Ziarul de Duminică

Istoria corpului

Istoria corpului
06.06.2008, 19:34 88

Astazi este foarte "la moda" sa vorbesti despre corp, dar nu acestui tip de atentie i se adreseaza cartea de fata. Avem de a face cu o sinteza monumentala in trei volume care isi urmareste subiectul din Renastere pana in secolul XX inclusiv. Conceputa dintr-o perspectiva multidisciplinara (antropologia se intalneste aici cu istoria, anatomia cu tehnicile plastice, filosofia cu estetica, doctrinele religioase cu cele politice), ea pare menita sa satisfaca toate curiozitatile si toate gusturile.

Primul volum, abia aparut, cuprinde perioada dintre Renastere si Secolul Luminilor, reprezentand o geneza a "corpului modern", cum se singularizeaza, cum se emancipeaza de sub tutela sacrului: Corpul, Biserica si sacrul, Corpuri obisnuite, intrebuintari obisnuite ale corpului, Corpul, sanatatea si bolile, Corpul inuman, Corpul regelui, Trupul, gratia, sublimul. Al doilea volum, de la Revolutia Franceza la Primul Razboi Mondial, analizeaza corpul ca obiect de studiu stiintific si ca loc al placerilor si nevrozei, intre erotism si inconstienta. Cel de-a treilea volum priveste secolul XX, cu bulversarile si transformarile corpului, cum se raporteaza subiectul contemporan la corp intr-o epoca a paradoxului si a contrastului.
Proiectul este coordonat de trei specialisti in istorie si antropologie culturala din Franta: Alain Corbin, profesor de istorie la Universitatea Paris I, membru al Institutului universitar din Franta, autorul lucrarii Les Filles de noce. Misere sexuelle et prostitution au XIXe siecle (1987); Jean-Jacques Courtine, profesor de antropologie culturala la Universitatea Paris III, coautor al cartii Histoire du visage. Exprimer et taire ses emotions du XVIe au debut du XIXe siecle, (1988); si Georges Vigarello, profesor de istorie la Universitatea Paris V, cercetator la ?cole des hautes etudes en sciences sociales, autorul recentei Histoire de la beaute (2006).
Daca adaugam la amploarea si acuitatea cercetarii si anvergura intelectuala a autorilor, avem motive suficiente sa credem ca o asemenea aparitie va constitui un eveniment.
Volumul a aparut la Editura ART, in colectia Carti cardinale, coordonata de Mircea Martin. Traducere din limba franceza de Muguras Constantinescu, Simona Manolache, Gina Puica, Giuliano Sfichi. (S.T.)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO