RECONSTITUIRI

Cele două asasinate ale lui Nicolae Iorga/ de Radu Constantinescu

18 aug 2016 Autor: Radu Constantinescu

Valeriu Râpeanu, Sanda Râpeanu

N. Iorga 1940-1947

Reconstituire cronologică

Curierul naţional

1940, 1947 – doi ani fatidici pentru destinul lui Nicolae Iorga, dar şi pentru o întreagă generaţie de oameni politici, filosofi şi scriitori români; primul marchează momentul lichidării sale fizice, cel de al doilea – al lichidării morale. Acestui interval dramatic din istoria României îi este dedicat volumul N. Iorga 1940-1947 (antologie, îngrijirea ediţiei, note şi comentarii Valeriu şi Sanda Râpeanu, introducere de Valeriu Râpeanu), care reuneşte documente oficiale, articole de presă, cuvântări, fragmente de jurnal consacrate marelui istoric, reconstituind destinul receptării vieţii şi operei sale, din momentul asasinării ( 27/28 noiembrie 1940) până în 1947. Aşa cum se precizează în Argument, lucrarea este mai mult decât o simplă culegere cronologică de texte dedicate lui Iorga în perioada amintită, ci „prima tentativă de oferi cititorului o perspectivă istorică, întemeiată pe cunoaşterea directă a surselor, a textelor din primii şapte ani ai existenţei sale postume. Epocă marcată de seisme privind întreaga noastră societate.”

Posteritatea marelui om de cultură începe sub auspicii tragice: guvernarea vremii nu a permis publicarea nici unui articol în zilele următoare morţii sale. În aceste circumstanţe, autorii încep trecerea în revistă a evenimentelor preluând din jurnalele intime ale contemporanilor paragrafele care consemnează asasinatul. Secvenţele iniţiale ale lucrării urmăresc nu reconstituirea propriu-zisă a crimei, ci radiografierea factorilor care au condus la uciderea istoricului, precum şi relevarea atitudinii sale ferme, consecvente faţă de extremism.

Primul capitol al volumului reproduce şi comentează articolele polemice Iorga vs. Nae Ionescu publicate în „Neamul românesc” respectiv „Cuvântul” în perioada februarie - martie 1938, urmate de seria de articole vehemente ale istoricului din mai acelaşi an contra mişcării legionare şi, ca un corolar, de scrisoarea trimisă de Corneliu Zelea Codreanu personal savantului. Succesiunea documentelor selectate conturează atmosfera sumbră, ameninţătoare din societatea românească a momentului, când se încerca acreditarea ideii că vinovat de „persecuţiile” la care a fost supusă Garda de Fier în ultimii doi ani ai domniei lui Carol al II-lea, ca şi de uciderea conducătorului mişcării legionare, Corneliu Zelea Codreanu, ar fi însuşi marele istoric, legitimând astfel crima ce se prefigura.

„Asasinarea morală “, cel de al doilea capitol al cărţii, reconstituie ultimele trei luni ale existenţei savantului, adevărată Golgotă înaintea martiriului, când calomniile şi atacurile furibunde urmăreau un singur scop: crearea statutului de vinovat moral pentru tot ceea ce Garda de Fier suferise din partea autorităţilor între 1938 şi 1940. Sunt reproduse, în ordine cronologică, articole apărute în presa legionară după 6 septembrie 1940, scrise pe un ton agresiv, dezlănţuire de trivialităţi şi invective, dar şi documente oficiale ale Tribunalului Militar Corp II de armată, ca răspuns la scrisoarea trimisă de istoric. Concluzia autorilor este fără echivoc: „Nu mai exista niciun dubiu că asasinatul fusese pregătit metodic, că se crease starea de spirit care să-l înscrie pe N. Iorga printre cei ce avuseseră rolul principal, de instigatori ai faptelor cauzatoare morţii fruntaşilor legionari.”

Capitolul consacrat nemijlocit morţii tragice a marelui istoric debutează cu un Comunicat al Preşedinţiei Consiliului de Miniştri care informează sec asupra asasinării lui Virgil Madgearu şi Nicolae Iorga. Urmat de comentariul concis al autorilor: „Nimic altceva n-a fost îngăduit să apară în presa vremii.”  În vederea clarificării situaţiei create, este citată cercetarea arhivelor S.R.I. de către istoricul Petre Ţurlea care a investigat cum şi în ce termeni au fost interzise referirile la moartea lui N. Iorga. Tentativa de a include în anumite ziare informaţii redactate altfel decât comunicatul oficial, sau de a anunţa ziua şi locul înhumării au fost respinse de cenzură! Tot Petre Ţurlea confruntă amintirile celor care au participat la înmormântare cu rapoartele Siguranţei stabilind numărul aproximativ al celor prezenţi – cca. 2.000 de persoane!

Sunt reproduse, în continuare, documente importante ale momentului: Proclamaţii ale Comandantului Mişcării legionare, Horia Sima, Comunicatul Consiliului de Miniştri, fragmente din Jurnalul Mareşalului Ion Antonescu, dar şi al lui Liviu Rebreanu, Memoriul adresat Mareşalului de Iuliu Maniu, Preşedintele Partidului Naţional- Ţărănesc, la data de 4 decembrie 1940. Cronologia evenimentelor ajunge şi la momentul 15 mai 1941, când Academia Română ridică lespedea interdicţiei oficiale şi îl comemorează pe savant. Publicarea elogiilor academice rostite cu acel prilej este însoţită şi de consemnarea a două detalii semnificative: absenţa de la ceremonie a mareşalului Antonescu şi absenţa din cuvântarea suveranului, Mihai I, a numelui lui… Nicolae Iorga !!!

Trecerea în revistă a receptării în imediata posteritate a operei şi vieţii marelui istoric pune în evidenţă faptul că nu a existat un consens al elogiului. Ba dimpotrivă. Şi nu o dată, considerente de natură politică sau aprehensiuni personale au împiedicat sublinierea valorii operei sale. Pe de altă parte, analiza tipăriturilor şi a publicaţiilor vremii le permite autorilor să seziseze un neaşteptat paradox: după august 1944, în pofida faptului că publicaţiile oficiale, sau cele controlate de PCR, au prezentat o viziune trunchiată, simplificată din punct de vedere politic a asasinării lui Iorga (de menţionat faptul că în 1945, la a cincea aniversare a morţii istoricului, cu prilejul alegerilor din primăvară, propaganda electorală a transformat tragicul eveniment într-un prilej de „demascare” a partidelor istorice, acuzate de „cârdăşie“ cu asasinii lui Iorga, Madgearu şi Victor Iamandi !), aşadar, în ciuda împrejurărilor potrivnice, acum „s-au pus temeliile şi s-au ridicat contraforţii studierii operei lui Nicolae Iorga în dimensiunile ei majore, semnificative”. Au fost ani faşti când s-au publicat exegeze fundamentale asupra unor capitole esenţiale ale operei sale, exegeze care îşi păstrează neştirbită valoarea şi astăzi; studii, analize, articole străbătute de o puternică vibraţie sufletească de revoltă împotriva destinului tragic al omului Iorga şi a tăcerii pogorâte asupra numelui şi operei sale.

Valeriu şi Sanda Râpeanu pun în evidenţă faptul că posteritatea lui Iorga nu ar putea fi înţeleasă fără articolele vehemente ale lui Pamfil Şeicaru, care şi-a confirmat fidelitatea arătată pe parcursul vieţii istoricului, sau ale lui Tudor Teodorescu Branişte, publicate începând din noiembrie 1944 în „Jurnalul de dimineaţă“.  După cum sunt reproduse studii şi articole semnate de Mihai Berza, D.M. Pippidi, Ion Zamfirescu, Grigore Tăuşanu, Tudor Vianu, Perpessicius care „au reprezentat între 1940 şi 1947 momentul crucial al studierii operei lui N. Iorga. Unele dintre aceste pagini nu au fost întrecute până acum. Toate au rezistat timpului“.

Din 1947, opera lui Iorga nu mai are circulaţie publică. Chiar corespondenţa în jurul ei şi studiile despre savant tipărite în străinătate devin obiect de supraveghere din partea serviciilor secrete. Se trece la metode de natură poliţienească pentru a împiedica circulaţia operei sale şi a ceea ce se scria despre personalitatea lui. Abia în 1964, Mihai Berza scoate o antologie Iorga la Editura pentru literatură, iar opt ani mai târziu apare primul volum sub semnătura sa (Nicolae Iorga, O viaţă de om aşa cum a fost, Editura Minerva, 1972, ediţie critică de Valeriu Râpeanu).

De o excepţională valoare documentară şi o solidă rigoare ştiinţifică, volumul N. Iorga 1940-1947 este o călăuză obiectivă pentru cei ce doresc să investigheze labirinticele cărări ale unei perioade dramatice din istoria României. O muncă laborioasă de bibliotecă, realizată cu acribie şi profesionalism de cei doi autori, scoate la lumină din arhive documente cu o circulaţie fatalmente restrânsă. În egală măsură, antologia are meritul de a aduce (sau readuce!) în atenţie texte ale unor istorici (Gh. I. Brătianu, Al Lapedatu) sau ziarişti (deja amintitul Pamfil Şeicaru, Nichifor Crainic) asupra cărora, după 1944, au apărut interdicţii de publicare. Rămase în reviste cu tiraj redus, sau în pagini de ziare a căror consultare era interzisă, asemenea documente sunt prea puţin cunoscute, unele fiind publicate pentru prima dată în volum. Să mai menţionăm faptul că cea de a doua ediţie a antologiei aduce la zi informaţia, incluzând numeroase texte inedite, excerpte din presa timpului, documente păstrate în arhiva familiei Iorga, încredinţate autorilor de profesorul Andrei Pippidi, membru corespondent al Academiei Române.

Amplă şi fidelă reconstituire a unor ani zbuciumaţi de la mijlocul secolului trecut, când spectacolul vieţii oscila neliniştitor între laşitate şi curaj, între umilinţă şi mândrie, lucrarea N. Iorga 1940-1947, datorată  lui Valeriu şi Sandei Râpeanu este o lecţie de filosofie a istoriei, despre demnitatea celor care au înţeles că adevărul nu poate fi negociat cu nici un preţ. Niciodată! Cu nimeni!

 
Cuvinte cheie:
asasinare
, constantinescu
, lichidare
, generatie
, oameni
, politica

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide