Prinţul Yarvi a jurat să recâştige tronul pe care nu şi l-a dorit vreodată. Dar mai întâi trebuie să supravieţuiască cruzimilor, lanţurilor şi apelor dure ale Mării Sfărâmate. Şi toate acestea cu o singură mână bună. Înşelatul ajunge înşelător.
Mic şi slab în ochii tatălui său, Yarvi rămâne singur într-o lume în care nu contează decât forţa brută şi sângele rece. El nu poate mânui o sabie sau ţine un scut, aşa că trebuie să îşi ascută mintea ca pe o armă. Trădatul ajunge trădător. În jurul lui Yarvi se strânge o frăţie care îl va ajuta să devină omul care trebuie să fie pentru a înfrunta toate intrigile şi a răzbi în misiunea lui.
Uzurpatul va ajunge, la rândul lui, uzurpator?
„O poveste despre trădare şi răzbunare care m-a prins de la prima pagină şi nu mi-a mai dat drumul.” George R.R. Martin
Un vânt puternic şi aspru sufla în noaptea în care Yarvi află că este rege. Sau, cel puţin, o jumătate de rege. Un vânt scormonitor, aşa îl numiseră cei din Gettland, pentru că găsea orice crăpătură şi orice gaură, aducând cu el frigul ucigător al Mării Mamă în orice locuinţă, indiferent cât de adăpostite erau focurile sau cât de mult se înghesuiau oamenii unul într-altul.
Izbea în obloanele ferestrelor înguste de la camerele Mamei Gundring, făcând chiar şi uşa cu întărituri de fier să trepideze în toc. Îşi bătea joc de flăcările din sobă şi le făcea să trosnească şi să pâlpâie cu furie, astfel încât ierburile ce atârnau acolo creau umbre ascuţite, aruncând lumină pâlpâitoare pe rădăcina ţinută de Mama Gundring între degetele sale noduroase.
– Şi asta?
Arăta ca un bulgăre de ţărână, dar Yarvi fusese instruit bine.
– Rădăcină de limbă-neagră.
– Şi de ce ar căuta-o un preot, prinţul meu?
– Un preot speră că nu va fi nevoit s-o caute. Fiartă în apă, nu poate fi văzută sau simţită, dar este o otravă mortală.
Mama Gundring lăsă rădăcina la o parte.
– Câteodată preoţii trebuie să caute lucruri întunecate.
– Preoţii trebuie să găsească răul cel mai mic, replică Yarvi.
– Şi să aleagă ce e cel mai bine. Cinci corecte din cinci. Mama Gundring dădu o singură dată din cap şi Yarvi roşi de mândrie. Aprobarea preotesei regelui Gettlandului nu se câştiga cu uşurinţă. Şi întrebările de la test vor fi mai uşoare.
– Testul. Yarvi îşi frecă nervos palma deformată a mâinii sale betege cu degetul mare de la cea sănătoasă.
– Îl vei trece.
– Nu poţi fi sigură.
– E treaba unui preot ca mereu să se-ndoiască…
– Dar mereu să pară sigur, termină el în locul ei.
– Vezi? Te cunosc. Era adevărat. Nimeni nu-l cunoştea mai bine, nici chiar cei din familia lui. Mai ales din propria lui familie. N-am avut niciodată un elev mai bun. Vei trece din prima.
– Şi nu voi mai fi Prinţul Yarvi. Când se gândea la asta nu simţea decât uşurare. Nu voi mai avea nici familie şi nici drept din naştere.
– Vei fi Fratele Yarvi, iar familia ta vor fi preoţii. Flăcările scoteau în evidenţă ridurile din jurul ochilor Mamei Gundring atunci când zâmbea. Dreptul tău din naştere vor fi plantele, cărţile şi cuvintele rostite cu înţelepciune. Îţi vei aduce aminte şi vei da sfaturi, vei vindeca şi vei rosti adevărul, vei cunoaşte căi secrete şi vei nivela calea pentru Tatăl Pace în toate limbile. Aşa cum am încercat şi eu. Nu există muncă mai nobilă, indiferent ce spun proştii plini de muşchi în careul de antrenament.
– Proştii plini de muşchi sunt greu de ignorat atunci când te afli cu ei în careu.
