Horia-Roman Patapievici – Partea nevăzută decide totul. Editura Humanitas.
Cele mai importante lucruri nu se văd – îşi începe Horia-Roman Patapievici cea mai recentă carte de eseuri. Cărţile, de pildă (cum e aceasta, pe care o ţineţi în mână), se văd: pot fi apucate, întrebuinţate. Dar sursa lor de generare şi mintea din care s-au născut nu se văd: acestea două nu pot fi nici apucate, nici întrebuinţate după plac. Scriitorul poate fi văzut, pipăit, îmbrâncit, adulat, ucis; dar nimeni nu poate vedea, atinge, poseda sau viola sursa cărţilor sale. Din scriitor, ca şi din cărţi, nu vedem decât corpul. Vedem corpul cărţii şi corpul care conţine mintea. Dar nu putem vedea corpul minţii. Corpul minţii este un nevăzut, în timp ce corpul care conţine mintea este un văzut. Văzutele şi nevăzutele nu sunt separate unele de altele ca lumea în care trăim de tărâmul celălalt (de unde, in illo tempore, zeii făceau incursiuni în lumea noastră). Văzutele şi nevăzutele trec prin noi şi se amestecă în fiecare părticică a trupului şi sufletului nostru; şi la fel trec şi se petrec prin toate colţurile lumii acesteia.
Când citim o carte, avem în faţă lumea scriitorului. Când o înţelegem, am pătruns deja în corpul minţii lui. Ceea ce face din lumea cărţilor un loc atât de minunat este posibilitatea, deschisă fiecăruia dintre noi, de a pătrunde şi de a locui (un timp) în nevăzutul minţii celuilalt. Când citim că Socrate s-a aşezat împreună cu Phaidros
pe malul râului Ilisos, într-un loc răcoros, cu iarbă moale şi umbră bună, ca să discute în voie despre lucrurile care îi pasionau, descoperim, deodată, că suntem şi noi alături de ei, pe malul râului, într-un loc cu verdeaţă şi răcoare; şi înţelegem că ne aflăm în acel locus amoenus numai şi numai pentru că acesta s-a aflat mai întâi în mintea lui Platon, unde noi am putut pătrunde deoarece acum se află şi în mintea noastră, citind. Şi tot timpul cât durează cititul nostru din Platon, noi ne mişcăm nestingheriţi prin nevăzutul minţii sale, care, prin lectură, se împleteşte şi se amestecă indiscernabil cu nevăzutul minţii noastre, astfel că nu mai ştim bine dacă suntem Phaidros ascultând, Socrate vorbind, Platon scriind ori nevăzutul lumii văzând, prin Platon, în noi.
Ceea ce este mai profund nu poate fi exprimat: din acest motiv, pentru veritabila profunzime, scrisul este mai mult o notaţie mnemotehnică decât o expresie adecvată şi completă a lucrurilor celor mai înalte. Nici măcar marii artişti nu reuşesc să exprime cu adevărat profundul ca atare. Ceea ce numim la ei frumuseţe nu este decât expresia, pe care o simţim perfectă, a ceea ce, de fapt, lipseşte. Frumuseţea exprimă profundul prin absenţa lui. Iar din această frumuseţe ne hrănim, exact la fel cum paradisul din noi se hrăneşte – hămesit, înfometat – cu absenţa paradisului din lume. Nu pentru că în lume nu mai există paradis, ci pentru că, fiind cum e, lumea nu îl mai încape. Suntem debordaţi de paradis, pentru că lumea ne inundă. Iar din aceste două revărsări se hrănesc, deopotrivă, şi imposibilitatea de a-l avea, şi setea de a nu ne mulţumi decât cu fericirea pe care numai el ne-ar putea-o aduce.
Fiecare dintre eseurile cuprinse în acest volum pune în lumină sau celebrează o formă de nevăzut. Nu este nevăzutul suprasensibil ori extrasenzorial. Nu e nimic mistic în nevăzutul de care vorbesc şi nimic mistagogic în felul în care îl invoc. Nevăzutul nu e o opţiune: cumva, dacă suntem ştiinţifici, l-am putea ignora, deoarece ştim că e superstiţie; iar dacă nu suntem, ne-am putea întreţine cu el, ca între ocultişti şi iniţiaţi. Nevăzutul este aici, lângă noi, în noi, ca un dat inconturnabil al lumii şi al naturii noastre. Nu e în noi, precum ceva privat, de pus în surdină cum facem cu credinţele noastre religioase, în spaţiul public; suntem în el predaţi lui cu totul, aşa cum suntem predaţi apei, când ne scufundăm, ori aerului, când ne regăsim respiraţia. Singularitatea condiţiei noastre constă în faptul că partea nevăzută, în viaţa noastră, decide totul, în situaţia în care singurele dovezi ale nevăzutelor de care depindem sunt văzutele după care fugim ori de care fugim ori pe care le pierdem. Deşi totul, în lumea în care trăim, pare a se petrece între corpuri, totul, de fapt, se tranşează prin realităţi care nu se văd şi pe care nimeni nu le posedă. În mod tragic, toată viaţa noastră e o zbatere după corpuri, adică o luptă pentru dobândirea de bunuri. Fugim după ele în speranţa că asta ne va sătura foamea de binele din ele, în care nădăjduim să ne găsim adâncul propriu şi odihna din el.
După acest Cuvânt înainte despre „Văzutelor tuturor şi nevăzutelor” urmează eseurile: Conversaţia neîntreruptă; Magia din mintea fiecăruia; Imaginaţia lui Don Quijote; Ultimul dar al umanismului european; Noua Europă şi vocea care lipseşte: creştinismul; Agonia creştinismului; Cât timp nu se întunecă Apusul; Spiritul şi Legea; Unicul principiu absolut al politicii sau despre instabilitatea tuturor aranjamentelor omeneşti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
