Insula iubirilor fără sfârşit

Daína Chaviano s-a născut in 1960, la Havana. Urmează cursuride limba şi literatura engleză la Universitatea din Havana.Studentă fiind, in 1980 câştigă primul concurs de literaturăscience-fiction organizat in Cuba cu volumul de povestiri"Los mundos que amo" ("Lumile pe care le iubesc").Succesul instantaneu al cărţii o propulsează pe Daína Chaviano pescena publică. După absolvirea facultăţii, organizează primulcenaclu de literatură SF din Cuba, joacă in filme, realizeazăemisiuni la radio şi scrie scenarii pentru televiziune. Publică incontinuare romane şi povestiri: "Amoroso planeta"("Planeta iubitoare", 1983), "Historias de hadas paraadultos" ("Basme pentru oameni mari", 1986) şi "Fábulas deuna abuela extraterrestre" ("Fabulele unei buniciextraterestre", 1988).

In 1991 Daína Chaviano fuge in Statele Unite, fapt care atragedupă sine interzicerea cărţilor ei in ţara natală. Se stabileşte inMiami, unde lucrează ca ziarist şi traducător pentru publicaţiaEl Nuevo Herald. Incepe să lucreze la cărţile din seria"Havana ocultă", care include "Gataencerrada"("Pisica in cuşcă", 2001), "Casa dejuegos" ("Casa jocurilor", 1999), "El hombre, lahembra y el hambre"("Bărbatul, femeia şi foamea", 1998),distinsă in Spania cu Premiul Azorin pentru cel mai bun roman, şi"La isla de los amores infinitos" ("Insula iubirilorfără sfârşit", 2006), roman ales in 2007 cea mai bună carte delimbă spaniolă in cadrul Florida Book Awards şi tradus până inprezent in 25 de ţări.

Caridad se uită pe fereastră şi văzu primii trecători.Dimineaţa lăsase rouă pe balustrada de lemn. Era ultima zi pe careşi-o mai petrecea in casa aceea, unde ajunsese plină de speranţă ;iin care visase că viaţa ei se va schimba, fără să bănuiască ce-irezerva, de fapt, viitorul. .

După inmormântarea lui Florencio se intorsese la prăvălie,hotărâtă să scoată la liman negoţul. Chiar dacă nu avea habar decifre şi abia dacă inţelegea literele, se descurcase să ţină pelinia de plutire prăvalia cu produse coloniale, deşi oferta deproduse scăzuse destul de mult, ea fiind lipsită de iscusinţarăposatului ei soţ, ce se tocmea până la obţinerea preţului celuimai avantajos. In plus, negustorii ce aduceau produsele nu păreausă răspundă cererilor ei la fel cum o făcuseră cu Florencio. Atrebuit să caute un intermediar, dar n-a fost acelaşi lucru.

Poate că ar fi putut să rămână acolo, câştigându-şi pâinea cugreu sau poate chiar imbogăţindu-se, dar in cele din urmă se hotărisă plece, din motive pe care niciodată nu i le-ar fi mărturistcuiva: spiritul bărbatului ei o urmărea. La tot pasul il auzea prinjur. Alteori ii simţea respiraţia in ceafă. Sau ii simţea parfumul,adus de vânt. De multe ori, observa că salteaua patului se lăsa subgreutatea unui corp ce se intindea alături de ea... Nu mai putu săsuporte şi se hotări să vândă totul. Cu banii urma să cumpere unalt local şi să pornească o altă afacere. Poate un magazin cuarticole pentru doamne.

In dimineaţa aceea se trezi mai devreme ca de obicei. In jurulprânzului urma să vină notarul, pentru a semna nişte acte.Tremurând de frig - căci se apropia iarna tropicală, de obiceiumedă şi pătrunzătoare -, aprinse lampa de petrol. Incă eraintuneric in casă, chiar dacă străzile se limpezeau in lumini ceinvăluiau obiectele in aureole aurite. Astfel luminat, oraşul păreao fantasmă. Lumina tropicelui scălda insula ca intr-o vrajă; lucrupe care locuitorii săi abia il observau, prea copleşiţi deproblemele lor. Principala grijă a lui Caridad era fiica ei, ofetiţă isteaţă care-şi dorea să le ştie pe toate, dar suprinzătorde taciturnă. Femeia nu ştia niciodată ce gânduri se năşteau inspatele privirii copilei, in care - asta, da - strălucea aceeaşipasiune ca şi a tatălui ei.

Caridad aşeză lampa pe podea şi se aplecă să aprindă cuptorulcu lemne ca să incălzească apă. Privi cum flăcările mistuiaucărbunii, care se inroşeau până ce ajungeau să fie jar roşiatic,apoi jăraticul căpăta o culoare palidă, parcă vopsit in gri.Rămăsese dusă pe gânduri, privind acea metamorfoză, când deodatănişte degete o atinseră pe umăr. Crezu că fetiţa ei se trezise şise intoarse spre ea. Strigoiul soţului ei, cu pieptul despicat delovituri de cuţit şi chipul plin de sânge, se arăta dinaintea ei.Scoase un strigăt şi făcu câţiva paşi inapoi, in mişcare răsturnălampa de petrol peste flăcările din sobă. Metalul explodă in foc,iar petrolul transformă totul intr-un rug mistuitor, ce ieşea dinlăcaşul lui de piatră, ca să se intindă pe pereţii bucătăriei. Iiarse uşor picioarele. Pentru câteva clipe se strădui să stingăflăcările, lovindu-le cu o bucată de pânză aflată la indemână, darfocul se inteţi din pricina lemnului uscat.

- Mercedes! urlă, luând-o la fugă spre camera fiicei sale caredormea. Mercedes!

Fetiţa deschise nişte ochi cârpiţi de somn şi speriaţi, fărăsă inţeleagă incă ce se intâmplă.

- Scoală-te! răcni Caridad, smulgând cearşaful de pe ea. Ardecasa!

Când sosiră pompierii, prăvălia La Flor de Monserat era unmorman de resturi fumegânde la care vecinii se uitau ingroziţi şiin acelaşi timp fascinaţi. Multe femei se apropiaseră de Caridad casă-i ofere apă, cafea, ba chiar şi ceva lichior, ca să-şi mairevină, dar ea nu făcea decât să privească cu ochi goi, ruinele aceea ce fusese toată avuţia ei.

La prânz, tot acolo se afla, aşezată pe marginea trotuarului,legănându-se, parcă dusă pe altă lume, ţinându-şi picioarele intrebraţe, in timp ce fetiţa ei o mângâia pe păr şi incerca s-oimbrăţişeze. In starea aceea o găsi notarul, ce privi câteva clipedezastrul iar apoi se uită la cele două amărâte aşezate pe trotuar,ca şi cum n-ar fi inţeles că nenorocirea avea oarecum legătură cuel. In cele din urmă, scoase un oftat şi, văzând că nu putea facenimic, se intoarse pe călcâie şi plecă.

Madame Ceci se trezise foarte binedispusă. Trecuserăacele nesfârşite zile călduroase de vară ce o indispuneau profund.In casă, toată lumea dormea. Se hotări să profite de vioiciunea pecare o simţea atât de dimineaţă ca să se ducă până la prăvălia Florde Monserat şi să dea comanda obişnuită. Fără să bage in seamătrăsurile goale care treceau pe lângă ea, o luă pe jos. Era plăcutsă te plimbi in aerul curat, profitând de briza aceea răcoroasă,aproape de gheaţă. La cei şaizeci şi ceva de ani, părea o femeie dedoar cincizeci, căreia unii ii dădeau numai vreo patruzeci; şi aveao siluetă atrăgătoare pe care multe fete de douăzeci de ani oinvidiau. Era un model de frumuseţe pe acele meleaguri care chiarnu duceau lipsă de femei frumoase.

Merse incet ocolind bălţile de pe trotuarul pavat cu pietre.Mult inainte de a ajunge, in aer se simţea miros de ars căruia nu-idădu nicio atenţie, până ce nu trecu colţul străzii şi descoperinenorocirea. Rămase câteva clipe impietrită şi copleşită privindruinele provocate de incendiu. Apoi le văzu pe cele două fiinţechircite in faţa scheletului clădirii şi se apropie de ele, cu ungest de smerenie.