– Hm. Plescăi şi scuipă în foc. Odată ce vei trece testul va trebui doar să te duci acolo şi să îngrijeşti un cap spart când joaca devine prea dură. Într-o zi tu vei fi cel care va purta toiagul meu.
Făcu un semn cu capul înspre bucata de metal ascuţită, plină de ţepi şi de crestături, făcută de elfi, ce era sprijinită de perete. Într-o zi vei sta lângă Jilţul Negru şi vei fi Părintele Yarvi.
– Părintele Yarvi. Începu să se foiască pe taburet când se gândi la asta. Îmi lipseşte înţelepciunea. Ar fi vrut să spună că-i lipsea curajul, dar îi lipsea curajul s-o recunoască.
– Înţelepciunea poate fi dobândită, prinţul meu.
Îşi ridică mâna stângă, aşa cum era ea, în lumină.
– Şi mâinile? Pe-acelea le poţi învăţa?
– Poate ţi-o lipsi o mână, dar zeii ţi-au dat daruri mai rare.
El pufni.
– Te referi la vocea mea bună pentru cântat?
– De ce nu? Şi o minte ascuţită, empatie şi rezistenţă. Doar că e o rezistenţă ce i se potriveşte mai bine unui preot bun decât unui rege măreţ. Ai fost atins de Tatăl Pace, Yarvi. Să-ţi aduci mereu aminte: oamenii puternici sunt numeroşi, cei înţelepţi sunt puţini.
– Fără îndoială că de-asta femeile sunt preoţi mai buni.
– Şi sunt mai pricepute la făcut ceai, în general. Gundring sorbi din ceaşca pe care el i-o aducea în fiecare seară şi dădu din nou aprobator din cap. Iar prepararea ceaiului este încă unul din darurile tale de preţ.
– O muncă de erou, într-adevăr. Mă vei flata mai puţin după ce mă voi transforma din prinţ în preot?
– Vei primi flatarea pe care o meriţi, iar în rest, şuturi în fund.
Yarvi oftă.
– Unele lucruri nu se schimbă niciodată.
– Acum înapoi la istorie.
Mama Gundring luă o carte de pe raft, pietrele de pe cotorul poleit al acesteia aruncând irizaţii roşii şi verzi.
– Acum? Trebuie să fiu sus când apare Soarele Mamă, ca să-ţi hrănesc porumbeii. Speram să dorm un pic înainte…
– O să te las să dormi după ce vei trece testul.
– Ba nu, n-o să mă laşi.
– Ai dreptate, n-o să te las. Îşi linse un deget, hârtia foarte veche trosnind atunci când întoarse paginile. Spune-mi, prinţul meu, în câte aşchii au sfărâmat-o elfii pe Zeiţă?
– Patru sute nouă. Cei patru sute de Zei Mici, cei şase Zei Înalţi, primul bărbat şi prima femeie, şi Moartea, care păzeşte Ultima Poartă. Dar asta nu e mai degrabă treaba celui ce alcătuieşte rugile
decât a unui preot?
Mama Gundring plescăi.
– Toate cunoştinţele sunt treaba preotului, pentru că doar ce e cunoscut poate fi controlat. Numeşte-i pe cei şase Zei Înalţi.
– Marea Mamă şi Pământul Tată, Soarele Mamă şi Tatăl Lună, Mama Război şi…
Uşa se deschise larg cu o izbitură şi vântul scormonitor pătrunse în cameră. Focul din sobă sări asemenea lui Yarvi, dansul acestuia reflectându-se distorsionat în sutele de borcane şi sticle de pe rafturi. O siluetă se poticni pe trepte, făcând mănunchiurile de plante din spatele său să se mişte ca aceia atârnaţi în spânzurătoare.
Era unchiul lui Yarvi, Odem, cu faţa-i palidă acoperită de părul ud de la ploaie şi gâfâind. Nu era nevoie să ai darul empatiei pentru a observa că ducea povara unei ştiri importante.
– Ce e? croncăni Yarvi, cu gâtul încleştat de spaimă.
Unchiul său căzu în genunchi, cu mâinile pe paiele soioase. Îşi lăsă capul în jos şi rosti două cuvinte, încet şi aspru:
– Regele meu.
Iar Yarvi ştiu atunci că tatăl şi fratele său erau morţi.
Fragment din „Jumătate de rege”, prima parte din seria „Marea sfărâmată”, de Joe Abercrombie, în curs de apariţie la editura Nemira
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
