Ziarul de Duminică

FILIT 2014/ de Dorina Călin

FILIT 2014/ de Dorina Călin
26.09.2014, 00:26 209

A doua ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) se va desfăşura între 1 şi 5 octombrie. Organizat sub Înaltul Patronaj al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, FILIT 2014 se concentrează în jurul a cinci secţiuni principale: „Casa FILIT” (vor avea loc întâlniri şi dezbateri cu publicul în Piaţa Palatului Culturii, loc în care va fi amplasată o construcţie modulară ce va găzdui evenimente publice, dar şi Centrul de Presă al evenimentului şi expoziţii de carte cu vânzare), „Serile FILIT” (se vor desfăşura evenimentele de seară, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Iaşi), „Întâlniri în licee” (cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi), cărora li se alătură întâlnirile cu liceeni organizate în secţiuni distincte, „Întâlnirile Alecart”, în Aula Magna a Universităţii „Petre Andrei”, şi „Întâlnirile Clubului de Lectură Logos” de la Colegiul „Mihai Eminescu” din Iaşi, în sala Pod Pogor, Muzeul Literaturii Române Iaşi), Târgul de Carte Bookfest (3-5 octombrie, în Sala Paşilor Pierduţi, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”), „Casa Poeziei” (o noutate în acest an, care va reuni în toate zilele de festival întâlniri şi lecturi ale poeţilor români, la Casa Dosoftei). De asemenea, nu va lipsi din programul FILIT 2014 nici „Noaptea albă a Poeziei”.

Zeci de evenimente conexe vor fi realizate împreună cu partenerii FILIT de anul acesta şi vor fi prezentate publicului în foarte scurtă vreme pe site-ul evenimentului, www.filit-iasi.ro.

În total, ediţia 2014 a FILIT va reuni peste 300 de invitaţi de seamă ai literaturii mondiale şi române, precum şi traducători, manageri culturali, critici şi jurnalişti culturali. La conferinţa de presă, care a avut loc pe 9 iulie, au fost anunţati următorii invitaţi: Herta Müller (Germania), David Lodge (Marea Britanie), Sahar Delijani (Iran/ Statele Unite ale Americii), Edward Hirsch (SUA), Romanin Puertolas (Franţa), Monika Peetz (Germania), Care Santos (Spania). De asemenea, prozatorii români Radu Aldulescu, Lavinia Branişte, Mircea Cărtărescu, Magda Cârneci, Vasile Ernu, Norman Manea, Ioana Nicolaie, Marta Petreu, Andrei Ruse, Ana Mara Sandu, Simona Sora, Bogdan Suceavă, Ion Vianu, Matei Vişniec şi Alexandru Vlad vor participa la FILIT 2014.

Scriitorul mexican Guillermo Arriaga, autor al scenariilor pentru filmele „21 de grame/21 Grams” şi „Babel”, cunoscut atât în lumea literară, cât şi în cea cinematografică, se va alătura autorilor care vor fi prezenţi la „Serile FILIT”.

Înainte de a alege cariera de scriitor, Arriaga a încercat mai multe ocupaţii şi profesii, fiind angajat ca boxer, baschetbalist şi jucător profesionist de fotbal. Acesta este autorul romanelor „Escuadrón Guillotina” (1991), „Un dulce olor a muerte” (1994) şi „El Búfalo de la noche” (1999). Cărţile lui Guillermo Arriaga au apărut în limba română la editura Vellant.

Alături de regizorul Alejandro González Iñárritu, Arriaga a semnat scenariile unor filme celebre precum „Iubiri şi câini/ Amores Perros” - care le-a adus o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun film străin, un premiu BAFTA pentru cel mai bun film în altă limbă decât engleza, premiile Critics Week Grand Prize şi Young Critics Award la Festivalul de Film de la Cannes (2000) şi multe alte premii şi nominalizări -, „21 de grame/ 21 Grams” (cu Benicio del Toro, Naomi Watts şi Sean Penn) - nominalizat la premiile BAFTA pentru cel mai bun scenariu -, „Cele trei înmormântări ale lui Melquiades Estrada/ The Three Burials of Melquiades Estrada” (film în care a jucat rolul secundar de vânător de urşi) - pentru care a primit premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes, în 2005 - şi „Babel” (cu Brad Pitt şi Cate Blanchett). Este, de asemenea, regizor şi scenarist al filmului „Departe de Câmpia în Flăcări/ The Burning Plain” (2008), care le are în distribuţie pe Charlize Theron şi Kim Bassinger.

Deşi a fost premiat adesea în calitate de scenarist, Arriaga a declarat în repetate rânduri că nu îi place să fie numit astfel şi că atât el, cât şi ceilalţi scenarişti sunt de fapt scriitori şi ar trebui recunoscuţi ca atare.

Alături de Guillermo Arriaga, la evenimentele FILIT vor mai fi prezenţi şi scriitorii Cătălin Dorian Florescu (Elveţia), Georgi Gospodinov (Bulgaria), Jens Christian Grøndahl (Danemarca), Patrick McGuinness (Marea Britanie), James Meek (Marea Britanie), Marius Daniel Popescu (Elveţia), Małgorzata Rejmer (Polonia), Fabio Stassi (Italia), Marius Szczygieł (Polonia) şi Oksana Zabuzhko (Ucraina).

Totodată, publicul FILIT se va putea întâlni şi cu alţi cunoscuţi prozatori români, precum Gabriel Chifu, Dumitru Crudu, Mircea Diaconu, Cezar Paul-Bădescu, Caius Dobrescu, Matei Florian, Marin Mălaicu-Hondrari, Cătălin Mihuleac, Adina Rosetti, Corina Sabău, Adrian Schiop, Dumitru Ţepeneag, Alexandru Vakulovski şi Daniel Vighi.

În lista traducătorilor străini care au confirmat prezenţa la FILIT figurează Georg Aescht (Germania), Sunia Acmabet (Turcia), Sean Cotter (SUA), Marian Ochoa de Eribe (Spania), Roberto Merlo (Italia) şi Karácsonyi Zsolt (Ungaria).

Şi în 2014, FILIT va fi gazda unor mai personalităţi din lumea managementului cultural mondial, precum Nick Barley (Marea Britanie - director Edinburgh International Book Festival), Anca Fronescu (Olanda - lucrează ca project/ cultural manager atât în domeniul educaţional, corporate şi freelance), Dominique Gaultier (Franţa - fondatorul şi directorul editurii „Le Dilettante” din Paris), Martin De Haan (Olanda - vicepreşedinte CEATL - Conseil Européean des Associations des Traducteurs Littéraires), Laura Seifert (Germania, manager de proiect Kulturförderpunkt Berlin), Ernest Wichner (Germania - scriitor, traducător, director Literaturhaus Berlin).

 

Biografiile tuturor invitaţilor, precum şi informaţii la zi privind ediţia a doua a FILIT se pot găsi pe site-ul www.filit-iasi.ro, precum şi pe pagina de Facebook a evenimentului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO