Într-o frază, romanul descrie parcursul biografic şi creator alunui artist pe nume Jed Martin, pe care Houellebecq îl întâlneşteîn Irlanda, unde s-a retras de mai multă vreme, pentru a-i scrietextul unui catalog de expoziţie şi de la care primeşte dreptrăsplată portretul pictat. Jed Martin este artistul care "şi-aconsacrat viaţa reproducerii reprezentărilor lumii în care, totuşi,oamenii nu aveau ce să caute". Se trage dintr-o familie de artişti- tatăl e arhitect, bunicul a fost fotograf, el însuşi îşi începeviaţa artistică fotografiind la început obiecte (sute de articolede fierărie pe fundal de catifea), apoi hărţi, apoi oameni careînfăţişează meserii, sunt simbolul ei, dar şi o serie de compoziţiide întreprindere care vor să surprindă imaginea funcţionăriieconomiei în ansamblu - de pildă "Jurnalistul Jean-Pierre Penaudanimând o şedinţă de redacţie" sau "Bill Gates şi Steve Jobsdiscutând despre viitorul informaticii". Prin urmare, un artistcare consemnează consumismul contemporan.
Jed Martin e un artist solitar, fără vocaţie, trăieşte singur,iubeşte o minunată femeie pe care nu ştie s-o ţină alături, îşipetrece sărbătorile cu tatăl bătrân şi pe moarte, care, la unmoment al romanului, va dispărea la o clinică elveţiană caregarantează eutanasierea, şi, mai ales, obţine un enorm succes dinarta sa, succes pe care puţini îl înţeleg. Din simplu fotograf,ajunge artist de notorietate doar fotografiind hărţi Michelin şi nuteritoriile descrise de hărţi. În momentul în care organizeazăexpoziţia al cărei catalog e scris de Houellebecq, cota sa de piaţăexplodează, tablourile îi sunt vândute cu sute de mii de euro.Faptul acesta declanşează nebunia care urmează - scriitorul esteasasinat pentru a i se fura portretul pictat de Martin şi doarprintr-o suită de întâmplări poliţia dă de urma asasinului. Viaţaartistului e urmărită de-a fir a păr până la capătul ei, adică în2030.
Jed Martin poate fi înţeles, spuneau criticii francezi, ca unfel de avatar al autorului însuşi, descris cumplit în unele pagini- pute, trăieşte în mizerie etc. Şi mai straniu este că Houellebecqîşi pune în scenă asasinarea şi înmormântarea, e de discutat dacă evorba doar de megalomanie.
Aşa cum sunt de discutat teoriile scriitorului despre artă,începând cu ideea că o hartă, fie ea şi Michelin, valorează maimult decât natura şi că descrie un peisaj mai bine decât fotografiadin satelit. Probabil exegeţii vor insista asupra a ceea ce pare afi capitalismul de consum descris de Houellebecq, în carehipermarketurile ori staţiile de benzină sunt singurele centre deenergie, capabile să dea bucurie şi dorinţă - din punctul acesta devedere, accept că romanul lui Houellebecq este provocator.
Dar altfel, romanul pare fracturat, viaţa artistului personajprincipal este abandonată o vreme, în partea a treia, pentru unintermezzo poliţist, ironic, spun criticii, dar stufos şi obositor,după umila părere a semnatarului acestor rânduri. Aşa cum eroul sedesparte în final "de o existenţă la care nu aderase niciodată înîntregime", semnatarul acestor rânduri nu poate adera la acestroman cu intrigă slabă al unui scriitor de succes - şi care,culmea, a luat Premiul Goncourt pentru cea mai slabă carte a sa. Opoveste salvată, poate, de finalul care spune că "totul selinişteşte, nu rămân decât ierburile bătute de vânt. Timpulvegetaţiei devine total." Şi atunci, de ce întreg efortul anterior?Fireşte, această opinie este cât se poate de subiectivă.
Nu putem încheia fără a remarca efortul deosebit pe care l-afăcut Daniel Nicolescu pentru a tălmăci în româneşte romanulsarcastic şi tenebros al lui Houellebecq.
*) Michel Houellebecq - Harta şi teritoriul. EdituraPolirom. Traducere de Daniel Nicolescu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
