Vara ne duce pe cele drumuri, mai scurte ori mai lungi. Nu pe toţi, e drept: conform unor sondaje, jumătate dintre români nu şi-ar lua deloc vacanţă; alte studii, mai încurajatoare, situează cifra pe la 20% sau chiar 5%, ceea ce sigur este fie o exagerare, fie o eroare de procedură. Nu-i mai puţin adevărat că ştim cu toţii destui oameni despre care e greu de spus când sunt şi când nu sunt în vacanţă...
Cât priveşte destinaţia, cele mai recente informaţii pe care am reuşit să le găsesc privesc anul 2012, când numărul românilor evadaţi peste graniţă în concediu scăzuse la 770.000, de la aproape un milion în anul precedent – cifre care însă cred că îi iau în calcul doar pe cei plecaţi prin agenţii de turism: mă-ndoiesc că grănicerii numără turiştii individuali şi comunică rezultatul cuiva.
Dar nu despre statistici voiam să vă vorbesc, nu despre cantitate, ci – încă o dată – despre calitate. Am militat de câte ori am putut, în paginile Ziarului de duminică şi nu numai, pentru ideea că, dacă tot ajungi undeva – oriunde! –, e păcat să te mulţumeşti cu plajă, baie-n mare, distracţii, drumeţii, zăcut la soare, cumpărături, băut-mâncat-discuţii. Exceptând zonele rar călcate de picior de om – deşerturi, jungle, creste montane, locuri a(nta)rctice – nu cred să existe loc de pe Pământ, cu siguranţă nu dintre cele frecventate în concediu, în care sau în preajma căruia să nu ai de văzut ceva interesant, un castel, un conac, un muzeu, un monument, un sit arheologic, un punct încărcat de istorie şi de cultură.
Adaug acum altceva. Trăim aşa cum trăim, super solicitaţi, cei mai mulţi dintre noi, de multiple obligaţii zilnice, mereu cu sufletul la gură, nefericiţi că ziua are doar 24 de ore. Drept care mult prea puţini ajungem să mai citim câte-o carte. Pe lună. Pe trimestru. Sau măcar pe an...
Dar în vacanţă avem timp! De fapt, chiar asta este dimensiunea esenţială a unei vacanţe: ai timp, te poţi relaxa, nu ai obligaţii, nu ai – sau ai minimal – un program. Dacă vrei să te scoli la 4 să vezi răsăritul, eşti liber s-o faci; dacă vrei să dormi până la prânz – idem. Nu eşti obligat să te bronzezi! Şi dacă, la întoarcere, vreun binevoitor o să exclame: „Vai! Dar nu prea te-ai bronzat! Ai avut vreme rea!?”... nu pot să scriu aici ce merită să-i răspunzi, că ZD e ziar serios...
Anul trecut, în Halkidiki, am avut cu mine romanul „Salonul de masaj”, pe care mi-l dăruise Cornel George Popa şi n-apucasem nici măcar să-l încep. L-am citit pe malul mării! Ştiţi cum este!? Nu există nimic mai frumos decât să adaugi foşnetului mării foşnetul paginii întoarse! Fâş, fâş... Un dublu foşnit, paradisiac.
Anul ăsta, în Thassos, am avut pe laptop textul romanului „ERAL”, pe care Liviu Surugiu mi-l trimisese de luni de zile, dar nu ajunsesem nici măcar să-l deschid. L-am citit în pauza de prânz – mergeam la plajă dimineaţa şi după-amaiaza, ca să evităm ultraviole(n)tele cu care ne-au tot speriat televiziunile – „acasă”, la umbră; e drept, acum a fost un singur foşnet, cel al măslinilor din curte, mângâiaţi de briză, că Word-ul nu face „fâş” când dai pagina, dar tot a fost minunat!
La anul, când plecaţi oriunde plecaţi, puneţi şi o carte în bagaj. Dacă n-o făceaţi deja, evident. Şi amintirea vacanţei va amesteca mirosul sărat al mării sau cel ozonat al brazilor cu angelicul sunet al foii răsfoite: fâş, fâş...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
