Cristina Diac
Zorii comunismului în România
Ştefan Foriş, un destin neterminat
Editura Cetatea de Scaun
Prefaţă de acad. Dan Berindei. „Volumul de faţă – precizează autoarea – urmăreşte cronologic Partidul Comunist din România, atât în relaţie cu principalele momente politico-diplomatice ale anilor 1940-1944, din plan intern şi extern, cât şi cu propria lui dinamică internă. Am încercat să alternez inserţia partidului în tabloul mare al istoriei României, aflate la un moment de răscruce, cu detalii de «mică istorie» personală, ocultate de istoria oficială scrisă înainte de 1989. Am tratat efectele cedărilor teritoriale din vara lui 1940 asupra P.C.d.R., dar şi poziţia partidului faţă de pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei, nord-vestului Transilvaniei; desemnarea lui Ştefan Foriş în funcţia de secretar general al P.C.d.R.; poziţia grupării comuniste faţă de statul naţional-legionar, efectele guvernării extremei drepte asupra partidului, situaţia acestuia în zilele rebeliunii; poziţia politică faţă de dictatura militară a lui Ion Antonescu; «cutremurul» intern prilejuit de arestarea membrilor Secretariatului, în aprilie 1941, care a echivalat cu «decapitarea» conducerii oficiale; reacţia P.C.d.R. faţă de intrarea României în războiul antisovietic – în plan teoretic şi practic; obiectivele partidului după iunie 1941 şi paşii întreprinşi pentru atingerea acestora, cu accent pe negocierile purtate cu partidele istorice, în vederea extragerii României din războiul purtat pe teritoriul Uniunii Sovietice; reacţia partidului la desfiinţarea formală a Internaţionalei Comuniste, în mai 1943.”
„Ne aflăm în faţa unei lucrări care ar merita să devină un etalon, o unitate de măsură – scrie prefaţatorul, acad. Dan Berindei. Cristina Diac, unul dintre cei mai promiţători cercetători ai istoriei recente, excelentă şi pasionată specialistă, dar, în acelaşi timp, un istoric pe care îl putem aşeza printre fruntaşii generaţiei ei, a realizat această minuţioasă analiză, urmărind existenţa unui partid în acea vreme minuscul, dar care avea să ajungă, timp de o jumătate de veac, să stăpânească şi să exploateze ţara, în circumstanţele internaţionale generate de ultimii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial.”
Ovidiu Cristea
Puterea cuvintelor
Ştiri şi război în sec XV-XVI
Editura Cetatea de Scaun
Cuvânt-îninate de acad. Şerban Papacostea: „...Autorul porneşte de la ideea că multe dintre sursele referitoare la istoria secolelor XV-XVI în spaţiul românesc şi sud-est european au fost tributare ştirilor care au circulat în epocă. Or, ştirea deşi a fost considerată pe bună dreptate o «marfă de lux» a fost totodată o marfă cu un caracter special, care a putut suferi numeroase metamorfoze pe traseul de la circulaţia orală la fixarea în scris. Capitol după capitol autorul ne poartă prin Ţara Românească, Moldova, Transilvania, Imperiul Otoman şi Veneţia, în încercarea de a surprinde felul în care ştirile au luat naştere, au fost culese, transmise şi interpretate în cancelariile timpului. Ştirile sunt aşadar personajul principal al acestei cărţi, iar exemplele alese ne oferă o varietate de ipostaze, o multitudine de chipuri sub care acest personaj s-a putut ascunde. În funcţie de context ştirea a putut fi o armă de temut, o dovadă de prietenie, un mijloc de a capta bunăvoinţa, un gest de loialitate. Veştile, împreună cu «rudele» apropiate, zvonurile, au circulat de la un colţ la altul al Europei, pe mare sau pe uscat, mai repede sau mai lent, provocând reacţii şi, implicit, modelând istoria epocii respective. – Acad. Şerban Papacostea
„...Orice poveste ar trebui să aibă o concluzie şi să lase cititorului impresia că a ajuns, alături de eroul sau de eroii cărţii, la un final mai mult sau mai puţin fericit – explică autorul. Cartea de faţă nu a avut un erou propriu-zis, sau – mai exact – personajul principal au fost ştirile. Un erou multiform, cu o mie de chipuri, care a străbătut, de la un capitol la altul, spaţii şi epoci, păstrându-şi trăsăsăturile aproape neatinse. Firul întortocheat al lucrării a urmat calea destul de încălcită a ştirilor în secolele XV-XVI. Din acest motiv, paginile de faţă nu îşi propun să dea un verdict, ci doar să reamintească miza care a stat la baza acestei lucrări... Orice document presupune o pluralitate de lecturi şi, tot de aceea, istoria a fost şi va rămâne o poveste fără sfârşit.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
