Este interogatia cu care prolificul si impetuosul artist sticlar Ioan Nemtoi provoaca Europa, la vremea sarbatoririi destinului ei comunitar. O face intr-una dintre marile ei capitale, la Viena, unde vocatia politica a comunitatii continentale se intretese fericit cu nestinsele ei aspiratii culturale, nutrite de o seculara si infloritoare traditie. Evenimentul, desfasurat de-a lungul lunii mai, este parte a unui proiect mai amplu, intitulat Zilele culturii bucurestene la Viena, organizat si stipendiat de Primaria Bucurestilor, in conlucrare cu Primaria Capitalei austriece. Cateva dintre cele mai prestigioase institutii publice si de cultura vieneze gazduiesc manifestarile artistilor romani. Quartier Museum, din vecinatatea celebrului Leopoldinum, si Palatul Palffy, din inima Vienei, ca si o parte din spatiile stradale din preajma lor, au devenit "scena" ad-hoc pe care Ioan Nemtoi si-a montat spectacolul plastic.
Un concept expozitional anume imaginat pentru ambianta vieneza de la Palffy si Quartier. El si-a propus sa incorporeze intr-un impunator flux vizual, insolit prin proportiile lui monumentale, intregul suflu semnificativ al zonei si atmosfera sensibila inconjuratoare. Si aceasta, prin indrazneala viziunii lui plastice si a filosofiei formelor, dar mai ales prin interactionarea flexibila si cordiala cu mediul arhitectural, cu diferitele materialitati aflate in zona (zidarii de piatra, pavaje diferite, fero si fonterie, apa, vegetatie arboricola si floricola, mobilier stradal sau de interior traditional), dar si cu aglomeratele circuite pietonale. Rezultatul acestei provocari, prin care un material atat de contradictoriu precum e sticla, rezistent si fragil deopotriva, osciland intre transparenta, fluiditate si stenicitate, poate fi integrat atat de spectaculos in dinamica existentei comunitare contemporane, a declansat o surprinzatoare, prin entuziasmul ei, curiozitate si emulatie sensibila. As spune chiar senzoriala, vizuala si tactila, zi si noapte, gratie eclerajului natural (sau electric dirijat) imaginat de artist si care a conferit obiectelor si instalatiilor sale o pulsatie vie si atragatoare. Lucrarile sale erau luate in primire de privitor nu doar prin simplul si extaticul exercitiu contemplativ, ci prin cercetarea directa, prin palparea obiectelor, a suprafetelor, a formelor sculpturale din sticla suflata si colorata. Si nu intamplator!
Pentru ca artistul urmareste o astfel de ingemanare a propriului sau demers explorator creativ, in substanta si in proprietatile sticlei, inca nedeslusite de scrutarea artistica, plamaditoare, cu jocul inocent si etern iscoditor al celui aflat in fata unor noi universuri, fie el copil sau matur! Este instituita astfel o subtila si sensibila relatie interactiva, prin intermediul obiectului de arta, intre tensiunea pasionata a artistului si cea exploratorie a privitorului. Revelarea fapturii si a plamadei artistice, a misterului creatiei intr-o lume aflata undeva dincolo de limitele obisnuitului, ale tuturor habitudinilor noastre, are darul sa ne scoata din purgatoriul iluziilor. Ioan Nemtoi mizeaza pe miracolul unui asemenea dialog demistificat de gestica si ticurile pudibonderiei tematoare a ignarilor. Este motivul pentru care arta sa cauta spatiul deschis, intra in ecuatia noilor sau vetustelor arhitecturi, sfideaza agitatia browniana si cenusie a strazilor si destrama ecranele nepasarii comunitare prin extensia fabuloasa si mereu incitanta a fanteziei sale creatoare, dincolo de conventia muzeistica.
"Cui ii e frica de sticla?", este intrebarea lui Nemtoi in fata mirarii tuturor. Raspunsul se afla in lucrarile lui din sticla suflata, din care una anume poarta chiar acest generic. Are forma multiciliata, vermiculara a unei actinii submarine, de culoare rosu-sangeriu - un amestec de amenintare si gratie ademenitoare. "Meteoritii" sai - un alt exemplu - sunt niste sfere ciclopice, pictate viguros gestualist, asezate pe socluri inalte de lemn brut de rachita inverzita, sugerand miraculoasa nuntire dintre esentele minerale, astrale si cele vegetale, intr-un admirabil simbol al vietii dainuitoare. Reprezentat la alta scara in alegoriile: Adam si Eva, Geneza - o replica postbrancusiana in sticla rosie suflata si matisata, in conjunctie cu otelul inoxidabil intr-o paradoxala si foarte moderna asociere de materialitati calde si reci, dure si fragile! - si Gradina Raiului. O constructie arboriforma de trei metri inaltime, din cilindri rosii si transparenti, din care tasnesc crengile serpuitoare ale tentatiei si pedepsei, intr-o frumoasa si ingenioasa metafora plastica a nostalgiei paradiziace...
Vienezii au adoptat cu asa entuziasm si curioasa incantare aceasta revarsare de forme din sticla, inchipuite pentru ei anume de un artist roman, intr-un fara seaman spectacol vizual, incat, dupa numai cateva zile (si nopti!), au socotit ca plasmuirile lui Ioan Nemtoi apartin de acum organic acelui loc si noii stari de spirit care il innobileaza. Si nu se tem decat de clipa cand aceasta frumoasa poveste isi va schimba, fatalmente, salasul...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
