Întâlnirea dintre scriitorul francez Eric-Emmanuel Schmitt şi publicul românesc (cu o notabilă majoritate feminină) organizată de editura Humanitas la Institutul Cervantes în seara zilei de 8 decembrie 2015, a fost mai mult decât o lansare de carte – respectiv romanul „Femeia în faţa oglinzii”, tradus de Daniel Nicolescu – şi o sesiune de autografe. A fost o confesiune. O confesiune caldă şi catifelată, rostită firesc de un romancier celebru (22 de romane publicate), care a răspuns cu sinceritate şi candoare întrebărilor editorului Denisa Comănescu şi jurnalist-ambasadorului Luca Niculescu. Filozof prin formaţie, Schmitt a povestit despre extraordinara sa experienţă mistică din urmă cu 25 de ani, petrecută pe neaşteptate în mijlocul unui deşert african şi care l-a transformat într-un agnostic credincios, a explicat cum încearcă să exploreze lumea cu ochii personajelor sale, fie acestea o poetesă flamandă din epoca Renaşterii sau chiar demonicul Hitler şi nu s-a sfiit să ne spună cum vorbeşte el îndelung cu căţeluşa sa sub teiul din curtea casei. „Fiecare personaj al cărţilor mele transportă în sine întreaga umanitate”, a adăugat Schmitt.
Nicio urmă de stridenţă în vocea melodioasă şi calmă a laureatului premiului Goncourt, ale cărui confesiuni s-au derulat la fel de lin precum frazele romanelor sale. Tocmai de aceea el a ales să citească din ultimul său roman, „Femeia în faţa oglinzii”, primele fraze: „Pentru mine, prima frază este foarte importantă, pentru că este ca un fir de lână de care tragi şi ghemul se desfăşoară, tragi şi iese uşor a doua frază, apoi a treia şi tot aşa”. Din cele 14 romane ale lui Schmitt publicate de Humanitas, Denisa Comănescu a spus că acest ultim roman este poate cel mai bine tradus, de Daniel Nicolescu, nu numai cu exactitate şi cu un deosebit simţ al limbii franceze, dar mai ales cu o excepţională cunoaştere atât a limbii române contemporane, cât şi a celei mai vechi.
Ambasadorul, încă jurnalist, Luca Niculescu nu a putut ocoli întrebări legate de traumatizanta actualitate franceză, prilej pentru Schmitt de a expune opţiunea sa pentru optimism, pentru apologia eroului pozitiv (cel ce a salvat sau apărat vieţi în timpul atentatelor teroriste), respingând prezentarea repetată a biografiei eroului negativ (teroristul), pe care presa îl face astfel mai cunoscut decât pe Charles de Gaulle sau François Mitterand. Soluţiile lui Eric-Emmanuel Schmitt ţin de educaţie: mai întâi educaţia pentru cunoaşterea legii şi pentru respectarea acesteia, pe care tatăl trebuie să i-o imprime băiatului său (în timp ce mama răspunde de cultul iubirii) şi apoi educaţia religioasă, care le lipseşte prea multor tineri.
Fotografii de Călin Hentea
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
