La „Casa de pariuri literare” există şi o colecţie de interviuri, coordonată şi în mare parte realizată de neobositul un cristian. Iată cele mai recente apariţii.
Feţe jupuite – 12 interviuri cu Ioan Es. Pop
Colecţie de 12 interviuri acordate între 2000 şi 2014 şi apărute în „Ziarul de duminică”, „Observator cultural”, „Ziua literară”, „22”, „Orizont”, „Luceafărul de dminineaţă”, „Formula As”, „Punkt”, „Conta” şi prefaţate de câteva „Cioburi” din care spicuim:
„Eu trăiesc în himeră de foarte mic, de la naştere, aş zice. În copilărie şi în tinereţe, nu făceam altceva decât să visez pe marginea cărţilor. Citeam la întâmplare, nu în mod ordonat. Nici acum nu citesc ordonat şi programatic. Citeam aşadar tot ce îmi cădea în mână, iar lumea de afară nu exista pentru mine decât ca un imens opresor pe care trebuia să-1 biruiesc evitând cât mai des contactul cu exteriorul şi luând-o pe dinăuntrul meu. Exorcizam citind, iar mai târziu scriind eu însumi. Până mai ieri, n-am privit realitatea cu ochii deschişi.”
„La un moment dat, am avut revelaţia faptului că poezia ar trebui să povestească. De unde venea oare acest imperativ pe care-1 simţeam necesar poeziei? Poate tocmai din nevoia de a dezvălui. Deghizez poezia în poveste convins că omul care mă citeşte mă simte astfel mai bine, că prin poveste se pot produce mari revelaţii poetice.”
„La 12-15 ani visam să scriu romane; am reuşit să duc la bun sfârşit doar câteva povestioare fără destin. Această pasiune pentru naraţiune nu a dispărut însă odată cu descoperirea poeziei. Ceea ce am scris ulterior s-ar putea numi până la urmă «poezie povestită». Aşadar, dacă va fi să scriu odată mai mult proză, nu voi trece de la un gen la altul, ci voi continua o experienţă care mi-a confirmat că, până la urmă, poezia şi proza vin din acelaşi bulgăre originar. La un moment dat s-au despărţit, dar se vor reîntâlni şi se vor retopi una în cealaltă.”
un cristian. Bătrâneţea ucenicului alchimist. Un interviu cu Octavian Soviany
„Extrem de popular în rândul recentelor promoţii literare, lansând şi recenzând cărţi, frecventând şi conducând cenacluri şi festivaluri, Octavian Soviany a rămas, multă vreme, sub pecetea tinerilor. Până şi succesul de public (în 2007, volumul Dilecta, Editura Cartea Românească, primeşte Premiul cititorilor Observatorului cultural) i s-a pus fostului echinoxist pe seama acestei apropieri (şi ca profesor de liceu, şi, de ceva vreme, şi ca blogger).
Dacă există o miză a unui a unui astfel de volum, dincolo de cea aniversară (60 de ani poate părea o astfel de bornă), aceasta vizează o repunere în circuit a autorului şi, mai scurt, o familiarizare cu omul Octavian Soviany. Sigur că e riscant să pui pe seama unui interviu extins redescoperirea unui scriitor altfel bine ancorat în ceea ce presupune circulaţia cărţilor (lecturi, lansări, chiar festivaluri). Soviany e acolo, răspunde de cele mai multe ori prezent solicitărilor, scrie prefeţe, postfeţe, prezentări, participă la felurite evenimente. Doar că, simplă părere, cota lui e cumva subevaluată.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
