Connected. Puterea surprinzătoare a reţelelor sociale şi felul în care ne modelează viaţa este un bestseller internaţional, tradus în peste 20 de limbi, recunoscut cu premiul Books for a Better Life şi considerat cea mai bună carte a anului în topul Business Week din 2009 (Best Innovation and Design Books). Este una dintre acele cărţi care îţi schimbă modul de a înţelege lumea. Autorii studiază cum reţelele sociale ne determină aproape fiecare aspect al vieţii şi propun Regula celor trei trepte de influenţă. Ne imaginăm că suntem indivizi care îşi controlează singuri destinele, însă nu suntem decât nişte celule în sistemul nervos al unei creaturi cu mult mai mari.
Dr. Nicholas A. Christakis este specialist în medicină şi sociologie, domenii ce sunt asemenea unor verişoare îndepărtate care se întâlnesc din când în când, înţeleg că au multe în comun şi apoi încep să se certe. Timp de mulţi ani, Christakis a încercat să arbitreze aceste neînţelegeri, uneori reuşind cu succes. El este profesor de sociologie medicală la Catedra de Sănătate Publică de la Harvard Medical School, profesor de sociologie la Catedra de Sociologie de la Harvard Faculty of Arts and Sciences, profesor de medicină la Catedra de Medicină de la Harvard Medical School. În 2006 a devenit membru al Institute of Medicine din cadrul National Academy of Sciences. După terminarea pregătirii de specialitate în medicină internă, a combinat cercetarea cu practica într-un azil de bătrâni, căutând mijloace de a îmbunătăţi îngrijirea bolnavilor incurabili aflaţi în faze terminale. Din 1999, cercetează modul în care factorii sociali şi interacţiunile sociale afectează sănătatea şi longevitatea. Christakis este celebru pentru studiile sale asupra modului în care se formează şi funcţionează reţelele sociale. Revista Time l-a menţionat printre cele mai influente 100 de personalităţi ale lumii în anul 2009.
Dr. James H. Fowler reprezintă un nou tip de politolog. A studiat ştiinţele politice la Harvard University şi şi-a dedicat viaţa unificării studiului fenomenelor politice cu studiul proceselor naturale. În prezent este profesor asociat la University of California, San Diego, la Catedra de Ştiinţe Politice şi la Center for Wireless and Population Health Systems. Pe lângă cercetările referitoare la reţelele sociale, Fowler este cunoscut şi pentru studiile sale despre evoluţia colaborării, economia comportamentală, implicarea politică şi genetica politică (studiul bazei genetice a comportamentului politic). Activitatea de voluntariat în satele afectate de holeră din Ecuador l-a determinat să se întrebe de ce unii oamenii înfruntă mai bine decât alţii provocările grupului din care fac parte.
Prefaţă
Reţelele sociale sunt lucruri minunat de complicate. Sunt atât de elaborate şi de complexe – şi atât de omniprezente –, că uneori te întrebi la ce folosesc. De ce suntem atât de implicaţi când vine vorba de ele? Cum se formează? Cum funcţionează? Cum ne afectează?
Pe mine (Nicholas) m‑au frământat constant aceste întrebări în cea mai mare parte a ultimilor zece ani. Totul a început cu interesul meu faţă de cea mai simplă reţea socială dintre toate: un cuplu, o diadă. Iniţial, diadele pe care le‑am studiat erau soţi şi soţii. Ca medic, m‑am ocupat de pacienţi aflaţi în stadii terminale ale bolii şi de familiile lor şi am observat repercusiunile pe care moartea celor dragi le are asupra celuilalt soţ. Şi, astfel, am devenit interesat de modul în care boala unei persoane poate cauza îmbolnăvirea alteia. Îmi părea că, de vreme ce oamenii erau legaţi între ei, sănătatea lor trebuia să fie şi ea conectată. Dacă soţia se îmbolnăveşte sau moare, riscul ca soţul ei să moară creşte fără îndoială. În cele din urmă, am început să realizez că există tot felul de diade pe care aş putea să le studiez, precum perechile de fraţi sau de prieteni, de vecini care sunt legaţi (nu separaţi) de gardul curţii din spate.
Dar miza intelectuală a problemei nu se găsea în aceste simple aranjamente. De fapt, observaţia-cheie era că aceste diade se aglutinează, formând reţele imense de legături care se întind mult mai departe. Soţia unui domn are o prietenă foarte bună, care are un soţ, care are un coleg de serviciu, care are la rândul lui un frate, care şi el are un prieten şi aşa mai departe. Aceste legături, ramificate asemenea unor fulgere, formează tipare complicate care antrenează societatea umană în jocul lor. Situaţia părea, însă, mult mai complicată. Cu fiecare pas pe care îl facem plecând de la un individ mai departe în reţea, numărul de legături pe care acesta le are cu alţi oameni şi complexitatea ramificaţiilor creşte extrem de repede. Reflectând la această problemă, am început să citesc lucrările altor sociologi, începând cu savanţii germani de la începutul secolului XX şi până la sociologii vizionari din anii 1970, care au studiat reţele sociale variind ca mărime de la 3 la 30 de membri. Dar pe mine mă interesau reţelele sociale de 3.000, 30.000 sau chiar de 3 milioane de membri.
Mi-am dat seama că, pentru a studia probleme atât de complexe, aş face progrese mai mari dacă aş lucra cu un alt cercetător. Şi am descoperit că James Fowler studia şi el reţelele la Harvard, ca şi mine, dar dintr-o perspectivă complet diferită. James şi cu mine nu ne cunoşteam, în pofida faptului că lucram de câţiva ani în clădiri alăturate, în acelaşi campus universitar. În anul 2002, un coleg comun, Gary King, cercetător în ştiinţe politice, ne-a făcut cunoştinţă. Cu alte cuvinte, ne-am început colaborarea ca prieteni ai unui prieten. Gary a crezut că am avea interese intelectuale comune şi a avut dreptate. Într-adevăr, simplul fapt că ne-am cunoscut datorită reţelei noastre sociale demonstrează un element important pe care vrem să îl dezbatem, şi anume cum şi de ce funcţionează reţelele sociale şi la ce servesc ele.
James petrecuse câţiva ani studiind originea convingerilor politice ale oamenilor şi examinând felul în care încercarea unei persoane de a rezolva o problemă socială sau politică îi influenţa pe ceilalţi şi modul în care se aliau oamenii pentru a realiza ceva ce nu puteau face pe cont propriu. De asemenea, împărtăşeam interesul pentru alte subiecte ce constituiau elemente-cheie ale poveştii: altruismul şi bunătatea, ambele fiind esenţiale pentru ca reţelele sociale să crească şi să reziste.
Odată ce am început să ne gândim la ideea că oamenii sunt legaţi în vaste reţele sociale, am realizat că influenţa socială nu se limitează la oamenii pe care îi cunoaştem. Dacă noi îi influenţăm pe prietenii noştri şi ei îi influenţează pe prietenii lor, atunci acţiunile noastre ar putea să afecteze oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată. Am început prin studiul diferitelor efecte asupra sănătăţii. Am descoperit că, dacă prietenul prietenului prietenului tău se îngraşă, te îngraşi şi tu. Am descoperit că, dacă prietenul prietenului prietenului tău renunţă la fumat, vei renunţa şi tu. Şi că dacă prietenul prietenului prietenului e fericit vei fi şi tu fericit.
În cele din urmă, am realizat că există reguli fundamentale care guvernează atât formarea, cât şi funcţionarea reţelelor sociale. Am ajuns la concluzia că, dacă aveam de gând să studiem felul în care funcţionează reţelele sociale, trebuia să înţelegem şi cum sunt formate. De exemplu, o persoană nu poate fi prietenă cu oricine. Oamenii sunt constrânşi de limite geografice, statut socio-economic, tehnologie şi chiar de factori genetici să aibă anumite tipuri de relaţii sociale şi un anumit număr de astfel de relaţii. Cheia înţelegerii oamenilor stă în înţelegerea legăturilor dintre ei; aşadar, ne-am îndreptat atenţia spre aceste legături.
Interesul nostru pentru aceste subiecte se asociază cu interesul multor cercetători care au contribuit la progresul cercetării ştiinţifice şi matematice a reţelelor în ultimii zece ani. Când am început să studiem legăturile interumane, am întâlnit ingineri care studiau reţelele centralelor electrice, neurologi care studiau reţele de neuroni, geneticieni care studiau reţelele de informaţii genetice, fizicieni care se ocupau de reţele de orice tip. Probabil că reţelele lor sunt interesante, ne-am gândit, dar nu la fel de interesante ca ale noastre, care erau mult mai complicate şi mai importante. La urma urmei, nodurile din reţeaua noastră sunt oameni adevăraţi, care pot lua decizii, schimbând astfel reţelele chiar şi atunci când sunt implicaţi în ele, deci afectaţi de acestea. O reţea formată din fiinţe umane are o viaţă proprie.
