"Brutalitate fără discriminare"
Nu numai pericolul comunist din imediata apropiere a graniţelor Statelor Unite, ci şi acela din alte puncte ale globului, a produs reacţii din partea guvernării americane, în care CIA a fost implicată. Una din aceste reacţii a fost "Operaţiunea Phoenix", un program desfăşurat în cooperare cu forţe specializate ale Vietnamului de sud, în timpul războiului care avea drept scop anihilarea Vitecong-ului, armata regimului comunist din Vietnamul de nord, sprijinit în primul rând de China, în perioada 1967-1972. De fapt, această operaţiune este un exemplu de implicare directă a unei agenţii de informaţii în acţiuni militare, ceea ce nu reprezenta o noutate, asemenea activităţi fiind desfăşurate, cum am văzut, şi în timpul celui de al Doilea Război Mondial. "Noutatea" a reprezentat-o, totuşi, metodele folosite şi gradul lor de duritate.
Într-adevăr, scopul principal era adunarea de informaţii în vederea desfăşurării de acţiuni militare, dar, în acelaşi timp, avea şi scopuri operaţionale, care constau în anihilarea, asasinarea unor combatanţi ai armatei Vietnamului de nord care purtau un război de rezistenţă ce a produs pagube umane şi militare de mare amploare. Dacă metodele folosite de ambele părţi în acest război au fost de o duritate fără precedent, nu mai puţin sângeroase au fost şi cele utilizate în cadrul "Programului Phoenix": au fost "neutralizaţi" peste 80.000 de combatanţi ai armatei nord-vietnameze, dintre care şi numeroşi civili, 26.000 dintre ei fiind asasinaţi. Acestora trebuie adăugate şi victimele torturilor de o duritate extremă, metodă pe care CIA o va mai folosi şi în perioada următoare. O serie din criticii acestui program au evidenţiat faptul că el a fost, de fapt, "un program de asasinate", desfăşurat cu o "brutalitate fără discriminare", deci fără a ţine seama de sexul, vârsta victimelor, apartenenţa lor forţele armate sau nu, o "violare a legilor internaţionale". Desigur, programul CIA a primit o ripostă pe măsură din partea forţelor nord-vietnameze care au instruit şi aruncat în lupta subterană aşa-numiţii "asasini de 400 de victime", după numărul de persoane ce trebuiau ucise de fiecare din ei. "Programul Phoenix" a fost un exemplu că asemenea măsuri nu pot hotărî soarta unui conflict care, în cele din urmă, a fost încheiat prin negocieri şi coexistenţă.
"Partener secret şi sponsor"
Pericolul proliferării comunismului, al instaurării unor guvernări socialiste în America de sud a dus la o reacţie coordonată a unor medii politice şi informative din statele acestei zone, care, datorită faptului că se afla în imediata apropiere a graniţelor Statelor Unite, s-a bucurat de sprijinul CIA, desigur cu acordul conducerii politice a ţării. Astfel, mai ales după 1975, regimurile de extremă dreaptă din America de sud au declanşat o adevărată campanie de represiuni, implicând activităţi informative şi alte măsuri dure, mergând până la asasinate, cunoscută sub numele de "Operaţiunea Condor", în care au fost implicate guverne din Argentina, Chile ("Operaţiunea Colombo"), Uruguay, Paraguay, Bolivia, Brazilia şi alte state. Rezultatele acestei operaţiuni coordonate au fost substanţiale, reuşind să preîntâmpine instaurarea unor regimuri de orientare comunistă sau socialistă sau, cum a fost cazul în Chile, să declanşeze represiuni atunci când totuşi acestea au acces la putere, cu preţul unor represiuni de amploare. Se apreciază că, în cadrul "Operaţiunii Condor" au fost asasinate peste 60.000 de persoane.
Deşi, în mod direct, SUA nu au fost implicate în acţiunile din cadrul "Operaţiunii Condor", CIA a sponsorizat-o, sprijinit-o în mod substanţial prin asistenţă financiară şi tehnică, colaborând cu serviciile secrete sau forţele militare din unele state sud-americane.
