"Orice artă îşi are originea într-un defect excepţional", spunea Maurice Blanchot. Altfel spus, arta caută insolitul, neaşteptatul, bizarul, pe nervurile căruia începe să-şi construiască edificiul. Pornind de la intuirea acestui adevăr - de ce nu? - se poate articula şi un muzeu, adică un spaţiu consacrat conservării artei, dar care să funcţioneze el însuşi ca o operă de artă: găsirea unui principiu de excepţie, al unei teme rare, în jurul căreia să fie coagulată întreaga colecţie. Dacă ar fi să judecăm astfel, Muzeul ceasurilor din Ploieşti este el însuşi o capodoperă. Şi-a ales o temă care, în sine, ţine de artizanat - obiecte de măsurare a timpului - dar care, prin exemplarele pe care le adună - toate excepţii în felul lor -, prin felul în care sunt puse în legătură unele cu altele, iese din anonimatul artizanal, din obişnuitul obiectului serial, şi se apropie în mod vădit de artă.
În 1963, într-o perioadă în care mesajul artistic şi, odată cu el, nou înfiinţatele instituţii muzeale erau confiscate în exclusivitate de ideologia şi de aparatul propagandistic comunist, profesorul Nicolae Simache a izbutit să pună bazele, într-o sală a Palatului Culturii din Ploieşti, unui muzeu iniţial denumit "Ceasul de-a lungul vremii". Un demers temerar, o bizarerie tolerată de edilii oraşului şi de responsabilii lui culturali, care avea un patrimoniu de circa 300 de piese. Lărgirea acestuia, dublată de interesul pe care l-a suscitat în rândul publicului, a impus mutarea corpului de exponate într-un spaţiu mai generos. Evenimentul s-a petrecut în 1971, iar clădirea care l-a găzduit, de atunci şi până azi, este un monument de arhitectură datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea, o casă care a aparţinut magistratului şi politicianului Luca Elefterescu (membru marcant al Partidului Conservator, fost prefect - timp de 14 ani - al judeţului Prahova, în diverse perioade cuprinse între 1893-1914). Imobilul păstrează, în linii generale, arhitectura şi decoraţiunile originale, iar iniţialele primului proprietar se regăsesc şi astăzi încadrate într-o iscusită feronerie pe uşile de la intrare.
Din anul 1993, muzeul îşi schimba numele în "Muzeul Ceasului Nicolae Simache", în semn de cinstire a memoriei fondatorului său. Patrimoniul Muzeului Ceasului "Nicolae Simache" numără în prezent peste 4.000 de piese şi componente specifice, de mare valoare şi atractivitate, ilustrând evoluţia sistemelor de măsurat timpul din secolele al XVI-lea - al XIX-lea. Prin valoarea patrimoniului său, Muzeul Ceasului din Ploiesti este comparabil cu muzee similare din Europa, cum sunt cele din La Chaux-de-Fonds din Elveţia, Besançon din Franţa ş.a.
Expoziţia de bază a muzeului prezintă o succesiune cronologică a celor mai cunoscute tipuri de indicatoare de timp şi de ceasuri: cadrane solare, clepsidre, nisiparniţe, ceasuri de mobilier, de şemineu, de perete, de buzunar şi de călătorie. Cele mai vechi ceasuri din colecţie sunt cele de tip astronomic, datând din anii 1544 şi 1562, creaţii ale orologierilor Jakob Acustodia (Olanda) şi respectiv Jeremias Metzker din Augsburg. Din aceeaşi categorie fac parte şi cadranele solare din secolele XVII şi XVIII, unul dintre acestea fiind semnat: Butterfield - Paris (1690). O altă piesă deosebită ca mod de funcţionare, dar şi ca vechime, este clepsidra (ceasul cu apa) realizată de Charles Rayner în anul 1654 la Londra.
(Va urma)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
