Ion Lazu
Odiseea plăcilor memoriale
Editura Biblioteca Bucureştilor
În ultimii ani Uniunea Scriitorilor a iniţiat câteva proiecte specifice de anvergură, considerate în stare să spargă zidul indiferenţei generalizate. La sfârşitul anului 2007 aveam confecţionate şi inscripţionate nu mai puţin de 124 plăci memoriale, pe care figurează numele a 167 scriitori; anterior, în 60 de ani, fuseseră montate aproximativ 60 de plăci memoriale. Ion Lazu a avut ideea să inventarieze aceste plăci memoriale. (Ion Lazu, născut în 1940, a fost geolog‑prospector, a debutat cu poezii în revista Ateneu în decembrie 1964 şi a publicat mai multe romane şi volume de poezie.) Rezultatul este această carte, care va continua cu un al doilea volum. Spicum din "Preambul":
"Nu e defel uşor de întocmit o listă de nume, fatalmente restrictivă, mai ales că nici dicţionarele din domeniu, chiar cele academice, constaţi cu o asemenea ocazie, nu sunt chiar ce‑ar trebui să fie, cu nedrepte omisiuni şi impardonabile erori. Dar adresele?, dar perioadele când scriitorul a locuit acolo sau dincolo...? A trebuit să apelez mai întâi la confraţii supravieţuitori, care, nici o surpriză, în cele mai multe cazuri nu mi‑au putut furniza date exacte despre adresele foştilor prieteni... Telefoane hazardate, descinderi la faţa locului, tatonări, pertractări cu vecinii de stradă, cu colocatarii, care ori sunt cu totul străini de situaţie, recent mutaţi în imobil - căci doar trăim a virulentă etapă de reaşezare a cetăţenilor, după "cum li‑s (b)anii, cum li‑i rangul..."‑ , ori se fofilează, neplăcut impresionaţi, dacă nu de‑a dreptul suspicioşi: "Ăştia ce mai vor? Ne lipsea nouă placa lor memorială...".
După identificarea adreselor, s‑au emis către asociaţiile de locatari/ proprietari cca o sută de adrese din partea USR, cu toate explicaţiile de rigoare, inclusiv asigurarea că acordul proprietarilor nu are urmări juridice asupra spaţiului locativ în chestiune. Răspunsurile nu au "curs", abia dacă au "picat" câteva aprobări. Alte descinderi la adrese, abordarea vecinilor, a administratorilor, a preşedinţilor de asociaţii, la altă scară, la alt atej, la altă oră, la alt număr de telefon. Şi răspunsul: numai după ce se va ţine şedinţa... Am perseverat, am insistat. Am avut răbdare. Iar rezultatele, îndrăzneam să afirm, sunt demne de luat în seamă.
Dificultăţile? Desigur, faptul că nu am putut stabili adresele unor mari scriitori care ar fi meritat din plin omagiul nostru: Ibrăilanu, Topârceanu, Şt.O. Iosif, îndeobşte semnături antebelice, dar şi Anton Holban, Ion Călugăru, Dimitrie Stelaru... Apoi este cazul a cca 20 plăci memoriale confecţionate şi care deocamdată nu au putut fi fixate din cauză că imobilele sunt în reconstrucţie, în reparaţii capitale etc. În timp, problema se va rezolva favorabil, căci există acceptul proprietarilor. Însă au fost din păcate şi cazuri de refuz obstinat, de reavoinţă crasă, de ticăloşie chiar. N‑am să dau decît câteva exemple, succint, păţaniile ca atare vor fi relatate în detaliu, de mă vor ţine puterile, în acest Memorial al plăcilor memoriale, unde nu mă voi sfii să dau numele obstrucţioniştilor, ca să se ştie. Ca să se înţeleagă acest lucru pe cât de adevărat tot pe‑atâta de trist: scriitorul român, de care convivii se plâng îndeobşte şi îl privesc chiorâş, a avut de cele mai multe ori ghinionul să‑şi ducă viaţa printre semeni de‑o cruzime fără frontiere. Nu va fi fost autorele un colocatar cu deosebire agreabil, asta poate fi adevărat, şi de înţeles, date fiind circumstanţele, însă este dincolo de orice închipuire reaua voinţă şi ingratitudinea celor printre care au fost nevoiţi să‑şi ducă zilele.
Sunt situaţii nu lesne de descâlcit chiar când e vorba despre domiciliul scriitorilor care ne‑au părăsit de curând. Ce te faci însă cu cei de dinainte de ultima conflagraţie? Merg la Biblioteca Academiei, caut prin anuare, prin Cărţile de telefoane. Constat că mulţi scriitori, chiar de notorietate, nu şi‑au permis această înlesnire a tehnicii - sau au repudiat‑o de plano? Pe câţiva îi găsesc, şi nu oricum, ci cu toate titlurile academice sau universitare, cu profesia lor, oricum: ziarist, avocat, doctor, în nici un caz scriitor.
În fapt, nu am dorit doar o relatare a odiseei plăcilor memoriale, cu totul desprinsă din context, ci o cronică la zi a unei perioade din viaţa mea şi a semenilor, cu tot ce înseamnă asta, cu bucuriile şi mâhnirile ce decurg din lucrul cu oamenii. Aşa încât, nu doar lucrarea propriu‑zisă este relatată pe cât se poate de amănunţit şi fidel, dar şi întâlnirile cu colegi de breaslă, scene de stradă, tot ce s‑a aflat în atenţia mea pe parcursul acestor luni şi ani."
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