- Doña Caridad, o chemă in şoaptă, fiindcă nu indrăznea să osalute cu "bună dimineaţa".

Femeia işi ridică privirea, dar nu putu să articuleze nici uncuvânt. Doar după ce se uită din nou inspre ceea ce fusese casa ei,spuse cu glas stins:

- Azi n-am săpun.

Cecilia işi muşcă buzele şi se uită la copila ce stătea strânslipită de mama ei.

- Ai unde să te duci?

Femeia clătină din cap. Cecilia chemă trăsura care se oprisela colţ.

- Hai să mergem, ii spuse, aplecându-se ca să o ajute. Nuputeţi să rămâneţi aici.

Fără să se impotrivească, Caridad se lăsă purtată până latrăsură. Madame Ceci ii spuse birjarului unde să meargă, iaracesta dădu bice cailor care o porniră in galop inspre mare, dar nuajunseră niciodată acolo. După ce străbătură câteva străzi, o luarăla stânga şi se opriră intr-o mahala liniştită.

Un bărbat ce le văzu de pe trotuarul opus traversăstrada.

- Frumoaso, câţi bani ceri? intrebă lipindu-se deCaridad.

Pentru prima dată după prăpăd, femeia işi veni in fire. Iidădu un brânci bărbatului, că aproape il trânti la pământ. Acela serepezi la ea ca şi cum ar fi vrut s-o lovească, dar madameCecili, interveni.

- La ora asta nu-i deschis, Leonardo. Iar ea nu sevinde.

Felul semeţ de a se purta al Ceciliei fu suficient ca bărbatulsă se dea inapoi.

- Imi pare rău, şopti Cecilia, in timp ce deschidea uşa.

Caridad stătu la indoială câteva clipe, dar in cele din următrecu pragul. Inăuntru nu văzu nici salon şi nici sufragerie, ci ocurte enormă inconjurată de o galerie cu patru laturi acoperite şicu uşi de jur imprejur. Pe mobile, imprăştiate peste tot, zăceautot felul de straie femeieşti. Şi deodată işi aminti cum ocunoscuse pe femeia aceea.

- Atunci săpunurile erau pentru... rosti fără să ştie cum săcontinue.

Madame Cecilia o privi o clipă.

- Credeam că ştii, spuse. Am o casă de rendez-vous.

Nu avea de ales. Ori strada, ori acel bordel. MadameCeci le găzdui in singura odaie goală, unde locuise o târfă cedispăruse fără urmă. In fiecare după-amiază mamă şi fiică seinchideau in cameră. Numai dimineaţa ii dădea Caridad voie fetiţeisă iasă să se joace in curte, in timp ce ea se incăpăţâna sămuncească drept servitoare. Dar Cecilia avea deja o femeie care seingrijea de curăţenie. Caridad se folosea de orice moment deneatenţie al aceleia ca să măture, să spele vreo rufă ce fuseseuitată sau să cureţe. Femeia se plânse la madame Ceci,crezând că avea de gând să-i ia locul.

- Mai bine ai munci cu clienţii, ii propuse intr-odupă-amiază. Te-aş lăsa să-i alegi tu. Ştiu că vii din alt mediu şinu eşti obişnuită.

- N-aş putea s-o fac.

- Eşti mai frumoasa decât oricare dintre fetele de-aici. Ştiicât de mult ai putea să câştigi?

- Nu, spuse din nou Caridad, şi apoi ce exemplu i-aş da eufetei mele? E aproape o domnişoară.

Cecilia oftă.

- Imi pare rău că trebuie să ţi-o spun, dar, dacă nu munceşti,nu vei putea să rămâi aici. De luni de zile nu folosesc camera incare staţi, şi asta inseamnă bani pierduţi. Am deja două fete carevor să vină.

- Imediat ce o să am o slujbă, voi putea plăti pentru cameră.Lumea are nevoie de servitoare...

