Cu toţii ştim că Adolf Hitler şi Eva Braun s-au sinucis la Berlin, pe 30 aprilie 1945. Nu există însă nicio dovadă care să ateste moartea lor, nicio probă medico-legală sau mărturia vreunui martor ocular. Cercetări recente au scos la iveală faptul că rămăşiţele găsite în buncăr nu erau ale Führerului şi ale soţiei lui, ci aparţineau, probabil, sosiilor lor. După cinci ani de interviuri cu martori oculari şi investigaţii aprofundate în Argentina, Polonia, Germania şi Marea Britanie, Simon Dunstan şi Gerrard Williams ne propun o cu totul altă poveste faţă de „istoria“ acceptată a celui de-al Doilea Război Mondial*). Toate dovezile descoperite de ei duc spre o singură concluzie: cel mai diabolic om din lume a fugit din Germania şi şi-a trăit viaţa în Argentina, până în 1962, la fel ca mulţi alţi nazişti de seamă. Fabulaţie? Ficţiune pură? Autorii refac traseul parcurs de Hitler, cu ajutorul reţelei lui Martin Bormann, aducând nenumărate dovezi în sprijinul teoriei lor şi făcându-ne să ne întrebăm în ce măsură istoria oficială este şi cea adevărată. Simon Dunstan este un reputat istoric, autor a peste 50 de cărţi de istorie militară. Gerrard Williams e un jurnalist renumit, cu 30 de ani de viaţă la BBC.
Nu ne-am dorit vreodată ca această poveste să fie adevărată – scriu cei doi autori. Iniţial s-a dorit să fie un documentar de televiziune donquijotesc de tipul „teoria conspiraţiei", dar care să-ţi dea serios de gândit. Însă cercetările aprofundate în Argentina, Polonia, Germania, Marea Britanie şi pe insula Fuerteventura în arhipelagul Canarelor s-au materializat într-un dosar convingător de detalii – susţinut de mărturiile a numeroşi martori oculari – care relata o cu totul altă poveste faţă de „istoria" acceptată a celui de-al Doilea Război Mondial. Cum zicea Winston S. Churchill, „Istoria este scrisă de învingători”. Nimic mai adevărat despre povestea nespusă a evadării lui Hitler din ruinele celui de-al Treilea Reich, în aprilie 1945.
Realitatea îngrozitoare, credem noi, este că, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, cel mai diabolic om din lume, Adolf Hitler, a fugit din Germania şi a trăit în Argentina, şi că adjunctul său, Reichsleiterul Martin Bormann, şi Heinrich „Gestapo” Muller, un personaj-cheie în planificarea Soluţiei Finale, au fugit, de asemenea, de justiţie şi i s-au alăturat acolo. La fel de tulburătoare este dovada conform căreia SUA şi Marea Britanie au înlesnit fuga a zeci de foşti nazişti, ca de exemplu cercetătorul în domeniul rachetelor Wernher von Braun şi sadicul torţionar Klaus Barbie, Măcelarul din Lyon. Ambii au fost angajaţi de agenţii guvernamentale americane în anii de după război, iar altora li s-a permis să scape urmăririi penale şi să fugă în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Chiar în timp ce această carte era trimisă la tipar, în vara lui 2011, un ucrainean în vârstă de 91 de ani, Ivan „John” Demjanjuk era condamnat în calitate de complice la asasinarea a 28.060 de evrei în lagărul morţii de la Sobibor, în Polonia, după aproximativ 68 de ani de la întâmplare. Ani de zile a dus o viaţă confortabilă, ca muncitor în industria auto la Ford Motor Company în oraşul Cleveland din Ohio, după care a fost extrădat către Germania, în 2009, pentru a fi judecat pentru crime de război.
Nu există vreo dovadă medico-legală care să ateste că Adolf Hitler şi Eva Braun au murit în Führerbunker, nici un martor ocular la momentul morţii. Celebrul fragment din „craniul lui Hitler”, păstrat la Moscova timp de mai multe decenii, a fost în sfârşit supus unui test ADN. Este al unei femei în vârstă de până în 40 de ani care nu este Eva Braun. Nu există, de asemenea, vreo dovadă medico-legală incontestabilă care să ateste presupusa moarte a lui Martin Bormann; în 1998, oficiali germani au afirmat că un schelet îngropat în apropiere de Reichstag corespunde unei rude apropiate mai în vârstă a lui Bormann, a cărei identitate nu a fost dezvăluită; după arderea rămăşiţelor, cenuşa a fost împrăştiată pe mare. Familia lui Bormann a refuzat să accepte constatările. Între timp, oasele găsite în mormântul lui Müller, la exhumare, în 1963, s-au dovedit a fi ale altor trei persoane.
Semnalăm pentru prima dată că „ultimele fotografii oficiale ale lui Hitler” împreună cu Artur Axmann şi Tineretul Hitlerist, din 20 martie 1945, sunt de fapt ale unei sosii a lui Hitler. Ştiinţa modernă a dovedit fără urmă de îndoială că bărbatul care apare în filmul şi în imaginile de la eveniment, deşi seamănă frapant cu Hitler, este de fapt una dintre numeroasele sale sosii. Alf Linney, profesor de fizică medicală la University College London şi un martor expert în domeniul identificării faciale, a examinat fotografia pentru noi şi este convins că în ea nu este Hitler. Hitler nu era singurul care folosea înlocuitori plauzibili. Stalin avea numeroase dubluri, iar Churchill cel puţin una. Mareşalul Bernard Montgomery – „Monty” – a folosit şi el una într-o farsă, încununată de succes, menită să îi inducă în eroare pe germani cu privire la deplasările sale înainte de Ziua Z în 1944.
(...) Associated Press şi Reuters au prezentat pe larg, de la Varşovia, în 1947, mărturia pilotului Peter Baumgart, care a scos cuplul şi pe cumnatul Evei, generalul Hermann Fegelein, cu avionul din Berlin. Însă cercetătorii au nesocotit această mărturie până în prezent. După ce a lucrat o viaţă întreagă ca jurnalist pentru cele două celebre agenţii de presă, Gerrard Williams ştie cât este de dificil să publici ceva. Articolul trece pe la numeroşi secretari de redacţie, într-un proces riguros, înainte să poată să ajungă într-un ziar. Ziarele din întreaga lume au preluat articolul fără ca, în mod curios, să stea de vorbă din nou cu Peter Baumgart, iar el a dispărut pur şi simplu din istorie după ce a fost eliberat, în 1951, de la închisoarea Mokotow din Varşovia (cunoscută şi ca închisoarea Rakowiecka).
Istoricii au preferat să accepte relatarea „magistrală” a istoricului britanic, profesor la Oxford şi fost ofiţer de informaţii Hugh Trevor-Roper, care insistă asupra faptului că Hitler s-a sinucis în Führerbunker pe 30 aprilie 1945. Era vital pentru cauza Aliaţilor ca Hitler să fi fost mort, dovedit, pentru a permite naşterea unei Germanii noi din cenuşa celei vechi. Lucrarea lui Trevor-Roper, publicată în 1947 sub titlul Ultimele zile ale lui Hitler, este din start eronată, conform mărturiei Hannei Reitsch – „pilotul favorit al lui Hitler” –, care a negat că s-ar fi întâlnit vreodată cu Trevor-Roper sau că i-ar fi spus ceea ce el o citează că ar fi afirmat în faţa aghiotantului lui Hitler din cadrul Luftwaffe, Nicolaus von Below, care, la rândul său, a declarat mai târziu că 1-a minţit pe profesorul de la Oxford şi că râde copios de fiecare dată când îşi vede minciunile repetate. „Le-am spus anchetatorilor americani şi britanici mai tot ce credeam eu că vor să audă”, a recunoscut ulterior, în 1974, şoferul lui Hitler, Erich Kempka, interogat în mai multe rânduri.
(...) Nu există nici o dovadă că Adolf Hitler şi „soţia” sa Eva Braun s-au sinucis în buncăr şi, cu toate acestea, restul lumii a crezut întotdeauna acest lucru. Nu toată lumea pare însă să fi acceptat asta: Biroul Federal de Investigaţii, sub conducerea directorului J. Edgar Hoover, păstra dosare cu rapoarte despre fiecare apariţie a lui Hitler în anii '60; cele relevante pentru Argentina vor fi descoperite în această carte. Totuşi, multe dintre dosarele FBI despre Hitler şi Eva Braun după război nu au fost declasificate, iar acelaşi lucru este valabil şi pentru cele ale serviciilor de securitate britanice. Ar trebui amintit faptul că şiretlicul lui Bormann a păcălit pe aproape toată lumea şi că Hitler a trăit, după aceea, printre nazişti şi colaboratori, mulţi dintre ei căutaţi pentru crime de război. Guvernul lui Juan Domingo Peron şi familia Peron au beneficiat masiv de pe urma afluxului de bani furaţi, dar şi a unor experţi şi oameni de ştiinţă germani. Argentina este o ţară uriaşă, cam cât teritoriul Statelor Unite de la est de fluviul Mississippi, iar în 1945 avea mai puţin de 20 de milioane de locuitori. Astăzi sunt doar 42 de milioane, ceva mai mult decât populaţia statului California, din care aproximativ trei milioane de origine germană. Naziştilor le era uşor să-şi piardă urma în locuri în care a fi german era întru totul normal.
De ce nici unul dintre serviciile secrete din lume sau guvernul israelian nu au continuat să îl caute pe Hitler? Răspunsul cel mai simplu este „De ce să ne deranjăm? Este mort”. Spre ruşinea lor, puterile aliate au folosit numeroşi criminali de război nazişti pentru presupusele lor cunoştinţe despre Armata Roşie şi potenţialul sovietic în cadrul Războiului Rece, apărut spre sfârşitul anilor '40. Indivizi precum Klaus Barbie, Măcelarul din Lyon, au fost angajaţi de către agenţiile de informaţii occidentale în anii de după război, o informaţie jenantă, care nu a fost făcută publică decenii de-a rândul. Cei mai mulţi s-au dovedit a avea o valoare nesemnificativă în confruntarea cu Uniunea Sovietică din timpul Războiului Rece. La fel de îngrijorător este faptul că multor nazişti li s-a permis ă înceapă o nouă viaţă în America de Nord şi de Sud, dar şi în Australia, în cadrul unor programe de emigrare patronate de guverne, în schimbul serviciilor acestora.
Citiţi această carte! Vă veţi întreba permanent: dacă aşa au stat lucrurile?
*) Simon Dunstan, Gerrard Williams – Hitler în Argentina. Viata fűhrerului după al doilea război mondial. Editura Litera. Colecţia Bestseller. Traducere din engleză de Valentin Vidu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
