REPORTAJ

Despre tsunami si alte valuri (I)

9 mar 2007 Autor: Stan Constantin

Doua imagini imi staruie in minte atunci cand aud, citesc sau pronunt eu insumi acest cuvant: fascinatia cu care oamenii aflati pe plaja priveau valul urias ce se apropia de ei si dezastrul de dupa, in care, fundamental, nimic nu mai era logic si structurat. In absenta simtului de conservare cu care oamenii priveau venirea mortii era un amestec de inconstienta, bravada si sentiment ca o astfel de clipa nu poate fi ratata. Spectacolul - pentru ca pana cand valul urias a maturat totul in cale a fost doar spectacol - nu lasa sa se intrevada decat palid ceea ce avea sa urmeze. Iar ceea ce avea sa se intample in numai cateva secunde era frangerea coloanei vertebrale, a ordinii pe care omul incercase sa o aseze in jurul sau. Totul era un amestec de tragic, straniu si neputinta.

Lumea de dupa tsunami este alcatuita din fragmente. Nu mai este intregul, ci frantura ce trebuie decelata din masa informa si inerta de amestec de mineral, viu, fost viu pentru a o reconstitui.
Tragismul vine din dezordine, dar si din alaturare, din aparitia cate unui obiect in locuri si in asociere cu altele pe care niciodata nu le-ai fi gandit ca avand ceva comun. Tsunami loveste departe de locul producerii cutremurului. Si cu cat departarea asta e mai mare, cu atat forta lui e mai puternica, astfel incat - pierzandu-se din vedere cauza si observandu-se numai efectul - el este asociat absurdului.
/> Pentru un poet, valul acesta fascinant si devastator este realul, cutremurul care l-a produs este tinta cautarilor sale, iar descrierea lumii de dupa trecerea valului este reasezare in logic, in logica viului mediat de cuvant.
Aceste ganduri mi-au fost starnite de lectura volumului lui Dan Mircea Cipariu Tsunami, aparut la Editura Brumar, dar si de alte cateva carti de poezie.
Sunt carti de facturi diferite, de valori diferite. Unele provin din experiente mai mult sau mai putin voalat exprimate in versuri, altele par a a nu avea nimic de-a face cu vreun fruct al realului, ba dimpotriva, sunt numai semne, simboluri sau divinitati ce se exprima prin vocea poetului.
Si totusi au ceva in comun: tehnica fragmentarului si a citatului, dar nu in sensul postmodern al intertextualitatii, ci al polifoniei vocilor - rememorari, alter ego-uri, oglindiri si regasiri in cuvintele altora. (Observ insa si un alt fapt destul de comun pentru poetii nostri: ambitia de a oferi editii bilingve, originalul si traducerea intre aceleasi coperte).
Gestul poate fi inteles ca o trufie, ca o neincredere in posibilitatile limbii romane sau ca o internationalizare inca din fasa.
Personal, nu agreez gestul: mai intai pentru ca traducerea inseamna un semn de recunoastere a cuiva dintr-un alt spatiu poetic fata de valoarea altcuiva, mai apoi pentru ca traducerile nu apartin unor traducatori validati, buni cunoscatori ai spatiilor culturale din care si pentru care traduc, astfel incat avem a face cu transpuneri destul de fade, scolaresti, uneori sunand a Chirita, traductiunile fiind "par les fleurs de coucou", (cam de florile cucului, cum ar zice francezul).
Un cutremur ravasitor pare a fi bulversat realul comod in care se asezase pana acum poezia lui Dan Mircea Cipariu, iar aceste miscari seismice incepusera o data cu "sunt eu maria petrarca rilke adevarata biografie a mariei dante spinoza". Din "regiunea de odinioara" se mai ivesc doar fragmente, fie sub forma de fulguratii/citate culturale, fie de franturi existentiale sau emotionale. Amintirile (fragmentele) se pierd acum intr-o foarte departata spatialitate si temporalitate: "incerc sa-mi gasesc sufletul/ dupa goliciuni patimi prejudecati/ ascult Edith Piaf/ imi amintesc cum incepe babilonia din coniacul fin/ cum se dezlantuie cu umbre si frig/ furtuna/ de pe corso pana in creierul mic// caut in memoria telefonului ceva vesel si memorabil/ dar nimicul isi face casa si masa/ fara sa-i pese de cum ploua in ultima seara/ fara sa stie cate femei stau dezbracate in fata oglinzii// sunt cu raza de actiune intre muladhara si curtea de apel/ aproape de morfologia absoluta a vulcanului/ aproape de structurile efeminate ale imaginarului/ aproape de tine si totusi atat de departe// cerul e tulbure armele in teaca/ vrei si tu la un film de dragoste pentru reteaua neuronala aruncata in aer/ curand genericul va acoperi/ cartile de joc/ sentintele/ lacrimile" (c'etait une histoire d'amour). Desele imagini ale creierului, precum si imposibilitatea de a recurge la ordine si logica sunt semne ale oboselii, inclusiv ale oboselii de a mai inventa. Avem a face cu eu obosit de sine insusi, de inventii, de entuziasme, de optimism: "trebuie sa scap de 'sunt'/ si alte voci ale industriei de sine/ cu gandul mortii al judecatii de apoi/ astept valul si mantuirea/ din cartea ascunsa a unui peste// desperados cu mastile una si una/ pe un drum intunecos de glorie lumeasca/ pot ochi de pe acoperis/ direct in limba in care cineva a scris/ 'pregatit pentru un destin tragic'// artificii tabla de materii/ apoi cineva care consemneaza detasat/ sfarsitul" ("tabla de materii"). Intuiesc, descifrez in acest poem (unul dintre cele mai frumoase din volum) cutremurul care a provocat valul ce-a bulversat lumea ordonata de pana acum: presentimentul mortii. De altfel, extinctia (un motiv constant al viului mort sau al mortului viu, trecand somnambulesc prin lume, se insinueaza in aproape orice poem) este tema obsesiva acestui volum ce anunta o schimbare fundamentala in poezia lui Dan Cipariu.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.03.2007

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Despre
, tsunami
, si
, alte
, valuri
, (I)
Vizualizari:
Printeaza
Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
vreaupresedinte.ro
Inchide