Tatăl lui era negustor ambulant de încălţăminte, drept care fiul a trebuit să se bazeze pe talentul la fotbal american pentru a-şi putea finanţa studiile. După absolvirea Facultăţii de Ştiinţe Sociale, a devenit un bun cronicar sportiv radio, după care şi-a încercat norocul şi ca actor – fără rezultate notabile. În Al Doilea Război Mondial este avansat căpitan de aviaţie, dar nu e trimis în misiune din cauza problemelor de vedere. După război ajunge preşedinte al sindicatului actorilor din Hollywood, fiind remarcat pentru anticomunismul lui. Ţine discursuri politice oricui stă să-l asculte.
Intră cu adevărat în politică atunci când General Motors îi propune să ţină o serie de conferinţe în fabrici. La 53 de ani participă la campania pentru alegerile prezidenţiale, iar doi ani mai târziu obţine o victorie zdrobitoare în lupta pentru funcţia de guvernator al statului California, în care va fi reales.
La 69 de ani, devine el însuşi candidatul republicanilor pentru Casa Albă, învingându-l pe democratul Jimmy Carter. Mesajul lui rămăsese şi avea să rămână unul radical anticomunist şi pro-capitalist. Peste doar un an, este rănit în urma unui atentat care-i va lăsa sechele pe tot restul vieţii.
Este preşedintele pe care l-au visat americanii: optimist plin de şi de încredere în calităţile concetăţenilor lui. Revoluţionează economia SUA, angajând cea mai mare reducere de impozite din istoria ţării. Pe plan extern refuză compromisurile. Încurajează Iniţiativa de apărare strategică, binecunoscută sub porecla „Războiul stelelor”. Defineşte public Uniunea Sovietică drept „Imperiul Răului”, un imperiu al „ateilor, comuniştilor şi spionilor”.
Nu e de mirare că este reales. Conduce Statele Unite prin cei mai duri ani ai „Războiului rece”, dar, în acelaşi timp, înţelegând că Mihail Gorbaciov este din altă stofă decât predecesorii săi de la Kremlin, se întâlneşte repetat cu el, la Geneva, Reykjavik, Moscova, Washington, în final cei doi semnând acordul istoric de eliminare a rachetelor cu rază medie de acţiune din Europa. În 1987, se duce la Berlin şi se adresează lui Gorbaciov într-un mod fără precedent: „Domnule secretar general Gorbaciov, dacă doriţi pace, dacă doriţi prosperitate pentru Uniunea Sovietică şi Europa de Est, dacă doriţi liberalizare, veniţi aici la această poartă! Domnule Gorbaciov, deschideţi această poartă! Domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid!”. Ceea ce avea să se întâmple peste doi ani.
Legea nu-i dă dreptul la un al treilea mandat, pe care l-ar fi obţinut probabil, căci popularitatea lui era în continuă creştere. Se retrage aşadar la reşedinţa sa din California. Moare la 5 iunie 2004, în Los Angeles, în vârstă de 93 de ani. Nu e exagerat să spunem că, fără intransigenţa, combativitatea, însă şi diplomaţia lui, prăbuşirea imperiului comunist din răsăritul Europei, sfârşitul Războiului rece şi impunerea SUA drept singura super-putere mondială ar fi avut de aşteptat. Ori nu s-ar fi întâmplat niciodată.
Cred că Ronald Reagan merită un gând bun din partea noastră, din când în când. Şi să ştim, aşa, mai pe îndelete, ce fel de om a fost şi ce înseamnă un mare şef de stat.
Ce legătură au toate astea cu alegerile prezidenţiale din România anului 2014 şi cu cei 14 candidaţi?
Păi, n-am spus că au vreo legătură.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