- Nimeni nu vrea copii străini in casă, ii zise madameCecilia.

Caridad o privi inspăimântată.

-Aş putea... aş putea...

- Iţi ofer ceea ce nu am oferit nici uneia; să-ţi alegiclienţii... Crede-mă, asta o să-ţi urce preţul.

- Nu ştiu, ingăimă. Lasă-mă, să mă gândesc.

- Nu-ţi fie frică. Sunt in meseria asta dintotdeauna şi nu echiar aşa de rău cum se aude.

- Dintotdeauna faci asta?

- De când eram o fetiţă.

- Ce spui? zise fără să-i vină să creadă. Şi cum s-aintâmplat?

- Trăiam in mahalaua Loma del Ángel şi mă jucam pe străzizdrenţăroasă, fără casă, fără familie, supravieţuind cum puteam.Incepuseră să-mi crească sânii, dar eu nu-mi dădeam seama. M-a luatde pe stradă o femeie care mi-a vândut virginitatea in schimbulunei averi, şi iată-mă: incă n-am murit, râse madame Ceciliadelicat. Şi, uite, mi-a mers aşa de bine, că am ajuns să fiupersonaj de roman.

- De roman? repetă Caridad care nu inţelegea cum putea cinevasă apară intr-o carte.

- Când vagabondam pe străzi, a dat peste mine un avocat cerenunţase la cabinetul său de avocatură, ca să se facă profesor. Defiecare dată când mă vedea, mă striga şi-mi dădea câţiva bănuţi saubomboane. Cred că se indrăgostise de mine, chiar dacă eu n-aveamdecât doisprezece ani, iar el mergea pe treizeci. După ce-am fostdusă la bordel, nu l-am mai văzut, dar mai târziu am aflat de la unclient că profesorul scrisese un roman şi că protagonista se numeala fel ca mine.

- In roman iţi povestea viaţa? intrebă Caridad bruscinteresată.

- Fireşte că nu! Nu ştia nimic despre mine. Eu şi CeciliaValdés din carte ne asemănăm doar prin nume şi prin faptul căamândouă am hoinărit prin zona Loma del Ángel.

- Ai citit romanul?

- Mi l-a povestit un client. Doamne Sfinte! Câte lucruri a maiinventat don Cirilo! In carte, eu eram o fată nevinovată, pe care oinşelase un băiat alb şi bogat şi de care eu mă indrăgostisem, iarla sfârşit aflăm că suntem pe jumătate fraţi. Ce lucru pervers! Incele din urmă, băiatul bogat plăteşte cu viaţa, fiindcă un negrugelos il impuşcă la ieşirea din biserică taman când se căsătorea cuo domnişoară din inalta societate. Eu imi pierd minţile şi ajung labalamuc... Cum or putea să inventeze atâtea aiureli scriitoriiăştia? se incruntă, lăsându-se pradă gândurilor. Mereu am crezut casunt cam nebuni.

- Şi nu l-ai mai revăzut niciodată?

- Pe don Cirilo? L-am intâlnit din intâmplare, intr-o zi.Fusese inchis, cred că din motive politice, şi plecase din ţară;dar s-a intors după o amnistiere. Am aflat că eu fusesem mareadragoste a vieţii lui, chiar dacă nu ne sărutaserăm niciodată. Num-a lăsat in pace până ce nu i-am dat adresa. Şi, inchipuie-ţi, avenit de mai multe ori la bordel ca să mă caute.

- Şi l-ai primit?

- Ce, eram nebună? Ii povestisem toată tărăşenia patroanei dedinainte, care s-a speriat mai rău ca mine. De fiecare dată cândvenea, ii spunea că sunt ocupată. Niciodată n-am vrut să mă-ncurccu bărbaţi ciudaţi. Dar intr-o zi, ne-am ciocnit nas in nas pestradă şi mi-a fost milă de el. Aşa s-a intâmplat că am acceptat sămă invite la cină. A venit să mă vadă inainte de a pleca la NewYork. S-a intors apoi de câteva ori la Havana şi mereu imi aduceaflori şi dulciuri, de parcă aş fi fost mare cucuoană. Ultima datăl-am văzut acum trei ani. Avea peste optzeci de ani, şi chiar şiaşa tot a venit să-mi aducă un buchet de trandafiri.

