea muzicii, "beţia"reprezintă doar un protocol al receptării, un elan al participăriila actul artistic, efectul fundamental rămânând totconştientizarea.
ALEX. ŞTEFĂNESCU. Critic şi istoric literar, prozator,dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Născut la 6noiembrie 1947. Autor a 15 cărţi, dintre care a avut un mare ecou"Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000", apărută în2005 (s-au scris despre ea 270 de articole pro şi contra, a fostrăsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei).Emisiunea "Un metru cub de cultură" difuzată de Realitatea TV i-aadus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune,"Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex.Ştefănescu" - Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.
Adresa sa poştală este: Bucureşti, O.P. 22, c.p. 22. Ceaelectronică este alex2108145@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
