In desertul sirian, la vreo doua sute de kilometri de Damasc, au iesit din nisip ramasitele unei camile uriase, de dimensiunea elefantului actual. Lucru de mirare, intrucat camila e mamifer si nu dinozaur, ca sa aduca la lumina zilelor noastre oase de asemenea dimensiuni. Camilele obisnuite au aparut in Orientul Mijlociu abia cu sase-sapte mii de ani in urma. Testele cu carbon radioactiv aplicate fosilei arata ca specia respectiva traia in regiune acum 100.000 de ani.
Descoperitorii, o echipa helveto-siriana condusa de Jean-Marie Le Tensorer si Heba al-Sakhel, i-au stabilit apartenenta la categoria dromaderilor, precum si dimensiunile (volum, inaltime) ce scot animalul preistoric de sub incidenta speciei care populeaza astazi nordul Africii si peninsula Arabia. Dupa toate aparentele, si "camila siriana" - cum a fost numit la repezeala dromaderul-gigant - se inscrie pe ruta de migrare animaliera dinspre Asia spre continentul african. Nedumeritor este insa faptul ca n-a mai aparut niciodata in alte locuri, ca sa i se poata aproxima arealul de raspandire. si nici n-a lasat urmasi directi, ca alte specii ajunse in prezent, pe firul temporal al celor o suta de trecute milenii.
In ce priveste exemplarul dezgropat, istoria lui pare mai usor descifrabila, fiindca in vecinatate s-au gasit unelte de piatra cioplita si oase ale omului timpuriu: un fragment de brat si un dinte - probabil bratul vinovat de moartea animalului si unul dintre dintii care s-au infruptat, la lumina focului de seara, din carnea atunci proaspata a viitoarei fosile enigmatice. Mai stiintific zis, este foarte probabil ca oamenii Pleistocenului sa fi cauzat, prin vanatoare intensiva, disparitia speciei. Nu apare nici un semn ca dromaderul cu talie de elefant ar fi fost imblanzit si crescut in captivitate.
La antipozi, in Australia, intamplarea a facut sa se descopere fosile chiar mai interesante, si inca masate in trei grote de Thylacoleo, care era un fel de leu de pestera marsupial. Surpriza asta de mari proportii pentru paleontologi e legata de pustiul sudic Nullarbor, al carui nume spune singur mai mult decat o intreaga descriere a salbaticiei sale calcinate de soare. Cavernele contin schelete integrale ale unor specii vechi, unele definitiv pierite, din care in alte sapaturi fusesera gasite doar oase disparate sau fragmente. Exista acolo ramasitele a 23 de specii de cangur, dintre care opt nemaiintalnite pana acum, iar trei exemplare avand strania adaptare impusa de viata arboricola. S-au mai gasit niste soparle, intre acestea un soi de mari dimensiuni numit skink regal (Egernia kingii), doi papagali si un marsupial carnivor (mulgara), inrudit cu diavolul tasmanian. In total, 69 de specii vertebrate, din Pleistocenul mijlociu, perioada situata intre anii 800.000 si 200.000 inaintea timpului in care traim noi. Dintre acestea, 21 de specii n-au mai reusit sa parcurga intreaga cursa spre dimensiunea contemporana a existentei, pentru care oamenii de stiinta au stabilit termenul de Holocen, sau de epoca postglaciara. Speciile amintite sunt tot atat de disparute ca si "camila siriana", gasindu-si locul doar intre colectiile muzeelor de fosile si pentru exemplarele ale caror schelete au fost depozitate in cavernele Thylacoleilor din Nullarbor drama individuala pare elucidata. Majoritatea si-au gasit sfarsitul dupa prabusirea lor, prin niste deschideri inguste, in capcanele subterane, al caror planseu se afla la douazeci de metri sub nivelul suprafetei. Nelamurita pe deplin ramane problema disparitiei unor intregi specii de vietuitoare australiene pentru care descoperirile recente depun o spectaculoasa marturie.
Ipoteza cea mai la indemana era cea a schimbarilor catastrofale. Intr-un moment oarecare al Pleistocenului, clima ar fi devenit extrem de fierbinte si de uscata, distrugand vegetatia bogata de pana atunci. Cum natura leaga speciile vii intr-un bine determinat lant trofic, disparitia plantelor avea sa atraga dupa sine moartea erbivorelor, urmata de fiarele carnivore ce nu-si mai puteau gasi prada si, implicit, hrana. Dar soparlele si atatea alte animale din fauna specifica Australiei au rezistat mediului torid, supravietuind pana in zilele noastre. In Nullarbor insa pare sa se fi produs in timp o serie repetata de incendii cumplite, dupa cum apreciaza Gavin Prideaux si cercetatorii sai de la Muzeul Australiei de Vest. Incendiile distrug de regula vegetatia inalta, permitand instalarea celei scunde si lipsite de valoare, precum tufisurile rezistente la foc care dau si astazi specificul peisajului salbatic din regiune.
Apoi, cu vreo 40.000 de ani in urma, pe continent au aparut primii oameni, debarcati de pe plutele injghebate prin puzderia de insule ale Asiei de Sud-Est. In pesterile din Nullarbor nu li s-au gasit uneltele si armele de piatra prelucrata, dar e greu sa nu li se ia in seama contributia proprie la extinctia faunei de la sfarsitul Pleistocenului, inclusiv pe coasta central-sudica a continentului austral. Cu cat animalele erau mai mari, cu atata prezentau mai mult interes gastronomic pentru vanatori. Am putea spune ca dezastrul inceput de foc a fost desavarsit de om. Si mai trebuie adaugat ca, in multe cazuri, acesta din urma l-a facut mai bine.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
