Ziarul de Duminică

De actualitate

De actualitate

Scena din Platonov, a "Nottara"; in prim-plan, Crenguta Hariton si Adrian Vancica

08.02.2008, 21:24 89

Publicului i se demonstreaza cat de valabile sunt si astazi operele de ieri - pentru ca, vezi bine, daca nu are in fata ochilor, pe scena, personaje in blugi si cu telefoane mobile, publicul nu e in stare sa observe singur ca vorbele de-acum o suta de ani se potrivesc (ori nu) realitatilor din jur...
Desigur, ca in toate situatiile din viata - dar mai ales din arta -, acelasi procedeu poate avea rezultate diferite, in functie de o serie intreaga de factori; unii, cuantificabili, altii, nu. Dintre primii, cel mai important este "disponibilitatea" interioara a textului: exista piese cu structura deschisa (cum sunt cam toate piesele lui Shakespeare), care se preteaza lesne la felurite manipulari, si exista piese asa-zicand compacte (cele ale lui Ibsen, de pilda), care se opun cu tenacitate schimbarii. Aici intervine insa a doua categorie de factori, cei necuantificabili, avand in frunte, mereu, talentul: unui regizor talentat ii izbuteste orice. Sau aproape orice.
Printre autorii carora li se aplica in mod constant tratamente de intinerire, in ciuda coeficientului de risc foarte ridicat (caci opera lor este, sub aparenta permeabilitatii, solida ca un bloc de otel), Caragiale si Cehov sunt, dupa parerea mea, cei mai sensibili (sau, poate, eu sunt foarte sensibila la ei...) cand e vorba de interventii regizorale drastice. Piesele lor pun in miscare o lume atat de puternic si de, totodata, delicat expresiva, au un echilibru atat de stabil si, totodata, de fragil intre comedie si tragedie, sunt, cumva, atat de "definitive" incat manevrarea lor de maini (si minti) inexperte aproape ca-i produce privitorului, chiar fara ca el sa fie constient de sursa ei, suferinta fizica. Iata de ce stirea ca Teatrul "Bulandra" pregateste o premiera cu O scrisoare pierduta in varianta contemporana, sub semnatura regizorala a actorului Doru Ana, mi-a dat, recunosc, fiori de groaza, tuturor celor istorisite pana aici adaugandu-li-se amintirea exceptionalei Scrisori... din anii 1970, in viziunea lui Liviu Ciulei - la acelasi teatru! Pe scurt, am ajuns la sala de la Gradina Icoanei intr-o dispozitie sangeroasa...
...Pe care am pastrat-o la vederea usii de termopan "cu celula", ce separa vestibulul de salonul unei locuinte "stil" (scenografia: Nina Brumusila), la vederea lui Pristanda (Gheorghe Ifrim) in uniforma neagra anti-tero si a lui Tipatescu (Serban Pavlu) asezat in fata computerului... Pierzand-o insa, treptat si parca fara sa vreau, pe masura ce reprezentatia curgea si toate elementele "modernizarii" se integrau impecabil nu numai conceptiei scenice, dar si textului sacrosanct.
Ceea ce a izbutit Doru Ana (autor si al unui spectacol studentesc cu aceeasi piesa, la UNATC, unde e si profesor) depaseste banala actualizare tactila, de suprafata; el a identificat, in capodopera caragialiana, mecanismul - acelasi, la 1880 si astazi - unui mod de gandire, tiparele comportamentale ale unei natii (ca sa fim mai clementi cu noi insine, sa spunem: ale politicienilor unei natii), modelele unor tipuri umane ce nu s-au schimbat si - vai ! - nu dau semne ca se vor schimba vreodata. De aceea, hainele (la propriu si la figurat) moderne nu sunt, aici, simple accesorii, ci avatarul trecator al unei nimicnicii eterne; astfel, comedia binecunoscuta face loc, la rastimpuri, dramei de care tot incercam sa uitam si la care suntem, pare-se, condamnati: "barbatii politici" din Scrisoarea... nu mai sunt niste imbecili caraghiosi, ci niste canalii care stiu ce fac si profita de pe urma acestei stiinte - privindu-i si ascultandu-i, rasul ti se opreste in gat. La reprezentatia vazuta de mine, spectacolului i se puteau reprosa doar unele caderi de ritm si faptul ca nu toate vorbele actorilor se auzeau; sunt defecte remediabile, pentru ca, altminteri, distributia evolueaza foarte bine: Doru Ana (Trahanache), Vlad Zamfirescu (Catavencu), Marius Florea Vizante (Dandanache), Niculae Urs (Farfuridi), Adrian Ciobanu (Branzovenescu), Lucian Ifrim (Cetateanul turmentat) si Daniela Nane (Zoe), alaturi de cei amintiti mai sus, isi joaca personajele viguros si curat, fara ingrosari sau vulgaritati, cu o precizie si o subtilitate demne, intr-adevar, de Teatrul "Bulandra".
Intamplarea a vrut ca in seara urmatoare sa vad Platonov de Cehov, la Teatrul "Nottara", tot "in haine moderne". Regia: Vlad Massaci, tanar artist sensibil si atent, in genere, la "sunetul" pieselor pe care le monteaza. Nu si de asta data, din pacate. Piesa cehoviana - foarte dificila, e drept, mai ales din cauza nedesavarsirii ei dramaturgice, caci scriitorul a abandanat-o in stadiul de bruion - apare aici ca o insiruire de adultere si alte soiuri de tradari, mai nimic din tragicomedia intelectualului ratat (Platonov), care se consoleaza cu succesul in fata sexului slab, nerazbatand spre auditoriu. Desi sprijinindu-se pe actori "solizi" - Stefan Radof si Ion Haiduc, alaturi de mai "proaspetii" Bogdan Voda, Ion Grosu ori Daniel Popescu -, spectacolul e trenant si obositor, doar componenta feminina a distributiei - Crenguta Hariton, Victoria Cocias, Gabriela Crisu si, in special, Ada Navrot, excelenta intr-un rol secundar - salvand, intrucatva, situatia; in rolul titular, Adrian Vancica a aparut neconcludent.
...Dar Caragiale si Cehov raman actuali, indiferent de orice...

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO