Talentul marelui scriitor a epuizat, se pare, resursele de creativitate ale familiei, perpetuandu-se in ceilalti mai mult prin contaminare, ca simplu ecou, expresie pur decorativa, de un mimetism facil, exterior. Asa se explica si caracterul modest, de gesticulatie fara pretentii, care caracterizeaza incercarile artistice ale urmasilor, preocupati mai degraba sa-si lege numele de memoria tatalui decat sa riste o afirmare pe cont propriu si sa sfideze astfel (dupa o vorba luata din jargonul psihanalitic) autoritatea parintelui "castrator".
Despina (fiica cea mare) si Teodora ("frumoasa Didica") stiau sa cante binisor la pian, ca niste domnisoare sensibile si educate dupa severele principii ale moralei de altadata. Posteritatea nu le-a retinut decat in ipostaza aceasta auxiliara, de fiinte zglobii si incantatoare, fara alt rol decat acela de a indulci orele de ragaz ale "Maestrului". Baietii s-au aratat, cum era si de asteptat, ceva mai ambitiosi. Dimitrie (Miti) a fost un pictor nu lipsit de har, care si-a urmat vocatia insistent (a absolvit Institutul de Belle Arte din Iasi si a stat o vreme la Paris, spre a patrunde toate tainele mestesugului), din pacate cu rezultate mediocre, pretuite doar intr-un cerc restrans de prieteni si amatori entuziasti. Panzele sale impodobesc astazi, ca si in trecut, odaile casei parintesti devenite muzeu, bucurandu-se de prestigiul indirect al obiectelor investite valoric prin transfer metonimic. Abia mezinul (Mihu) s-a apropiat de literatura fara ezitari, din instinct (cu imaginatia de povestitor imprimata parca in fibra genetica), promitand sa-si construiasca o personalitate cu contururi mai ferme. Si totusi, n-a fost sa fie: moartea prematura a impiedicat implinirea optimistei previziuni. Singurul sau roman (si acela publicat postum), Ca floarea campului, desi "plin de frumuseti", cum li se va fi parut catorva apropiati, nu e in masura sa consacre un autor.
Intr-o zodie mult mai norocoasa s-a nascut, in schimb, Profira ("Profirita", in varianta duiosului alint patern), unica descendenta din numeroasa familie a prozatorului consemnata de istoria literara - e drept, indeosebi pentru meritul de a fi contribuit la constituirea si popularizarea mitului sadovenian. "Destainuirile" acestui pretios martor schiteaza un portret autentic si viu, plauzibil ca proiectie fictiva a biografiei, cu toata nota subiectiva, de infiorata evlavie, a evocarii. Intr-adevar, talentul celei ce i-a stat lui Sadoveanu atata vreme in preajma se vadeste cu precadere in secventele memorialistice, de fantazare sentimentala pe marginea "documentului". Inainte insa de a vorbi numai despre memoria tatalui sau si de a-i ridica monumentul, Profira Sadoveanu si-a exersat condeiul si in publicistica, la indemnul lui Toparceanu, binevoitorul prieten care o sfatuia mereu sa-si obiectiveze "impresiile" si sa observe cu mai multa atentie viata din jur. Inedita experienta nu reuseste, totusi, sa-i infranga candoarea, in care Calinescu vedea calitatea dominanta a personalitatii ei. Astfel, intr-un volum de portrete si convorbiri cu o seama de scriitori importanti ai momentului, criticul descoperea "un cult atat de ingenuu, atat de tineresc pentru oamenii care scriu, incat ramai surprins", pentru ca "toate aceste convorbiri sunt iesite dintr-o incredere oarba in scris (daca nu intotdeauna de oameni), pe care noi o avem copii fiind". Dupa consumarea episodului gazetaresc, deprimata si de esecul debutului (ca romancier... "flaubertian", in Mormolocul), ea nu va mai aborda decat genul minor al literaturii "pentru copii" (inspirata de maniera moralizatoare a lui Garleanu "din lumea celor care nu cuvanta"). Pentru o vreme nu e in stare decat de compozitii modeste, banale bucati descriptive strabatute de un vag fior panteistic, inabusit din nefericire prea curand in drojdia siropului sentimental care o face "sa planga pentru un toporas cu codita rupta", pana cand isi va descoperi "intr-o buna zi, prin 1942", "adevarata chemare" (credea ea), poezia. Iata o marturisire semnificativa: "Am prins a scrie versuri. Versuri si iar versuri. Mormane de versuri, de parca s-ar fi destupat o sticla miraculoasa. Mi-am dat drumul fara retinere...".
In ciuda prodigialitatii acesteia (in "mormane"!), versurile semnate de fiica marelui prozator nu izbutesc sa modeleze o efigie de poet cu profil distinct. Ceea ce dovedeste inca o data, daca mai era nevoie, ca talentul nu e o achizitie ereditara, cu dobanda sigura.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