Nu doar oamenii de ştiinţă au devenit interesaţi de frumuseţea ascunsă şi de puterea explicativă a reţelelor, ci şi oamenii obişnuiţi. Asta se datorează, în special, apariţiei internetului în casele oamenilor, fapt ce a dat oricui şansa de a afla că multe lucruri sunt conectate între ele. Oamenii au început să vorbească în termeni uzuali despre aşa-zisul „net“ şi, în cele din urmă, despre „World Wide Web“ (ca să nu mai vorbim de filmul de mare succes Matrix). Şi, astfel, oamenii au început să realizeze că şi ei sunt la fel de conectaţi ca şi calculatoarele lor. Aceste conexiuni au devenit atât de clar sociale, încât în prezent aproape toată lumea este familiarizată cu platforme de socializare precum Facebook şi Myspace.
Pe măsură ce ne-am adâncit în studiul reţelelor sociale, am început să le considerăm un fel de superorganism uman. Ele cresc şi evoluează. Tot felul de lucruri circulă şi se mişcă în interiorul lor. Acest superorganism are propria structură şi funcţie, iar noi suntem captivaţi de înţelegerea ambelor.
Dacă ne vedem pe noi înşine ca parte a acestui superorganism, putem înţelege într-o lumină nouă acţiunile, alegerile şi experienţele noastre. Dacă suntem afectaţi de propria implicare în reţelele sociale şi dacă suntem influenţaţi şi de alţii, de care suntem mai mult sau mai puţin legaţi, cu siguranţă pierdem ceva din puterea noastră de decizie. O astfel de pierdere a controlului poate provoca reacţii puternice, în special atunci când oamenii descoperă că vecinii lor sau chiar persoane necunoscute le pot influenţa comportamentele şi produsele ce au conotaţii morale şi repercusiuni sociale. Partea neaşteptată a acestei descoperiri este că indivizii se pot depăşi pe ei înşişi şi propriile limitări. În această carte susţinem că legătura dintre noi nu este doar o parte necesară şi naturală a vieţilor noastre, ci şi o forţă a binelui. Aşa cum creierul poate face lucruri pe care un singur neuron nu le face, la fel şi reţelele sociale pot realiza ceea ce o singură persoană nu poate face.
Zeci de ani, chiar şi secole de‑a rândul, probleme umane fundamentale – cum ar fi dacă o persoană va trăi sau nu, dacă va fi bogată ori săracă, dacă va acţiona corect sau incorect – au fost reduse la o dezbatere despre responsabilitatea individuală versus responsabilitatea colectivă. Oameni de ştiinţă, filosofi şi alţi specialişti care studiază societatea umană s-au împărţit în două tabere: pe de‑o parte, cei care consideră că indivizii deţin controlul asupra propriului destin şi, pe de altă parte, cei care cred că forţele sociale (plecând de la lipsa unei educaţii publice potrivite şi până la prezenţa unui guvern corupt) sunt responsabile de ceea ce se întâmplă cu noi.
Noi credem că lipseşte un al treilea factor din această dezbatere. Dată fiind cercetarea noastră şi diversele experienţe din viaţă – de la întâlnirile cu soţiile noastre şi până la întâlnirea noastră, de la îngrijirea pacienţilor incurabili şi până la construirea latrinelor în sate sărace –, considerăm că însuşi faptul că suntem conectaţi cu alţi oameni contează cel mai mult şi că, legând studiul indivizilor de studiul grupurilor, ştiinţa reţelelor sociale poate explica multe chestiuni legate de experienţa umană. Această carte se concentrează pe legăturile noastre cu ceilalţi şi pe felul în care acestea afectează emoţiile, sexul, sănătatea, politica, banii, evoluţia şi tehnologia. Însă această carte este în primul rând despre ceea ce ne face pe noi unici, ca oameni. Pentru a şti cine suntem trebuie să înţelegem cum suntem conectaţi între noi.
Din volumul în curs de apariţie la Curtea Veche Publishing
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
