A-l vizita pe Emil Cioran in iunie 1968, in plina aâ¬orevolutie studenteascaaâ¬? - iata o sansa unica, pe care nu intelegeam s-o ratez. Parisul vuia de insurgenti imberbi, parizienii se aratau sedusi de ceea ce li se parea ca repeta zilele glorioase ale Bastiliei.
Spiritul lor iacobin, aparent mascat, care aâ¬â ridicand la rang de zeita Ratiunea - nu-l contrazicea nicidecum pe Descartes, tanjea dupa asa ceva.
Eram cazat la Pen Club, impreuna cu alti scriitori romani, asteptand lansarea unei antologii a liricii noastre in capitala Frantei. O cucoana, apartinand aâ¬â dupa propriile-i spuse aâ¬â aristocratiei, se lauda, in lift, ca fata ei, studenta, se duce zilnic aâ¬~la revolutieaâ¬o.
Cand i-am spus, poate cu obraznicie, ca marea lor revolutie din 1789 fusese facuta de sans-culottes, in timp ce asta era o simpla parada de mini-jupiste, m-a privit ucigator.
In Cartierul Latin strazile erau incetosate de ciocnirile dintre studentii care aruncau cu pietre din pavaj si incendiau masinile si politaii care se aparau cu scuturi. Dar era de ajuns sa porti o bluza alba de brancardier sau sa stai cuminte pe bordura trotuarului, ca sa nu patesti nimic. I
ndragostitii pupaciosi isi intrerupeau sarutul pentru a scanda lozinci in care oamenii de ordine erau taxati ca aâ¬oSS-istiaâ¬?. Sorbona era aâ¬oocupataaâ¬?: in curtea interioara, zeci de masute dispuse in careu erau pline de fituici de propaganda - Max Stirner, Trotzki, Fidel Castro, Mao etc.
Am notat intr-un carnet lozincile de pe ziduri, dar nu-mi amintesc decat una, semnata Victor Hugo: aâ¬oOamenii sunt ca merele, daca-i aduni gramada - putrezescaâ¬?. Insurgentii, cu catel, cu purcel, gravide cu burta la gura, dormeau in salile de curs.
Langa un vraf de paturi de dormit, am vazut vreo zece oale de noapte de portelan. aâ¬oLupteleaâ¬? au durat cam 3-4 zile. Apoi, asistand pe rue de Rivoli la o defilare asurzitoare de camioane cu muncitori, steaguri rosii si sloganuri marxiste, am avut o viziune de cosmar: parca mai vazusem asa ceva! Unde? La Bucuresti, cu ani in urma.
Bineinteles, in aâ¬omansardaaâ¬? sa de la etajul 5, Cioran era la curent cu evenimentele: mi s-a parut deopotriva aâ¬oexcitataâ¬? si amuzat. M-a intrebat daca nu cumva aceasta agitatie juvenila ii amintea de tineretea sa. Dar n-am avut curajul sa zic nimic.
In timpul discutiilor a sunat telefonul. Dupa ce a rostit cateva cuvinte, Cioran mi-a facut semn sa ridic celalalt receptor. Am recunoscut imediat vocea: era Eugen Ionescu. Cu o vehementa aparte, marele dramaturg protesta impotriva tineretului de pe strazi, care-si facuse un stindard de lupta si din numele sau.
- Dar ce am eu cu ei? se intreba el revoltat.
Atunci, in mijlocul acestei convorbiri in franceza, Cioran a dat-o subit pe romaneste, citand din Caragiale:
- Cher ami, de ce nu esti si tu ca romanul impartial cu toate partidele?...
Dar dramaturgul n-avea chef de gluma. A ripostat furios:
- Credeam ca francezii acestia sunt inteligenti... Dar vad ca...
- Francezii sunt niste prosti, l-a intrerupt prompt Cioran. Limba este inteligenta...
Dupa aceste cuvinte, cred ca n-am mai auzit nimic din conversatia lor: formularea era memorabila si s-a infipt in mintea mea ca un pumnal. In timp ce coboram impreuna cele cinci etaje (gazda mea isi ducea la pubela din curte gunoiul menajer), Cioran mi-a zis:
- Maine, Eugen va fi la resedinta lui din Elvetia...
Asa s-a si intamplat.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