- S-a intors la New York?

- Da, şi a murit aproape imediat... Dar viaţa e ciudată. Iţiaminteşti de tânărul acela care te-a acostat, când ai venitaici?

- Da.

- Se numeşte Leonardo, la fel ca domnişorul alb din roman. Lacâteva zile după moartea lui don Cirilo şi-a făcut apariţia la uşamea. Voia să il servesc, dar la vârsta mea nu mai sunt dispusă săfac astfel de lucruri. A venit de nu ştiu câte ori şi de fiecaredată pleacă supărat de refuz, şi nu intreabă de celelalte fete.Uneori, cred că este spiritul lui Cirilo sau un blestem pe care mil-a lăsat odată cu romanul ăla al lui... In fine, acum e obsedat demine.

Madame Cecilia păru că-şi revine din visare şi se lovipeste frunte.

- Cum de nu mi-a venit ideea asta până acum! Cărui zeu teinchini?

- Lui Oshún .

- Trebuie să-i aducem o jertfă. O să vezi că o să te eliberezede frica asta faţă de bărbaţi.

Caridad stătu pe gânduri câteva secunde. Nu ştia dacă să orefuze in continuare sau s-o lase pe femeie să facă ce avea degând. Nu credea că vreun zeu ar putea s-o facă să uite descrupulele ei, dar nu spuse nimic. Poate că ritualul i-ar fi dattimp să se gândească la ce avea de făcut. Un singur lucru ofrământa.

- Nu vreau să afle Mechita ceva.

- O vom face la miezul nopţii, când ea doarme.

Dar Mercedes nu dormi in noaptea aceea. Un lălăit monoton şisacadat ii alungă somnul. Se strecură jos din pat şi văzu că mamaei nu era acolo. Deschise uşa incet, văzu scânteierea lunii cescălda curtea pustie. Urmând sunetul glasurilor inaintă pe un holpână la o fereastră prin care pătrundea o lumină galbenă,tremurândă. Fără să facă zgomot, trase un scaun spre geam şi seurcă pe el ca să privească. Intr-un colţ, o bătrână ştirbă selegăna in ritmul incantaţiei sale, in timp ce madame Ceciturna un lichid vâscos pe creştetul unei femei dezbrăcate. Parfumulpătrunzător al mierii o izbi. Nectarul florilor, cum ii spunea mamaei, folosind aceleaşi cuvinte ca şi Dayo, bunica sclavă, făcea capielea să-i strălucească.

- Oshún Yeyé Mor", regină de os domnesc, torn mierea aceastapeste trupul fiicei tale şi te implor in numele ei, să o ajuţi săte slujească, spunea madame Cecilia, mişcându-se imprejurulfemeii ce stătea nemişcată. Ea vrea să fie puternică, vrea să fieliberă, ca să poată iubi. Te implor, Oshún Yeyé Kari,despovăreaz-o-o de sfiiciune, fă-o să nu-i fie frică şi niciruşine...

O undă de aer abia perceptibilă, ca şi cum cineva ar fideschis intr-un colţ o uşă, făcu să pâlpâie flăcările lumânărilor.Femeia, care până in clipa aceea stătuse nemişcată, tresări şi-şitrecu mâinile peste pulpe, ungându-şi coapsele cu miere. Mercedesnu putea să-i vadă chipul, chiar dacă luna işi arunca razele asupraei prin fereastră.

- Oshishéiwáaa ma, osishé iwáaa ma omodé ka siré kobará bi lo s"oo… murmura bătrâna negresă cu vocea gâtuită, intimp ce femeia râdea incetişor şi se mişca in ritmuri voluptoase şiciudate.

Madame Cecilia se indepărtă de ea. Acum glasul africanancestral schimba ritmul de dinainte intr-unul senzual şi vioiasemănător salturilor unui animal. Femeia dezgolită se arcui şigemu.

- E a ta, Leonardo, spuse madame Cecilia.