Marturisesc ca, de cand scriu rubrica de fata - adica, iata, se vor implini in curand doi ani -, am trecut deseori prin momente in care am vrut sa renunt. Pentru ca am avut sentimentul inutilitatii. Nu, nu e vorba de ego-ul meu, in sensul ca rubrica n-ar fi citita. Sau ca as fi primit critici devastatoare ori laude gaunoase. Am scris despre niste oameni pe care eu ii apreciez sincer si am si explicat de ce. Dar oare a meritat?
Da, poate ca a meritat. Decat sa n-o fi facut deloc, tot e ceva ca am facut-o. Din 1989 incoace, am scris probabil mii de articole, pe diferite teme. In Ziarul de Duminica am combatut 7 ani, de doua ori pe luna, impotriva kitsch-ului ca mentalitate. Ma uit in jur. Nu se simte nimic, nu s-a schimbat nimic, nu se vede nici un rezultat, e ca si cum articolele mele - ca si ale multor altora - n-ar fi existat niciodata. Sau ca si cum ar fi fost publicate intr-o tara de orbi, asa, ca sa nu zicem ca n-avem presa. O fictiune absurda, totala.
In raport cu imaginea reala a societatii in care traim, articolele mele si ale altora par o gluma, un moft. Poate ca asa si sunt si am trait eu intr-o eroare. Adevarul este ca am obosit. Mi-e lehamite. O lehamite atat de mare, incat cu greu mai astern aceste cuvinte pe ecranul computerului.
Am vorbit cu un fost om politic, un tehnocrat care, vremelnic, a fost cooptat in niste structuri guvernamentale. Si-a dat demisia dupa un an si s-a intors la afacerile lui. Sistemul l-a scuipat ca pe un virus. N-avea nevoie de bani, ci chiar voia sa schimbe ceva si a crezut, naiv, ca, daca are independenta financiara, se poate lupta cu sistemul din interiorul acestuia. Avea ideea asta idioata ca, daca tot nu si-a transferat averile intr-o banca elvetiana, pentru a trai pana la sfarsitul zilelor cu burta la soare, macar sa faca aici ceva util. Nu a reusit. A trebuit sa plece. Acolo, sus, singura regula era interesul propriu in stil mare - stil parlamentar, stil ministerial, stil prezidential. "ABSOLUT toti sunt la fel si toti fac acelasi joc. Chestia cu ideologiile, partidele, dreapta, stanga, centrul e praf in ochi. Ii cunosc pe toti. Aveam doua posibilitati - sa raman, sa intru in gasca lor si sa devin de 100 de ori mai bogat decat sunt sau sa plec. Si am plecat. Toti sunt la fel de vinovati".
Si atunci, despre ce vorbim? De ce mai scriem? Clasa politica si afaceristii corupti nu se vor schimba daca poporul nu se schimba el primul. Schimbarea trebuie sa vina de jos. Trebuie ca poporul sa-si doreasca altceva cu adevarat.
Suntem in Europa asa, cu numele, de forma. Administrativ si politic. Ca mentalitati, nu suntem europeni. Adevarul crud este ca, in lumea romaneasca de azi, oamenii despre care am scris in aceasta rubrica - modelele mele - sunt, pe drept cuvant, niste exceptii, niste ciudati, niste curiozitati, niste forme stranii de adaptare. In acest caz, cum pot ei fi modele si pentru cine? De ce am mai scris despre ei? Cui i-a folosit?
Ieri mi-am pierdut toata ziua la politie, la biroul de accidente usoare, din cauza unuia care, neatent, m-a tamponat din spate. Acolo, asteptand "agentul care face constatarea", am intrat in vorba cu o doamna profesoara de fizica: isi gasise masina tamponata in parcarea din fata liceului unde preda. Desigur ca "vinovatul" parasise locul faptei ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Doamna era plina de lehamite, cum sunt eu azi. Pentru dansa, masina tamponata era o dovada de nesimtire, consecinta a prostiei. "De asta sufera societatea romaneasca, domnule, de prostie, m-am convins de mult". I-am spus ca sunt de acord, in general, dar ca eu cred ca lucrurile se vor schimba cu timpul - greu, dar se vor schimba. "Cine sa le schimbe, domnule?" m-a privit ea, anticipand parca raspunsul meu. Iar eu am zis ca poate noile generatii... M-a privit drept in ochi si a izbucnit: "Noile generatii? Domneste prostia, domnule, indolenta, incultura, superficialitatea. Nu ma refer aici la materia pe care o predau eu, ci la inteligenta lor de viata, la felul in care gandesc, in care se exprima, in care relationeaza...".
Desigur, in tara noastra minunata exista si exceptii pozitive. Dar acestea se supun - nu-i asa? - principiului democratic al dominatiei majoritatii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
