Max Scheler este un cunoscut filosof german, nascut in 1874 la Munchen. Notorietatea lui in cercurile filosofice se datoreaza in primul rand contributiilor pe care le-a adus in campul cercetarii fenomenologice, dar si in domeniul filosofiei religiei.
In 1954 se sustine o teza de doctorat intitulata "O evaluare a posibilitatii de fundamentare a unei etici crestine plecand de la baza sistemului lui Scheler". Aceasta teza a fost acceptata si astfel Karol Wojtyla, viitorul Papa Ioan Paul al II-lea, devine doctor in teologie. Importanta lui Max Scheler este notabila nu doar pentru viitorul Papa, ci pentru oricine se apleaca asupra studiului fenomenologiei. Continuator al cercetarilor lui Edmund Husserl, Max Scheler face prin opera sa ca inceputul fenomenologiei sa dezvaluie promisiunile acestei noi ramuri a filosofiei. Evreu cu un tata apartinand Bisericii Luterane, Scheler se converteste la catolicism in jurul anului 1921, cand convingerile si credinta lui devin din ce in ce mai active. Anul 1921 este pentru ganditorul german punctul de referinta din care isi va construi gandirea si, implicit, sistemul fenomenologic.
Scheler a studiat medicina la Munchen si Berlin. Filosofia a fost o descoperire a anului 1895 si in acest domeniu i-a avut profesori pe Wilhelm Dilthey si Georg Simmel. Intre 1900 si 1906, Scheler a predat la Jena. A fost o perioada de intensa activitate in care intalnirea cu Husserl a reprezentat impulsul principal care a dat ocazia desfasurarii unui bogat excurs in fenomenologie. A fost insa un critic al metodei lui Husserl. Pentru Max Scheler, fenomenología s-a instituit in primul rand ca un instrument prin care a putut sa analizeze fenomenele emotionale si intentionalitatea lor, prezenta in valori. Ceea ce este nou la Scheler este metoda fenomenologica "in trei timpi". Acesti "timpi"sunt modalitati de cunoastere (inductiva, a structurii esentiale si metafizica). Prima cunoastere, cea inductiva, este cea a stiintelor pozitive. Are ca obiect realitatea si ca obiectiv folosirea acestei realitati prin intermediul tehnicii. Cunoasterea structurii esentiale este acel tip de cunoastere la care ajungem atunci cand ne abtinem de la atitudinea impulsiva si facem abstractie de existenta reala a lucrurilor. Aceasta modalitate are ca obiect ceea ce este a priori. In fine, cunoasterea metafizica, numita de Scheler a salvarii, nu este altceva decat traducerea imbinarii armonioase a primelor doua tipuri de cunoastere. Ea se indreapta spre atingerea esentelor dupa ce, in prealabil, itinerariul fenomenologic a fost parcurs. Obiectul si finalitatea acestei cunoasteri reprezinta acel tip de problematica prezent in granita stiintelor. Instaurarea omului in domeniul metafizicii constituie finalul acestui demers fenomenologic.
Unul dintre reperele fundamentale ale lui Scheler in filosofie a fost descrierea vietii emotionale a omului, ca punct de confluenta pentru intreaga bogatie a eticului. Viata emotionala este anterioara oricarui alt gen de cunoastere. Practic, metoda pe care Max Scheler a promovat-o este cea a descrierii fenomenologice a relationarii interumane. Plecând de la conceptul husserlian de reducţie fenomenologică, Scheler a distins esenţele a ceea ce este tangibil, real sau existent, fapt ce a dus la afirmarea independenţei valorilor, eterne şi imortale, faţă de bunuri, care sunt doar purtătoarele lor circumstanţiale.
Desigur ca acest scurt articol nu poate sa acopere nici macar un aspect minor al gandirii lui Max Scheler. Insa ceea ce merita subliniat este remarcabilul efort al acestui ganditor singular, care a incercat sa transforme un psihologism de factura filosofica intr-un punct de plecare pentru eventuale cercetari ulterioare instrumentate cu ajutorul fenomenologiei. Reflectia asupra relatiilor pe care le avem unii cu altii si rolul central al valorilor in viata omului sunt reperele centrale ale angajamentului filosofic al lui Max Scheler.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
