Cine si-ar imagina ca la ridicarea cortinei ar putea vedea pe scena un patinoar? "La ridicarea cortinei" e doar un fel de a spune, fiindca nu exista cortina la spectacolele regizorului Radu Afrim. Dimpotriva, apropierea dintre spectatori si performeri e maxima, dat fiind ca regizorul se numara printre aceia care evita salile mari, ce transforma publicul si actorii in doua lumi diferite, preferand sa-si aduca spectatorii pe scena – chiar daca scenele sunt uneori prea mici pentru a cuprinde cele doua lumi.
O introducere poate prea alambicata. Mai simplu spus ar fi: am vazut spectacolul "Lucia patineaza" de Laura Sintija Cerniauskaite, productie a Teatrului "Andrei Muresanu" din Sf. Gheorghe la Ploiesti, in regia lui Radu Afrim, pe o scena prea mica pentru proportiile de la sediu ale spectacolului. In ciuda acestei discordante – care uneori poate sa omoare de-a dreptul un spectacol – show-ul lui Afrim s-a dovedit unul dintre cele mai reusite dintr-un an in care cunoscutul regizor a fost deosebit de productiv. Inca din primul moment, cand intri si gasesti in scena patinoarul pe care doua tinere femei se invartesc purtand patine adevarate (un material special permite alunecarea si astfel se creeaza iluzia patinoarului), simti ca intri "in lumea lui Afrim". O lume mereu aflata sub semnul oniricului, o lume in care totul e posibil, nu numai ca personajele sa te intampine patinand pe scena.
Piesa autoarei georgiene – descoperita si jucata mai intai la Moscova, in cadrul festivalului de noua dramaturgie din 2006 – vorbeste despre o drama personala, fara ambitia de a ilustra aspecte sociale, cum fac majoritatea colegilor ei de generatie. E povestea tanarului Felix, spusa "in doi timpi", cu scene alternand intre momentul adolescentei petrecute in timpul lungii suferinte a unui tata paralizat, alaturi de o mama care isi duce trista viata incercand sa ramana vie (excelenta Elena Popa) si cu scene din viata prezenta, de adult neadaptat, a respectivului Felix si a prietenei lui, Lucia. Care patineaza... Si intalneste la patinoar un tip casatorit, cu copii, de care i se pare ca se indragosteste, poate si pentru ca nu are nimic mai bun de facut, iar Felix e un tip prea dragut, plictisitor de dragut cu ea... Amprenta stilistica a lui Afrim e din nou foarte puternica: excelentul simt vizual al regizorului genereaza cateva compozitii memorabile, cum este cea alcatuita din oglinda si masa de toaleta in fata careia mama isi spala corpul, gol pana la brau. Dimensiunea sonora a spectacolului e si ea la fel de interesanta, muzicii foarte bine alese adaugandu-i-se vocea umana in doua ipostaze extreme – vorbita printr-o statie portabila, de catre administratorul patinoarului (Sebastian Marina), care alterneaza anunturile catre clienti cu replicile adresate sotiei (aluzie la intimitatea lor care a fost definitiv risipita) si vocea tatalui, soptita la microfon. Exista si o foarte amuzanta scena jucata cu incetinitorul – parodie la o scena de film de actiune sangeros, de genul Kill Bill al lui Tarantino - si avand ca fundal sonor zgomote ce puncteaza fiecare miscare, toate obtinute doar din voce si microfon (de catre interpretul tatalui, Florin Vidamski – actorul reusind sa fie foarte prezent in spectacol desi rolul il "condamna" la nemiscare).
Cei doi interpreti ai cuplului Felix-Lucia (Daniel Rizea si Claudia Ardelean) sunt proaspeti, foarte vii, avand avantajul unei prezente tipic urbane, subliniate si prin stilul de joc, folosirea vocii si frazare. Ei ne comunica pe un ton neutru, lipsit de patetism, starile lor intime, tulburarile prin care trec si care afecteaza profund relatia ce pare sa nu aiba fundamente reale, fiind ridicata pe nisipurile miscatoare ale unui spleen contemporan usor de regasit indiferent de locul din care provin tinerii cuprinsi de el – fie Georgia, fie Rusia, fie Romania... Scriitura autoarei acestui text – cu alunecari poetice si scene de evadare din realitate - se potriveste perfect stilului regizoral afrimian, care ii adauga un plus necesar de comic efervescent (mai ales prin tratarea personajului sotiei, caricaturizat radical in interpretarea coregrafei Fatma Mohamed, dar si prin alte scene). Se remarca inca o data aici excelentul instinct al regizorului care stie unde sa se opreasca din fermecatoarele alunecari pe panta lirismului, oprind o eventuala cadere in patetism printr-un inspirat contrapunct comic. Rezultatul este, in acest caz, un spectacol puternic, foarte tonic in ciuda subiectului sau si perfect capabil de a atinge cordul spectatorului contemporan. In masura in care acesta mai poate fi atins de ceva.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
