Ziarul de Duminică

George Arion în franceză/ de Ziarul de duminică

George Arion în franceză/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

14.02.2014, 00:00 100

În această lună, la editura franco-belgiană „Genese Edition”, a apărut romanul „Nesfârşita zi de ieri” de George Arion, într-o traducere semnată de Sylvain Audet, un bun cunoscător al limbii române.

Considerat de către criticii literari şi de către cititori primul thriller de valoare din literatura română, romanul a fost publicat în anul 1997 la Editura „Flacăra”. După 17 ani, el a văzut lumina tiparului în spaţiul francofon sub titlul „Cible royale” (“Ţinta regală”).

Acest thriller palpitant prezintă dejucarea unei tentative de asasinare a Regelui Mihai în timpul vizitei de Paşti din 1992. Se confruntă Servicii secrete din mai multe ţări, au loc urmăriri spectaculoase prin mari oraşe ale lumii, în timp ce un asasin specializat în eliminarea unor personaje incomode acţionează din umbră, hotărât să-şi onoreze contractul pentru care a fost plătit. În acelaşi timp, cartea oferă o viziune tulburătoare şi inedită asupra unor evenimente petrecute în Europa de Est, înainte şi după căderea „Cortinei de fier”.

 

Prozator, poet, eseist, dramaturg, jurnalist, George Arion a atras atenţia asupra sa în 1983 cu  „Atac în bibliotecă”, o carte care a deschis o altă cale romanului poliţist românesc, utilizat în acea perioadă ca un instrument de propagandă. Acest roman a fost tradus în limba engleză în 2011 la „Profusion Crime”, London („Attack in the Library”) şi urmează să apară şi în limbile franceză şi turcă. 

După cum afirmă editorii francezi în prezentarea de pe coperta a patra a cărţii „Cible royale”, stilul lui George Arion se remarcă printr-o redutabilă ironie şi printr-un limbaj colorat, iar prin crearea unor situaţii care te ţin cu sufletul la gură, prin investigarea unor fapte din spatele uşilor închise se înscrie într-o tradiţie inaugurată de către Tom Clancy şi John le Carré.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO