Karl Ove Knausgård s-a născut în 1968 la Oslo, a studiat literatura la Bergen, şi-a publicat primul roman în 1998, pentru care a primit un premiu al criticii. Acum trăieşte în Suedia. Cariera lui s-a schimbat total odată cu a treia carte, „Lupta mea”, un roman autobiografic de peste 3.000 de pagini, divizat în şase volume şi publicat între 2009 şi 2011. În Norvegia, Karl Ove Knausgård este un adevărat fenomen – a vândut o jumătate de milion de exemplare unei populaţii de cinci milioane, adică 10 la sută din populaţie i-a cumpărat şi citit autobiografia! A fost tradus deja în multe alte ţări, în româneşte a apărut primul volum („Lupta mea. Moartea unui tată”*), urmează al doilea.
Cartea este mai degrabă autobiografie, dar editorii au insistat să-i spună roman, pentru a fi siguri că rudele incriminate nu se vor năpusti cu procese interminabile. Knausgård şi-a atras oricum mânia şi revolta familiei – pentru că în volumele sale descrie, între multe altele, alcoolismul tatălui şi bunicii, dar şi cum şi-a înşelat de nenumărate ori soţia. 14 membri ai familiei au vorbit despre „literatura lui Iuda”.
Knausgård pare că scrie uşor şi aşterne pe hârtie tot ce-i trece prin cap, amintirile se amestecă cu descrieri despre cum înaintează în scrierea romanului, cu tirade despre identitatea sa socială, sentimentele de tată ş.a., niciodată nu încearcă să-şi justifice reacţiile sau misoginismul, uneori nu-şi duce la capăt gândurile, se instalează o anume incoerenţă, pe neaşteptate revine asupra unor momente ale vieţii care se dezvăluie uluitoare. Un exerciţiu uimitor de realism subiectiv, amintirile despre tată fiind un amestec de spaimă şi atracţie în faţa unui părinte autoritar. „Moartea unui tată” e povestea unei copilării plne de suferinţe, umilinţă şi vini, terorizată de un tată violent şi alcoolic, niciodată impresionat de lacrimile fiului.
S-a spus că seamănă cu Proust în explorarea subiectivă a propriului trecut. Alţii au vorbit despre un „existenţialism nordic”.
Din când în când Knausgård se explică: de ani mulţi a vrut să scrie despre moartea tatălui său. N-a reuşit. Atunci a început să scrie ceva cu totul diferit, un fel de confesiune, în care dezvăluia secrete niciodată spuse. Acesta a fost punctul de plecare al romanului – voia să descrie cotidianul, tot ceea ce, de regulă, nu e literar. În felul acesta cartea încearcă să îmblânzească lumea reală. Literatura apare, din punctul de vedere al lui Knausgård, când reuşeşti să laşi deoparte orice principiu estetic sau artistic, pentru a te menţine numai la amintiri. „M-am debarasat de toate ideile literare. Am încetat să mă gândesc la compoziţie şi construcţia frazelor. Totul a devenit mai simplu. Normal că am idei estetice ridicate Dar a trebuit să le las deoparte şi asta mi-a dat o forţă imensă.”
Toate aceste şase volume au fost scrise dintr-un foc, cel puţin 20 de pagini pe zi (uneori 50). Knausgård a fost conştient că orice întrerupere sau scădere a ritmului infernal va fi dăunătoare proiectului său. Iar acum, după tumultul iscat în întreaga lume, dar înainte de orice în propria ţară, admite în interviuri că a creat un monstru, o carte pe care urăşte că a scris-o şi pe care urăşte s-o recitească. Cumva asemenea declaraţii fac parte din promovare?
*) Karl Ove Knausgård – Lupta mea. Cartea întâi: moartea unui tată. Editura Litera, colecţia Clasici contemporani. Traducere din norvegiană de Ioana-Andreea Mureşan
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