Această colaborare a avut un caracter strict secret, ea devenind cunoscută doar prin declasificarea unor documente după 1999, care au oferit informaţii despre implicarea CIA, FBI în "Operaţiunea Condor". Din acestea reiese că nu numai şefii acestor agenţi, ci şi însuşi Secretarul de stat Henry Kissinger au avut cunoştinţă despre aceste activităţi. Într-unul din aceste documente se arată că, deşi avea mijloace să dejoace "planurile de asasinat" din cadrul "Operaţiunii Condor", CIA nu a întreprins nimic în acest sens, ci a colaborat cu organele de informaţii şi militare dintr-o serie de state sud-americane, acţionând ca "partener secret şi sponsor".
CIA pe "frontul intern"
În afară de operaţiunile externe, CIA a fost implicată şi într-o serie de acţiuni din această categorie desfăşurate în interiorul Statelor Unite, deci pe "frontul intern", având, în principal, scopul de a anihila influenţe din afară, mai ales de natură ideologică, comunistă. Un exemplu în acest sens a fost "Operaţiunea Chaos", declanşată în 1967, din ordinul preşedintelui Lyndon B. Johnson, având drept scop descurajarea unor influenţe străine, provenind mai ales din URSS, asupra mişcării studenţeşti antirăzboinice, activă datorită în special războiului din Vietnam. De fapt, a fost vorba de un adevărat program de acţiuni şi operaţiuni coordonate, având drept scop asigurarea "siguranţei naţionale", de la supravegherea/violarea corespondenţei/comunicărilor persoanelor considerate a desfăşura activităţi subversive ("Operaţiunea Minaret"), infiltrarea grupelor de protestatari în vederea manipulării lor ("Operaţiunea Merrimac"), identificarea persoanelor care se făceau purtătoare ale unor convingeri antimilitariste sau puteau periclita activităţile CIA ("Operaţiunea Resistance"). Considerându-se că convingerile antimilitariste, neconforme cu politica oficială a SUA erau rezultatul unor influenţe externe, CIA a iniţiat, încă din anii 1950, "OperaţiuneaMockingbird" ("Mierloiul"), având drept scop influenţarea presei din diferite ţări.
În 1973, datorită implicării unor agenţi CIA în "afacerea Watergate", "Operaţiunea Chaos" a fost sistată, fără ca celelalte operaţiuni conexe să fie anulate.
O altă operaţiune ultrasecretă care s-a desfăşurat pe "frontul intern", având ca obiect proprii cetăţeni, a fost aşa-numitul "ProiectMkultra", declanşat la începutul anilor 1950, în cadrul "Oficiului pentru informaţii ştiinţifice" al CIA.De fapt, a fost vorba de un program de experimente pe subiecţi umani, americani şi canadieni, care avea drept scop "manipularea" creierului, fără acordul persoanelor asupra cărora era aplicat, de obicei recoltate din păturile sociale inferioare, dar şi soldaţi americani, prin administrarea unor droguri (LSD), sau prin hipnoză, în vederea obţinerii sau inducerii unor informaţii. Este posibil ca această operaţiune să fi fost inspirată de o serie de experimente ale medicilor nazişti sau de presupunerea că în URSS, China şi Coreea de nord aveau deja loc asemenea experimente. Cât de secretă era această operaţiune o dovedeşte faptul că, după ce ea a fost abandonată la începutul anilor 1960, documentele referitoare la ea au fost distruse din ordinul conducerii CIA. Sau să fi fost vorba de un "complex de culpabilitate", de teama că, dacă ar fi fost făcute publice aceste documente, aceasta ar fi dus la compromiterea iremediabilă a celor care iniţiaseră operaţiunea ce ignora orice fel de precepte morale şi prevederi legale, având ca unică justificare protejarea securităţii naţionale, "scuză" care a fost invocată de participanţii şi la alte "operaţiuni murdare", mai ales că proiectul provocase moartea unui număr de persoane, niciodată cunoscut cu exactitate.
Totuşi, la mijlocul anilor 1970, "Proiectul Mkultra" a intrat în atenţia unei comisii prezidenţiale, fără ca aceasta să ducă la incriminarea clară a celor care îl iniţiaseră şi îl desfăşuraseră, dovedindu-se doar că persoana care dăduse ordinul de declanşare a operaţiunii a fost chiar directorul CIA, Allen Welsh Dulles. Omul de ştiinţă care a avut un rol important în derularea operaţiunii a fost scoţianul Donald Ewen Cameron care a decedat înainte să fi fost incriminat. Ce deosebire a fost între el şi alţi cercetători, medici, "îngerii morţii" nazişti? Măcar ei nu îşi alegeau "subiecţii" din propria populaţie.
