Este al treilea titlu tradus din opera vastă a celui mai cunoscut autor catalan (280 de titluri!), care a trăit în secolul al XIII-lea. Apare în colecţia „Biblioteca de Cultură Catalană”, după „Cartea păgânului şi a celor trei înţelepţi” şi „Blaquerna”. Tălmăcirea admirabilă se datorează aceleiaşi neobosite traducătoare din catalană, care a dat publicului român opere de seamă ale acestei culturi, iar, de această dată, arată o capacitate uimitoare de a se adapta stilului medieval, elaborat, uneori pompos şi mai ales vocabularului elevat şi plin de evlavie al unei scrieri nedestinate mirenilor.
Căci „Cartea contemplării” este, fără dubiu, una care nu se adresează publicului larg. Este, potrivit exegeţilor, rezultatul experienţei trăite de Ramon Llull în jurul anului 1263, adică pe când avea 31 de ani şi a avut viziunea lui Iisus răstignit, viziune care i-a schimbat radical viaţa. Într-o lucrarea autobiografică de mai târziu, Ramon Llull avea să spună că şi-a fixat, după acea convertire, trei obiective: scrierea unei cărţi împotriva rătăcirilor necredincioşilor, fondarea de mânăstiri-şcoli pentru formarea de misionari şi martiriul. Monumentala „Carte a contemplării” – traducerea despre care discutăm acum este doar o selecţie! – a fost realizată aproximativ între 1271 şi 1274, cu un obiectiv esenţial mistic, dar şi ca o lucrare enciclopedică. Versiunea iniţială nu s-a păstrat, iar versiunea latină, realizată cu participarea lui Ramon Llull însuşi, a cunoscut o primă ediţie tipărită abia în 1505.
Ramon Llull dorea să fie „cea mai bună carte din lume împotriva erorilor necredincioşilor”. A reuşit o lucrare la care se face referinţă oricât de mult a mai scris după aceea. Opţiunea pentru autodidacticism a determinat, potrivit exegeţilor – în mare măsură caracterul original al produsului final.
„Este – scrie Josep E. Rubio Albarracin, de la Universitatea din Valencia – o artă a contemplării făcută în realitate ca sumă a diferite arte, toate orientate spre ceea ce Llull numeşte «prima intenţie»: cunoaşterea, iubirea şi slujirea lui Dumnezeu şi care exprimă finalitatea, motivul, raţiunea ultimă pentru care omul există (pentru care l-a creat Dumnezeu). Aceste arte includ tehnici pentru disputele cu necredincioşii, pentru a alcătui discursuri bune, pentru a învăţa să-ţi iubeşti duşmanii, pentru consolarea de nenorociri etc. etc., pe care, într-o formă rezumată, le enumeră Llull însuşi în capitolul final, 366, unde explică multiplele foloase ale cărţii. Toate însă converg spre modul de a deprinde (şi de a transmite) cunoaşterea şi iubirea adevăratului Dumnezeu. Dumnezeu este punctul central, iniţial şi final al călătoriei intelectuale şi spirituale reprezentate de text. Contemplarea se deplasează spre căutarea unei definiţii a divinităţii care să fie acceptată de cele trei religii monoteiste, dar care să corespundă cu necesitate (logică) trăsăturilor pe care i le atribuie creştinii.”
Nu ne-am propus altceva cu acest scurt text decât să stârnim măcar curiozitatea, altfel ar fi necesare pagini nenumărate pentru analiza cărţii lui Llull. El însuşi spune: „Cine vrea să cerceteze şi să afle de ce este bună această carte, trebuie, mai întâi, să-i citească toate rubricile, căci în ele sunt semnificaţiile ei; trebuie apoi să înceapă a citi capitolele, în care se află valoarea ei, în volumul al doilea mai mare şi mai bună decât în volumul întâi, în al treilea mai mare şi mai bună decât în al doilea; aceasta fiindcă această carte a fost făcută prin harul şi ajutorul tău, căci, cu cât sufletul s-a bucurat mai mult de creatorul său şi l-a contemplat, cu atât mai clar şi mai frumos s-a pregătit memoria, înţelegerea şi voinţa spre a compune şi a scrie cartea.”
Ramon Llull, Cartea contemplării lui Dumnezeu, Editura Meronia. Selecţie texte şi introducere – Josep E. Rubio Albarracin. Traducere din limba catalană şi tabel cronologic – Jana Balacciu Matei
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
