De câteva decenii bune, pictorii au abandonat, dintr-un motiv sau altul, naraţiunea din opera lor, preferând să producă doar imagini suficiente lor inşile, şocante prin pata de culoare, expresiv prin libertatea aşternerii acesteia, prin abstracuţiune şi sintetism. Vladimir Zamfirescu este un mare – şi unic - narator. El imaginează o poveste şi-i stabileşte traseele dar nu oferă cheia deschiderii integrale a uşii spre fantazare, lăsând privitorului privilegiul de a descoperi sensul acţiunii şi finalul aflat in desfăşurare in pânzele sale. Autorul apelează adesea la ermetismul suprarealist lăsând, insă, aparenţa clarităţii mesajului.
Stăpân pe o ireproşabilă tehnică de lucru ce aminteşte şcoala manieristă, Vladimir Zamfirescu se apropie de subiectele potrivite unei asemenea tratări. In consecinţă, tematica sacră ocupă un loc important in creaţia sa, motivele fiind luate atât din Vechiul cât şi din Noul Testament. „Coasta lui Adam" prezintă o Evă abia zămislită şi foarte mulţumită de sine ce aruncă la pământ, cu nedisimulat dispreţ, coasta din care a prins viaţă. In „Alungarea", primul cuplu al omenirii, detaşându-se de pe fundalul intunecat prin carnaţia albă a trupurilor nude, părăseşte, umilit şi resemnat, Edenul. In marea masă de negru ce rămâne in urma lor se juxtapun un pătrat roşu, o elipsă albă şi câteva fine caligrame in nuanţă mai deschisă, de parca Juan Mir" ar fi avut o intervenţie jucăuşă intr-o compoziţie Renascentistă. Căci lui Vladimir Zamfirescu ii place să destindă atmosfera chiar şi când abordează un motiv de mare tragism. „Cain şi Abel" apar, mai intâi, ca doi nou născuţi, afrontaţi şi lipiţi ca siamezii dar cu instinctele şi personalitatea deja conturată căci, cel dintâi are deja mânuţele dolofane incleştate in beregata frăţiorului. Apoi, cei doi apar maturi, Cain cu mantie stacojie şi ochii tulburi după actul criminal abia săvârşit, ţinând trupul gol şi inert al victimei in poală, ca o prefigurare de Pieta. Asemenea contopiri de precepte iconografice referitoare la teme diferite in compoziţii de largă respiraţie nu afectează deloc mesajul. Iuda are deja mâna pătată de sânge iar sărutul său este mai mult o muşcătură de fiară hulpavă atunci când se lipeşte de obrazul Fiului Omului. In „Supliciu", Mântuitorul este flagelat de doi zbiri fără identitate, reduşi la fiinţe hibride, fără capete, dar cu membre puternice, menite a supune la cazne.
„Necuprinsul" este reprezentat, cu sfială, in „Stigmate" evidenţiindu-I-se rănile de la incheieturi, fără insă a insista asupra trăsăturilor faciale, prea sacre pentru a fi revelate muritorului de rând – şi nici chiar artistului iniţiat. Mai degrabă asimilează chipuri cunoscute – sau inchipuite, rod al surselor livreşti – cu Marele Supliciat, transferând trăsăturile lui Don Quijote, spre pildă, pe un trup de Vir Dolorum. Drama existenţei in vis este demnă de stigmatizare, in ochii celor ce pretind că trăiesc in realitate şi sunt „normali", aşa că bravul şi nobilul cavaler al Tristei Figuri, apare ţintuit la stâlpul infamiei, cu mâinile cetluite şi casca lui Membrino pe cap, pusă mai mult ca o coroană de spini decât ca un coif protector. Gol până la brâu, pare a aştepta, cu stoicism, flagelarea. Tot un Vir Dolorum este şi Domenikos Theotokopoulos, cu trăsăturile prelungi, chip intrebător şi gesturi nesigure („Apariţia lui El Greco"). „Bărbatul cu ţestoasă" este un autoportret anamorfic ce imprumută ceva din sintaya plastică proprie lui El Greco prin alungire şi expresie. „Anonimul veneţian" este un chip afabil de tânăr in straie oranj, ce pozează, cu fatuitatea, unui grande de Spania.
Vizitele lui Vladimir Zamfirescu la El Greco sau Velasquez sunt scurte dar fructuoase, ca atunci când mergi la un prieten drag pe care nu vrei să-l deranjezi dar nici nu te poţi dispensa de intâlnirea cu el, ce are efecte stenice asupra psihicului tău. Maestrul glisează, cu eleganţă, in aceeaşi perioadă de creaţie de la maniera vechilor maeştri la cea a modernilor. De fapt, cele două genuri subzistă, aşa cum o arată datele notate pe pânză (majoritatea lucrate in 2008 şi 2009), aşa că de la acromatismele manieriste trece la baia de lumină a impresioniştilor şi la nuanţele preţiose ale simboliştilor. In „Menine la scăldat", artistul ii percepe pe Manet şi pe Gustave Moreau, „In pădure" sau „Capre" au toate elementele beigneuse-lor dolofane ale lui Renoir iar in „Fructe" se combină viziunea lui Odilon Redon şi aceea a lui Cezanne, realizând un dialog subtil intre etericul celui dintâi in sugerarea peisajului din fundal şi concreteţea celuilalt in natura statică cu pere, mere şi cafetieră. Pe când, „Dansatoarea pe sârmă" şi „Garofiţa – vânzătoarea de iluzii" işi au filiaţia in schiţele de costume pentru baletele ruse ale lui Leon Bakst, cele două portrete ale lui Picasso işi află sorgintea in chiar perioada albastră a maestrului spaniol.
Grafica, executată in peniţă, este plină de rafinament. Sunt expuse lucrări din mai multe cicluri precum „Sodomice", „Infernul lui Dante" şi „Proiecte pentru un aparat de zbor", imbibate de savoarea ilustraţiei medievale şi, evident, narative. O doză de şăgălnicie se regăseşte in colaje unde valorifică pagini de caiet din copilărie (oi – oi), fotografii („De gardă la Rembrandt" şi „Cubul" – unde inserează portretul său şi al poetului Nichita Stănescu), sau piese mai puţin obişnuite, precum „Fosilă din Jurasic şi autoportretul mamei". In suita „Pseudofilatelie cu timbre de mână" include efigia unui autoportret. Mişcătoare este şi suita de desene „Moartea lui Petre Ţuţea".
Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Cluj, Profesor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, cetăţean de onoare al Municipiului Ploieşti, cavaler al Ordinului „Serviciu Credincios", maestrul Vladimir Zamfirescu a fost onorat pentru valoarea operei sale la fel ca seniorii penelului din secolul XVII-lea pe care ii admiră şi i-a ales drept indrumători. Spirit rafinat, plastician cu multiple posibilităţi de expresie, Vladimir Zamfirescu deţine in cel mai inalt grad arta de a se plimba, cu pas agale – sprijinit in bastonul de abanos cu mâner de argint – şi ochi de connaisseur prin istoria artei, deţinând secretul de a-şi păstra nealterate imaginaţia şi personalitatea creatoare.
16-17 iunie 2009
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