Cu ocazia acestor investigaţii a reieşit că se avea în vedere folosirea unor droguri şi împotriva unor lideri politici consideraţi duşmani ai intereselor SUA, precum Fidel Castro. Există, de asemenea presupunerea că unele persoane care au participat la atentate, precum Sirhan, asasinul lui Robert Kennedy, s-au aflat sub influenţa unor droguri produse în cadrul acestui proiect. Unul din efectele colaterale ale acestei operaţiuni a fost faptul că substanţa LSD a devenit ulterior unul din cele mai periculoase şi răspândite droguri. Se poate considera astfel, că "Proiectul Mkultra" s-a întors împotriva propriei populaţii, mai ales a tinerilor, cei mai asidui consumatori ai acestui drog, cunoscând încă o răspândire mondială.
Dar poate şi mai nociv decât "Proiectul Mkultra" a fost "Operaţiunea Top Hat" care avea drept scop experimentarea unor substanţe biologice şi chimice asupra propriilor soldaţi.
Este dificil de afirmat dacă armele chimice capturate de la germani, pe care aceştia nu le folosiseră de teama unei riposte similare din partea Aliaţilor, au fost folosite şi în cadrul "Operaţiunii Top Hat". Fapt este că, la nivelul unor factori de răspundere din "Corpul chimic" al armatei americane, a fost luată, în iunie 1953, hotărârea să se facă teste asupra mijloacelor de contaminare/decontaminare,de fapt, arme biologice şi chimice, asupra soldaţilor care făceau parte din corpul specializat al armatei, fără ca militarii să fi fost preveniţi. S-a pretextat că aceste activităţi făceau parte din exerciţiile de rutină ale "Corpului chimic" , vizând "obligaţiile" cărora trebuiau să se supună aceşti militari.
Nu s-a făcut public cât de eficace şi utile au fost aceste experimente. Poate că ar trebui întrebaţi militarii americani care au fost folosiţi drept "cobai" în această operaţiune, dar şi unii civili vietnamezi care au fost "victime colaterale" ale substanţelor chimice, defoliante folosite de armata americană în războiul din Vietnam…
Un program pentru "Libertatea culturală"
Desigur ar fi exagerat să se afirme că toate operaţiunile desfăşurate de CIA au avut un caracter agresiv, nociv. Unele dintre ele au vizat prezervarea valorilor democratice în confruntarea ideologică cu statele totalitare, în primul rând cu URSS. În acest sens, este de amintit programul secret de propagandă desfăşurat de CIA în Europa de Est. Punctul său central l-a constituit organizarea secretă , în 1950, a "Congresului pentru libertatea culturală", direcţie în care CIA a colaborat cu diferite organizaţii şi fundaţii. Acesta viza acordarea de sprijin partidelor necomunsite, ca şi unor intelectuali democraţi.
Un punct important al programului l-a constituit apariţia revistei Encounter, editată la Londra, în care au publicat, între alţii, Jorge Luis Borges, Vladimor Nabokov, Bertrand Russel, Francois Bondy, articole referitoare la apărarea drepturilor omului. Au existat însă şi voci care au condamnat acest program, considerându-l un mijloc mascat de influenţare, de manipulare politică. De fapt, desfăşurarea programului echivala din punctul de vedere al CIA cu un adevărat "război psihologic", în acest scop creându-se o unitate specială în cadrul agenţiei.
Totuşi, prin finanţarea publicării unor lucrări de valoare din diferite domenii literare şi artistice, menite să evidenţieze valorile democratice, autentice ale culturii vestice, în contrapondere la cultura "partinică", "realismul socialist" , promovate în statele totalitare, efectele promovării ciclului "Capodopere ale secolului XX", inspirat de CIA, dar sprijinit şi de alte organizaţii, au fost pozitive. Este suficient să amintim că, între autorii publicaţi sau interpretaţi, au fost personalităţi de marcă, precum George Orwell, Milovan Djilas, T.S. Elliot, Stravinsky, Copland, Schoenberg, Vasili Kandinsky sau Paul Klee…
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
