MISTERELE CUVINTELOR

Când aud de cultură… (IV). Subcultură, contracultură/ de Alexandru Ciolan

14 oct 2010 Ziarul Financiar

Dicţionarul explicativ al limbii române (ediţiile din 1998 şi 2009) şi Marele dicţionar de neologisme sunt singurele dicţionare de limbă care consemnează, cu înţelesul lui din sociologie, termenul subcultură: "cultură a unui subgrup social". Termenul a coborât din sfera dezbaterilor ştiinţifice şi circulă în presa culturală şi în articolele cu caracter enciclopedic.
Putem, astfel, citi, despre subcultura tinerilor cu capetele rase (= skinheads; Adev. 20 X 07), despre subcultura emo-kid din România (G. 15 V 08), despre subcultura gay (TimeOut 28 II 08), despre subcultura ţigănească (altermedia.info 27 VIII 10), despre subcultura tineretului (Adev. 22 VI 10), despre subcultura huliganilor din fotbal (Adev. 25 VII 09), despre subcultura hipster (Adev. 2 X 08), despre subcultura t-shirt-ului (Adev. 15 VII 07), despre subculturi urbane (G. 30 VI 08 p. 9) etc. etc. Termenul a fost luat din engleză (subculture) nu numai de limba noastră, ci şi de franceză (subculture şi sous-culture), spaniolă, italiană, portugheză (subcultura), germană (Subkultur) etc., pentru că "La origine, conceptul de subcultură […] a fost propus de Şcoala de la Chicago a anilor '30-'40 din secolul trecut" (R.lit. 24 XII 03). Coborând în limbajul curent al presei şi de aici (nu mai era decât un pas) în limbajul curent, termenul şi-a pierdut aura ştiinţifică şi a ajuns să fie folosit de profani în mod greşit, pentru a desemna, fără nici un determinant, o (sub)cultură anume: "Dacă te duci la Frankfurt şi să spunem că eşti homosexual şi vrei să afli care e infrastructura homosexualităţii, poţi întreba pe oricine «Unde găsesc subcultura?» şi o să-ţi răspundă: «A doua stradă la stînga». Evident, în acest caz, cuvîntul «subcultură» nu e un termen ştiinţific, dar a devenit demult popular în sfera amintită" (R.lit. 24 XII 03).
Pe lângă acest termen căzut, de sorginte anglo-americană, româna are însă, relativ des folosit, un cuvânt neaoş, format din sub- "inferior" şi cultură, pentru a desemna incultura şi prostul gust: "[A]ceste valuri de vulgaritate, de tembelism chiar, care înaintează agresive pe spaţiul muzicii uşoare sînt reflexul subculturii unei importante părţi dintre tineri şi adolescenţi" (Ev. 31 VII 03) sau "[A] nu te lăsa amestecat în tărâţele subculturii" (R.lit. 16 / 01 p. 17). Cuvântul, cu acest sens, este, cu siguranţă, mult, mult mai vechi decât această primă atestare a noastră, dar a rămas, până azi, neconsemnat de dicţionare.
Atunci când subcultura, ca mijloc de manifestare a unei comunităţi (de vârstă, etnice, sexuale, religioase etc.) se opune culturii majoritare, ea devine contracultură: "Contracultura anilor '60 a predicat un refuz total al modului de viaţă curent şi a generat un mare număr de comunităţi, rupte aproape total de o societate pe care o acuzau de cinism (mai ales cu referire la Războiul din Vietnam) şi de dezumanizare prin dispreţul arătat individului, considerat de societatea industrială a vremii o rotiţă impersonală într-un imens angrenaj" (Business Magazin 17 IX 08). Spre deosebire de subcultură, care se construieşte în scopul afirmării unor valori, gusturi, cutume, contracultura se constituie de la bun început şi în mod declarat în opoziţie cu normele societăţii. De aceea, subcultura poate avea conotaţii negative, dar contracultura, tocmai datorită caracterului ei deliberat şi, la urma urmei, politic, nu poate avea decât conotaţii pozitive. (E greu de spus dacă româna a împrumutat cuvântul din fr. contre-culture, cu o primă atestare în 1971, sau a calchiat engl. counterculture, cu prima atestare în 1968. S-ar putea să fie vorba, ca în atâtea alte cazuri, de o etimologie multiplă. Interesant este faptul că engleza şi franceza par a fi format cuvântul cu mijloace interne, independent una de cealaltă, chiar dacă termenul sociologic este atribuit istoricului Theodore Roszak, care a publicat în 1968 cartea care l-a făcut celebru, The Making of a Counter Culture, consacrată mişcării contestatare din anii '60.
Despre underground şi mainstream, data viitoare…
Exemplificări şi datări pentru sensurile şi cuvintele noi din acest articol veţi găsi în ediţia a treia a DCR (Dicţionarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, Bucureşti). Filolog (absolvent de spaniolă-romånă al Universităţii Bucureşti). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista "Lumea" (1978-83), redactor la Editura Politică şi ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor şi administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător şi publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferinţe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătăreţu, Făråmiţă Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul şi conservele de casă. Dorinţe: să aibă nepoţi. Are un nepot.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.10.2010

 
Cuvinte cheie:
cultura
, subcultura
, contracultura
, misterele cuvintelor

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide